X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Primarului i se va interzice să schimbe bugetul fără consimțămîntul CMC (VIDEO)

24 noi. 2016,, 17:10   Capitala
2916 4
Генпримару запретят изменять бюджет без МСК
Foto: europalibera.org

Un șir de aleși locali insistă asupra retragerii de la Primarul General a împuternicirilor de a schimba bugetul municipiului Chișinău fără coordonarea acestui lucru cu Consiliul Municipal.


Chestiunea privind necesitatea adoptării acestui document a fost ridicată la ședința de astăzi, 24 noiembrie, de către consilierul din partea socialiștilor (PSRM) Vadim Filipov. Inițiativa a fost susținută de un număr mare de consilieri, relatează NOI.md.

Proiectul de hotărîre, sugerat de fracțiunea PSRM, prevede delimitarea împuternicirilor lui Dorin Chirtoacă privind introducerea modificărilor la bugetul municipal după adoptarea lui de către majoritatea membrilor Legislativului local. După cum a explicat consilierul Vadim Filipov, în cazul adoptării acestui proiect de hotărîre „Primarul General al municipiului Chișinău nu va putea printr-o mișcare să schimbe datele la capitolul venituri și cheltuieli, fără a discuta suplimentar această chestiune cu CMC”.

Autorii proiectului de hotărîre au mai comunicat că la aprobarea modificărilor Primarul General nu va putea jongla cu mijloacele din bugetul municipal, schimbînd destinația lor din interese personale și trecîndu-le de la o cheltuială la alta. Majoritatea consilierilor s-a pronunțat pentru discutarea acestui proiect de hotărîre și inițiativa legislativă a fost inclusă pe ordinea de zi. Se preconizează că acest proiect va fi supus votului în viitorul apropiat.

Reamintim că consilierii municipali din partea fracțiunilor PSRM, PCRM și celor fără de partid, precum și cei de la „Partidul Nostru” de nenumărate ori și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu tergiversarea procesului de examinare a proiectului bugetului municipal pe anul viitor, specificînd în calitate de motiv interesul personal al lui Dorin Chirtoacă. Ei au avertizat că nu vor accepta repetarea situației cu bugetul pe anul curent care a fost adoptat la 7 iulie, devenind deficitar. Cheltuielile în valoare de 3,47 miliarde de lei au depășit veniturile (2,94 miliarde de lei) cu peste 500 de milioane de lei.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?