Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Ministerul Educației și Cercetării anunță moratoriu pe controalele externe și excluderea unor rapoarte

18 dec. 2023,, 14:46   Societate
3445 0

Ministerul Educației și Cercetării a lansat primul pachet de măsuri de debirocratizare în sistemul educațional.

Măsurile prevăd, între altele, moratoriu pe controalele externe, limitarea numărului de documente pe care sunt obligate să le dețină instituțiile de învățământ, precum și excluderea unor rapoarte elaborate de cadrele didactice și manageriale. Schimbările au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă susținută de ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun și secretarul de stat Valentina Olaru, notează Noi.md cu referire la jurnal.

Astfel, în anul 2024, va fi suspendat procesul de evaluare externă în învățământul general desfășurat de Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație (ANACEC).

„De la 1 ianuarie, ANACEC nu va mai desfășura controale externe în instituțiile de învățământ. Agenția va avea jumătate de an la dispoziție pentru a schimba modul în care evaluează școlile și pentru a propune o nouă variantă a metodologiei de evaluare, una mai simplă, mai clară și care să evalueze într-adevăr calitatea procesului educațional și nu doar niște hârtii”, a declarat ministrul.

O altă acțiune a ministerului, orientată spre debirocratizare, este modificarea Nomenclatorului tipurilor de documentație școlară și rapoarte în învățământul general. Ministerul a decis să excludă sau să modifice 5 modele de rapoarte, să elimine 10 registre de evidență și 3 dosare de evidență a dovezilor.

„Ne propunem să reducem semnificativ lista actelor care trebuie să existe într-o instituție de învățământ. Totodată, vom interveni și în modul de aprobare și verificare a acestora”, a precizat Dan Perciun.

Ministrul a mai menționat că MEC va elabora un model unic de planificare a activităților didactice, care urmează să fie gata până la acest sfârșit de an.


Aceste măsuri au fost discutate cu managerii instituțiilor de învățământ și cadrele didactice.

Anul viitor MEC va propune al doilea pachet de debirocratizare care să completeze măsurile inițiale și să simplifice activitatea didactică.

10
0
3
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?