X 
Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

Stoicu: Premierul Gaburici ar putea fi sacrificat

10 iun. 2015,, 10:45   Politică
2627 0

Foto: noi.md

Premierul Chiril Gaburici ar putea să fie sacrificat, iar speakerul Andrian Candu este pregătit să devină eroul care va salva situaţia. De această părere este consultantul european, Andrei Stoicu, care a făcut declaraţii în acest sens în cadrul emisiunii „Orizont european” de la postul de televiziune „TVR Moldova”, transmite IPN.

Stoicu este de părerea că scrisoarea-ultimatum a lui Gaburici ar putea fi rezultatul unui joc politic a puterii de la Chişinău. „Iniţial, Gaburici a avut un sprijin politic şi el a acceptat postul de premier. Însă în societate au apărut noi tensiuni, iar planurile oligarhilor nu au mers. Cei din PLDM şi PDM au fost puşi în situaţia să găsească pe cineva care să fie sacrificat. Totodată, ei au nevoie de un erou şi l-au ales pe Candu. Candu este remarcat prin viziunile sale, a fost un om prosper de afaceri, este tînăr, are experienţă politică. El este pregătit din umbră. Cu puţin peste jumătate de an în urmă acest erou era Iurie Leancă, dar în cele din urmă nu a fost acceptat de către unii din oligarhi. Dar oligarhii mai au nevoie şi de un vinovat şi se pare că l-au pregătit pentru acest rol pe Gaburici”, a declarat consultantul european.

Andrei Stoicu susţine că cetăţenii moldoveni au înţeles mai multe lucruri şi acum sînt mai greu de manipulat. „Moldovenii au început să înţeleagă anumite lucruri, chiar dacă clasa politică de la Chişinău a preluat unele tactici ale politicienilor romîni, care încearcă să sustragă atenţia de la problemele importante prin nişte arestări răsunătoare”, a spus Stoicu.

Jurnalistul de la Chişinău, Vitalie Călugăreanu, de asemenea, consideră că premierul Gaburici va fi scos ţap ispăşitor. „Chiril Gaburici ar fi semnat o hotărîre secretă privind alocarea către BEM a 6 miliarde de lei, iar cei din umbră se vor folosi de aceasta. Premierul a scris acel ultimatum cu demiterea conducătorilor unor instituţii ale statului, după ce şi-a dat seama că a fost atras într-o cursă”, a opinat Călugăreanu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?