Potrivit lui Bolea, lista candidaților PAS este, în opinia sa, una reprezentativă.
„Pe listă se regăsesc toți deputații, garnitura de miniștri care n-a mai ajuns să fie votată. Sînt ai noștri, din partid. Avem și persoane din societatea civilă, din domeniul medical, din diasporă. Avem o listă reprezentativă. Eu am ferma convingere că în următorul Parlament va fi o majoritate proeuropeană foarte puternică formată din cel puțin 58 de deputați proeuropeni autentici" a precizat vicepreședintele PAS.
Cap de listă al PAS va fi liderul interimar al formațiunii, deputatul Igor Grosu. Partidul va depune în după-amiaza zilei de astăzi actele la Comisia Electorală Centrală pentru a participa la a parlamentare anticipate.
Cealaltă componentă a fostului bloc „ACUM”, Platforma „Demnitate și Adevăr”, nu a definitivat deocamdată, lista candidaților. Secretarul general al Platformei „DA”, Ion Terguță, a explicat de ce formațiunea pe care o reprezintă respinge ideea unui bloc cu PLDM, formațiune din care a făcut parte anterior.
„A existat această ofertă din partea PLDM. Noi discutăm despre asta din luna ianuarie dar nu poate fi vorba despre un bloc electoral dintre Platforma „DA” și PLDM. Un bloc ar crește foarte mult pragul electoral. Nu că ne-am teme de acest lucru, dar sînt riscuri pe care nu vrem să le provocăm. O listă comună – da, și vorbim despre lista Platformei „DA”, a precizat Terguță.
De menționat că formațiunile și blocurile politice pot depune la Comisia Electorală Centrală dosarele pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova încep de 12 mai.
Adăuga comentariu