X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Doina Gherman, despre referendumul în aceeași zi cu prezidențialele

10 feb. 13:45   Politică
2901 0

Peste 200 de milioane de lei s-ar putea economisi, dacă referendumul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar fi organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Declarația a fost făcută de vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman.

„Alegerile prezidențiale, statistic vorbind, sunt cele care au cea mai mare rată de participare în rîndul cetățenilor. Este mai mare de cît și la parlamentare, fără a mai vorbi de locale.

Asta ar duce cu siguranță la o reprezentativitate a rezultatelor. Mai vorbim aici și de economia organizării unui scrutin. E clar că economisim în jur de 200 de milioane de lei”, a declarat Doina Gherman, notează Noi.md cu referire la realitatea.

Amintim că, la 3 ani de mandat, Maia Sandu a solicitat organizarea unui referendum republican privind aderarea la UE, concomitent cu alegerile prezidențiale.

La data de 28 decembrie 2023, Parlamentul a votat un amendament la proiectul de lege care vizează îmbunătățirea procesului electoral. Astfel, referendumul republican va putea fi organizat în ziua desfășurării alegerilor parlamentare, prezidențiale și locale.


4
0
1
1
60

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?