X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Sarkozy, va oferi șansa Marii Britanii să rămînă în UE

28 sep. 2016,, 15:20   Externe
2857 1

Foto: realitatea.net

Nicolas Sarkozy a declarat că, în cazul în care cîştigă alegerile prezidenţiale franceze din 2017, este dispus să ofere Marii Britanii şansa de a anula procesul de Brexit prin negocierea unui nou tratat privind UE, relatează cotidianul Financial Times, citat de agenţia de ştiri Reuters.


Sarkozy a declarat că noul tratat s-ar concentra pe reformarea zonei Schengen, ar restricţiona prerogativele Comisiei Europene şi ar suspenda negocierile de aderare cu Turcia.
Candidatul prezidenţial a precizat că, imediat după alegerea sa, ar încerca să obţină sprijinul cancelarului german Angela Merkel în favoarea acestui proiect şi apoi ar zbura la Londra pentru a oferi britanicilor opţiunea de a vota din nou în ceea ce priveşte apartenenţa la UE."Însă de această dată nu la vechea Europă, ci la noua Europă.

Dacă da, atunci cu atât mai bine.
Pentru că nu putem accepta să pierdem a doua cea mai mare economie a Europei, în timp ce noi negociem cu Turcia în privinţa aderării la UE. Şi dacă nu, atunci este cu adevărat nu," a afirmat Sarkozy.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?