X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

PLDM va desfăşura o întrevedere cu alegătorii în Piaţa Marii Adunări Naţionale

25 aug. 2014,, 14:12   Politică
3603 3
Foto: pldm.md
Partidul Liberal Democrat din Moldova va desfăşura pe 7 septembrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale o întrevedere cu alegătorii, în cadrul căreia va fi prezentat raportul privind activitatea PLDM din septembrie 2009.

Potrivit agenţiei "Infotag", anunţul a fost făcut sîmbătă de preşedintele partidului, Vlad Filat, după o şedinţă extinsă a Consiliului Politic Naţional al PLDM, care a avut loc sîmbătă.

"Vom prezenta raportul despre munca făcută, după ce PLDM va intra în campanie electorală. Este firesc că în această perioadă coaliţia de guvernare intenţionează să prezinte raportul despre activitatea sa pentru a începe o nouă campanie electorală", a precizat el.

Filat a subliniat că "PLDM îşi propune să obţină victorie în aceste alegeri, o victorie necesară nu doar partidului, dar Republicii Moldova".

"Avem datoria să oferim ireversibilitate procesului de integrare europeană şi o viaţă mai bună oamenilor. Obiectivul PLDM este obţinerea unui număr de mandate în baza căruia să poată guverna ţara. De rezultatele PLDM în alegerile din toamnă va depinde nu doar calitatea actului de guvernare, ci viitorul european al Republicii Moldova. Acesta este obiectivul nostru pe care, uniţi, solidari şi cu responsabilitate, îl vom realiza", a spus cu fermitate Vlad Filat.

Fiind întrebat de jurnalişti dacă se vede în viitor ca şef al statului, liderul PLDM a declarat că niciodată nu a urmărit scopul de a ocupa o anumită poziţie, dar a aspirat la victorie.

"Funcţiile sînt doar rezultatul victoriei partidului", a spus Filat.

Ex-premierul nu a vorbit despre lista de candidaţi ai PLDM, precum şi despre procedura de aprobare a listei. Recent, presa a scris despre faptul că ratingul lui Vlad Filat în calitate de preşedinte al partidului a scăzut drastic, în timp ce ratingul adjunctului său, prim-ministrul Iurie Leancă, continuă să crească. În acest sens, mulţi sugerează ca Leancă să conducă lista partidului în alegeri, deşi Filat reacţionează sensibil la această propunere.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?