X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Prim-ministru, despre protestele agricultorilor: „Unii chiar au nevoie de ajutor”

20 feb. 07:19   Societate
2254 0

Unii agricultori care protestează chiar au nevoie de ajutor, dar sînt alții care au luat decizii financiare greșite, iar statul și cetățenii nu sînt de vină, sînt declarațiile premierului țării, Dorin Recean, în cadrul emisiunii În Profunzime.

Totodată, acesta susține că la solicitarea președintelui țării, Maia Sandu, va fi publicată lista agricultorilor care au primit subvenții și valoarea lor., notează Noi.md cu referire la protv.

„Guvernul înțelege necesitatea de a ajută țintit pe cei care chiar au nevoie să fie ajutăți și noi pe asta vom insistă”, a spus Recean.

Întrebat cum guvernarea stabilește cine chiar are nevoie de ajutor din partea statului, Recean a spus că responsabilă de acest proces este Comisia pentru Situații Excepționale.

„Este CSE. Am alocat, asta dincolo de ce a fost bugetar, pentru 2024 suplimentar din fondul de intervenție 50 milioane de lei că să compensăm pierderile producătorilor de cereale care au avut de suferit după seceta din anul trecut, la sud. Acolo aproximativ 400 producători de cereale vor prmi compensații, în mediu cîte 2500 de lei la hectar. La fel, producătorii de cereale care au datorii restante la creditori, pentru ei s-a gîndit un mecanism prin care ministrul Agriculturii cu o comisie specială ajuta acești producători agrcoli să-și restructureze datoriile.


În 2023 se punea problema noi să închidem hotarele, chiar dacă Ucraina ne apară, chiar dacă Ucraina lupta inclusiv pentru Moldova, s-a pus problema că noi să restricționăm importul de cereale. Noi am urmărit că în Moldova să nu existe aceste importuri și am oferit un mecanism de licențiere care în esență s-a soldat cu faptul că piață a fost protejată. După care s-a solicitat intervenții pentru că să ajutăm cu restructurarea datoriile. Acum datoriile sînt foarte diferite și agenții sînt foarte diferiți. Astfel, nu poți avea aceeași abordare. Sunt unii care chiar au nevoie de ajutor, dar sînt alții care au luat decizii financiare greșite, iar pentru aceste decizii greșite nu trebuie să plătiți dvs că și plătitor de impozite și alți cetățeni. Această comisie de lîngă ministerul Agriculturii va face evaluarea dacă este sau nu este justificat ajutorul”,a mai spus premierul.

Întrebat dacă va fi publicată lista agricultorilor care au primit subvenții și valoare lor, premierul a spus că lista este făcută și va fi publicată.

Timp de nouă zile fermierii au protestat. Protestele au început după ce autoritățile nu au avut nicio reacție la solicitările agricultorilor din sudul țării. Aceștia spun că sînt în prag de faliment și nu pot începe sezonul agricol pentru că nu au bani pentru a cumpără semințe, combustibil și îngrășăminte. Ei au cerut demararea unui dialog cu Guvernul și Parlamentul pentru a identifica sprijin financiar pentru fermierii micro, mici și mijlocii, cel mai mult afectați de crizele din ultimii doi ani.

Reprezentanții sectorului agricol au indemnat autoritățile să caute suportul partenerilor externi pentru alocarea compensațiilor per hectar pentru culturile de porumb și floare soarelui, cultivate în 2022 și 2023, așa cum s-a acordat anterior compensații pentru alte culturi. În ultimele trei zile, fermierii au blocat periodic accesul spre vama Leuseni, iar ministrul agriculturii a reacționat abia ieri, dar nu a prezentat și soluții pentru revendicările agricultorilor.

1
1
4
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?