Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Bebelușul care s-a născut cu doar cîteva minute înainte de cutremurul puternic din Maroc

12 sep. 2023,, 00:30   Externe
2782 0

Nu are încă un nume, însă primul loc cu care a făcut cunoștință este un cort, amplasat pe drumul principal din satul Asni.

S-a născut cu doar cîteva minute înainte de cutremurul devastator, care a lovit Marocul, în noaptea de vineri spre sîmbătă, transmite Noi.md cu referire la stirileprotv.ro.

Deși mama și fiica nu au fost rănite, spitalul din Marrakesh în care se aflau, a fost evacuat. După un control rapid, li s-a cerut să plece la doar trei ore de la naștere.

„Ne-au spus că trebuie să plecăm din cauza fricii de replici”, a spus ea.

Împreună cu nou-născutul, Khadija și soțul ei au încercat să ia un taxi, sîmbătă dimineața, devreme, spre casa lor din Taddart, în Munții Atlas, la aproximativ 65 km de Marrakesh.


Dar pe drum au constatat că drumurile erau blocate de alunecări de teren și au ajuns doar pînă în satul Asni.

De atunci, familia locuiește într-un cort pe marginea drumului principal.

„Nu am primit niciun ajutor sau asistență din partea autorităților", a spus femeia, ținîndu-și copilul în brațe în timp ce se adăpostea de soare sub o bucată de prelată șubredă. „Am cerut unor oameni din acest sat pături, ca să avem cu ce să ne acoperim. Îl avem doar pe Dumnezeu”.

De atunci, au reușit să construiască un cort de bază. Khadija le-a spus jurnaliștilor BBC că are doar un singur set de haine pentru copil.

Prietenii din orașul lor natal au spus familiei că locuința lor este grav avariată și nu au nicio idee cînd ar putea avea un loc potrivit unde să stea.

Cu atît de mulți oameni care au nevoie de ajutor, un număr foarte mare de persoane va trebui să aștepte mai mult timp pentru asistență.

0
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?