X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Procedura de autorizare a medicamentelor importate în regiunea transnistreană, rediscutată

5 sep. 2022,, 15:48   Societate
2578 0

Astăzi, 5 septembrie 2022, a avut loc o nouă reuniune a experților pentru ocrotirea sănătății, cu participarea coordonatorilor grupurilor de lucru sectoriale, a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și a exponenților companiilor licențiate în domeniul farmaceutic.

Tema discuțiilor a vizat autorizarea importului de medicamente ce nu sunt incluse în nomenclatorul național de specialitate și dificultățile întâmpinate de către distribuitorii din domeniul farmaceutic ce au intenția de a le introduce în regiunea transnistreană.

În cadrul ședinței au fost reiterate procedurile și exigențele ce se impun a fi respectate în acest sens, inclusiv din perspectiva conformării la standardele de calitate, eficiență medicală și de securitate pentru sănătatea oamenilor, cu luarea în considerare a rigorilor Uniunii Europene și a Organizației Mondiale a Sănătății la care Republica Moldova a aderat, mai ales în contextul obținerii statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

A fost evocat faptul că rezolvarea durabilă și viabilă a problemei autorizării medicamentelor esențiale poate avea loc o dată cu uniformizarea nomenclatoarelor și a protocoalelor medicale pe întreg teritoriul țării, or, potențiale mecanisme cu caracter provizoriu nu sunt în măsură să soluționeze în mod complex și definitiv dificultățile existente.

S-a precizat că ședințele Comisiei Medicamentului se convoacă de câteva ori lunar, se examinează minuțios fiecare dosar, iar în ultimele 6 luni companiilor-solicitante din regiune le-au fost emise peste o mie de autorizații de import a medicamentelor, nefiind constatate cazuri de refuz pentru solicitările ce aveau ca destinație aprovizionarea instituțiilor de învățământ și a centrelor medicale din regiune.


Consultările și dialogul pe acest subiect vor continua la următoarele întrevederi ce vor fi stabilite în regim de lucru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?