X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

În sudul ţării vor fi create 6.000 locuri de muncă

28 iul. 2018,, 16:45   Societate
2384 0

Pînă la sfîrşitul anului viitor, în sudul ţării vor fi create şase mii de locuri de muncă, datorită Zonelor Economice Libere.

Despre asta a anunţat ministrul Economiei şi Infrastructurii, care a efectuat o vizită de lucru la cîteva fabrici din regiune.

Chiril Gaburici i-a îndemnat pe oameni să identifice noi oportunităţi de extindere şi diversificare a afacerilor. Ministrul şi-a început vizita la o fabrică de plasă pentru construcţii, aflată în Zona Economică Liberă din Vulcăneşti.

Şeful zonei spune că impozitele pe care le plătesc sînt echivalente cu jumătate din bugetul oraşului, iar datorită noilor investiţii, contribuţiile vor creşte semnificativ.

"În zona noastră economică liberă avem aproape 500 de locuri de muncă", a menţionat Gheorghe Cerven, şef ZEL Vulcăneşti.

Cea de-a doua zonă economică liberă vizitată de Chiril Gaburici a fost cea din Taraclia. Acolo au fost investiţi 18 milioane de dolari. În regiune activează şi unica fabrică de gresie porțelanată de la noi din țară.

"La uzină lucrează 150 de persoane. Toate persoanele care sînt acum la uzină sînt din Taraclia, dar şi din satele din împrejur", a explicat Anatolie Cristal, dirctor.

Muncitorii sînt mulţumiţi că au un loc de muncă stabil aproape de casă:

"Ar fi bine să fie cît mai multe astfel de fabrici în Moldova, pentru ca oamenii să aibă unde să lucreze şi să nu plece nicăieri".

"Ne place lucrul, salariul îl plătesc la timp".

"E aproape de casă și salariul e bun. În primul rînd, contează salariul pentru că avem familii și copii".

Chiril Gaburici a declarat că dezvoltarea zonelor economice libere va continua şi pe parcursul anului viitor.

"Pînă la sfîrşitul anului 2018 - 2019 încă 65 de milioane de dolari şi încă 6.000 de locuri de muncă vor fi deschise", a declarat ministrul Chiril Gaburici.

În sudul ţării sînt trei zone economice libere, în care au fost investiţi pînă acum 50 de milioane de dolari. Cu ajutorul acestora, au fost create peste o mie de locuri de muncă.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?