Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 509

Ilan Șor și Veaceslav Platon își pot înființa noi partide, prin interpuși

23 apr. 07:45   Politică
6409 0

Fugarul Ilan Șor și controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, își pot crea partide noi prin intermediari, pentru că nu există temei de refuz.

Despre asta a vorbit șeful Agenției Servicii Publice (ASP), invitat la „Cutia Neagră PLUS”. Potrivit lui Mircea Eșanu, ASP nu poate respinge înregistrarea unui partid politic doar pe baza unor suspiciuni sau declarații neîntemeiate.

Astfel, deși există preocupări legate de afilierea acestora, este necesară o probă legală solidă pentru a demonstra această afiliere dincolo de simplele declarații făcute pe rețelele de socializare.

„Cadrul legal nu permite refuzul doar în baza unor declarații a cuiva dintr-o parte. Noi nu avem o probă legală în care să demonstrăm afilierea lui dincolo de o declarație pe care o face pe Facebook. Nu este temei. Ei au proces-verbal, au oameni, membri, astea sînt criteriile după care se înregistrează. Acum, cu codul simplificat, este mult mai simplu să înregistrezi o entitate politică.

Mă amuză cum un instrument care era gîndit cît se poate de democratic, ca să permită asocierea oamenilor de bună-credință, tocmai ca să prevină vînzări și tranzacții de instituții politice, cum se întîmpla pînă nu demult, este atît de abil utilizat în scopuri absolut meschine”, a spus șeful ASP.


Eșanu a explicat că înregistrarea unui partid politic necesită îndeplinirea unor criterii clare, cum ar fi existența unui număr minim de membri și verificarea acestora pentru a se asigura că nu fac parte din alte partide politice sau că nu sînt pe listele de sancțiuni:

„Atît timp cît se respectă condițiile legale, sînt 1000 de membri cu IDNP-uri pe care noi le verificăm, dacă nu fac parte din alte instituții politice, dacă aceste persoane nu sînt pe listele de sancțiuni publicate inclusiv prin hotărîri de Guvern, ei au tot dreptul și noi nu avem temei de refuza. La prima abatere serioasă, eu nu cred că este corect să punem în situație un registrator să refuze doar de dragul că noi avem ceva suspiciuni, ele creează precedente extrem de periculoase. Mîine noi o să ne pomenim, poate în 5-7 ani, o să fim exact invers și atunci cineva abuziv va folosi aceste refuzuri”.„Ei își înregistrează o multitudine de partide, la un moment dat am impresia că și noi ca țară ne maturizăm cînd avem o inflație de partid, lumea va fi confuză pe cine să voteze. Judecînd după ultimele cicluri electorale, populația are un discernămînt să înțeleagă ce sînt aceste partide și dacă merită să le dea votul sau nu”, a adăugat Mircea Eșanu.

21
1
0
3
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?