Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Procedura de primire a ajutorului financiar acordat victimelor catastrofei de la Cernobîl va fi simplificată

27 sep. 2023,, 19:00   Societate
2763 0

Guvernul simplifică procesul de acordare a ajutorului material unic anual pentru însănătoșirea persoanelor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Centrala nucleară de la Cernobîl, precum și a ajutorului anual pentru întremarea colaboratorilor subdiviziunilor de risc deosebit, care au devenit persoane cu dizabilități.

Proiectul prevede ca ajutorul material unic pentru însănătoșire/întremare să fie acordat în mod proactiv, fără a fi necesar ca beneficiarul să depună o nouă cerere în fiecare an, odată ce acest drept a fost stabilit primar de către Casa Națională de Asigurări Sociale.

Suplimentar, au fost introduse completări pentru a eficientiza schimbul de date electronice între autoritățile și instituțiile publice, care dețin sisteme informaționale de stat. Astfel, Casa Națională de Asigurări Sociale va putea accesa în mod automat datele disponibile prin intermediul platformei de interoperabilitate Mconnect și le va utiliza pentru stabilirea repetată a prestațiilor.

Modificările propuse vor elimina dificultățile de acces la serviciile publice al cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl și vor reduce excesul de birocrație.

Potrivit informațiilor furnizate de Casa Națională de Asigurări Sociale, mărimea medie a ajutorului material unic pentru însănătoșire/întremare în anul 2022 a constituit 14 968,8 lei și a fost solicitat de 1733 de persoane, dintre care 1604 cetățeni erau încadrați în diferite grade de dizabilitate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?