Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Antrenorul Simonei Halep recunoaște că este vinovat : Sînt responsabil. Eu i-am dat acel colagen

4 noi. 2023,, 14:20   Sport
2391 0

Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, recunoaște, într-un videoclip postat pe Instagram, că el și echipa lui sînt pe deplin responsabili că Simona Halep a luat suplimentul de colagen, recunoscînd că nu aveau de unde să știe că acesta este contaminat cu Roxadustat.

"Sînt responsabil pentru ce s-a întîmplat, pentru că este echipa mea. Eu sînt, de fapt, cel care i-a dat acel colagen", a spus antrenorul, care speră ca Tribunalul de Arbitraj Sportiv să îi facă dreptate Simonei, scrie digi24.ro.

"Sunt încrezător în ceea ce privește viitorul Simonei, respectiv apelul depus la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS-CAS), pentru că este un tribunal independent. Noi am reușit să identificăm de unde a apărut contaminarea. Noi i-am propus să ia colagen. Noi i-am adus colagen de la o companie. Acest colagen s-a întîmplat să fie contaminat. Nu aveam de unde să știm. Sunt responsabil pentru ce s-a întîmplat, pentru că este echipa mea. Eu sînt, de fapt, cel care i-a dat acel colagen. Am făcut toate testele posibile pentru a stabili că este vorba despre o contaminare.

Sunt încrezător că acest tribunal independent va atesta că ea nu s-a dopat vreodată, că este o victimă și că trebuie să se întoarcă pe teren cît mai repede pentru a continua să joace. Mi-a deschis ochii (situația aceasta – n.red.) cu privire la faptul că orice sportiv ar putea fi găsit contaminat mîine, pentru că aparent asta se întîmplă tot mai des. Produsele care ar trebui să fie curate sînt contaminate. Vorbim despre niveluri extrem de scăzute de ceva (o substanță – n.red.).

Cînd zic extrem de scăzute chiar sînt extrem de scăzute, cu zero efecte, dar se întîmplă să ai în sistem ceva ce n-ar trebui să fie acolo, dar care determină un rezultat pozitiv la un test anti-doping. Iar asta e teribil. Pentru că ești complet nevinovat. Reputația ta este afectată că numele îți este asociat cu dopajul, deși nu te-ai dopat, cariera ta se oprește pentru o perioadă de timp, care poate fi îndelungată. Îți poate afecta întreaga carieră. Îți afectează reputația dintr-un motiv nedrept, pentru că n-ai făcut nimic. Mi-a deschis ochii, pentru că i se poate întîmpla oricui și trebuie să fii 100% sigur că așa ceva nu se poate întîmpla, în momentul în care alegi mărci de suplimente", a declarat antrenorul Simonei Halep într-o postare pe Instagram.


2
0
0
3
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?