Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Tragedia de la Boldureşti: Complicele primarul localităţii, cercetat în libertate

23 feb. 14:11   Societate
3772 0

Stomatologul reținut pentru că l-a ajutat pe primarul de Boldurești să ascundă urmele accidentului în care a decedat un copil de 14 ani va fi cercetat în libertate. Anunțul a fost făcut de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

„În ceea ce-o privește pe cea de-a doua persoană reținută, care a depus eforturi să-i favorizeze șoferului evitarea pedepsei, potrivit legii penale, infracțiunea comisă este mai puțin gravă. Prin urmare, temeiul legal nu permite solicitarea arestului în privința acesteia și, deci, urmează să fie cercetat în libertate, anunță PCCOCS, notează Noi.md cu referire la unimedia.

Reamintim că astăzi primarul de Boldurești, care ar fi lovit mortal un copil de 14 ani, în localitatea pe care o conduce, și a fugit de la fața locului, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Precizăm că, pe 19 februarie, în satul Boldurești, raionul Nisporeni, un adolescent de 14 ani a fost tamponat mortal de un vehicul. Inspectoratul General al Poliției (IGP) preciza atunci că șoferul automobilului implicat în accident a fugit de la fața locului.

Două zile mai tîrziu, pe 21 februarie, oamenii legii au anunțat că șoferul, care s-a dovedit a fi edilul de Boldurești Nicanor Ciochină, a fost reținut. Mașina implicată în accident era de serviciu. Potrivit poliției, pînă la reținere, bănuitul a întreprins o serie de acțiune pentru a se eschiva de la răspundere. În prima fază acesta a montat plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o mașină de marcă identică celei implicate în accident (o Dacia Duster de culoare albă). Iar în seara zilei de 20 februarie a înscenat un accident rutier cu implicarea mașinii deteriorate, pentru a ascunde urmele accidentului în care a fost tamponat copilul.


Tot pe 21 februarie, IGP a anunțat că a reținut un medic stomatolog, care este suspectat că l-ar fi ajutat pe primarul din Boldurești să evite tragerea la răspundere. Acesta ar fi găsit o mașină identică cu cea implicată în accident, care era de serviciu, și ar fi participat la montarea plăcuței de înmatriculare pe noua mașină. Medicul stomatolog urmează să fie reținut pentru 72 de ore.

Mai tîrziu, unele surse mass-media au scris că primarul de Boldurești și ex-șef IP Nisporeni, Nicanor Ciochină, ar fi fost ajutat de către un factor de decizie din cadrul Procuraturii raionale Nisporeni ca să ducă în eroare ancheta în cazul copilului de 14 ani lovit mortal pe o stradă din satul Boldurești. Ar fi vorba de șeful adjunct al Procuraturii Nisporeni, care este și fratele suspectului. CSP a anunțat, însă, că s-a autosesizat.

4
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?