Agenția ”Moldsilva”, la raport în fața deputaților

Agenția ”Moldsilva”, la raport în fața deputaților

Situația resurselor fondului forestier şi ale vegetaţiei forestiere, precum și problemele cu care se confruntă Agenția „Moldsilva” au fost abordate în cadrul audierilor publice organizate de Comisia parlamentară agricultură și industrie alimentară, informează NOI.md.

Directorul adjunct al Agenției „Moldsilva” Ion Platon a menționat că suprafaţa acoperită cu vegetaţie forestieră a Republicii Moldova constituie cca 462,6 mii ha sau 13,7 % din teritoriul ţării. Vegetaţia forestieră este de 52,5 mii ha, inclusiv perdelele forestiere de protecţie a cîmpurilor agricole, drumurilor, rîurilor şi bazinelor acvatice, plantaţiile de arbori şi arbuşti.

Potrivit raportorului, pe parcursul anului curent, activităţile de regenerare a pădurilor sînt efectuate pe o suprafață de 4367 ha. Au fost plantate culturi silvice, precum și efectuate lucrări de ajutorare a regenerării naturale. Totodată, întreprinderile subordonate Agenţiei „Moldsilva” au recoltat peste 190 de tone de semințe forestiere de la 62 de specii de arbori şi arbuşti. 

Funcționarul s-a referit și la necesitatea stringentă de ameliorare a celor peste 80 de mii de hectare de terenuri degradate, care necesită investiții financiare pentru a putea fi incluse în circuitul agricol. O soluție în acest sens ar fi plantarea fîșiilor forestiere, construirea instalaţiilor hidrotehnice, efectuarea măsurilor antierozionale, care, în ansamblu, vor asigura protecţia terenurilor de procesele de degradare.

Un alt subiect discutat a fost gestionarea fondului forestier, proces în care sînt antrenate 1492 de persoane, inclusiv pădurari, maiştri silvici, cinegeticieni şi pădurari de vînătoare, ingineri silvici etc.

Deputații le-au recomandat funcționarilor Agenției „Moldsilva” să vină cu propuneri concrete de modificări legislative necesare pentru a putea asigura gestionarea sustenabilă a fondurilor forestier și cinegetic.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Sondaj Toate

load