X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Stepaniuc propune ca sediul ONU să fie mutat în Moldova

13 aug. 2014,, 15:20   Societate
4448 1
Foto: noi.md
Fostul vicepremier și deputat comunist Victor Stepaniuc este de părere că sediul Organizației Națiunilor Unite ar trebui să se afle în centrul Europei, mai cu seamă pe teritoriul unui stat neutru. Fostul politician și-a exprimat poziția la acest subiect pe o rețea de socializare.

Acesta s-a arătat indignat de faptul că reședința unei instituții atît de importante la nivel mondial cum este ONU se află în Statele Unite. Totodată, fostul vicepremier a criticat intervențiile militare ale americanilor în state precum Irak, Afganistan, Libia și Egipt.

„Care act și organizație internațională le-a oferit celor mari și puternici dreptul și mandatul să năvălească în orice zi peste alte popoare și țări?! Și de ce sediul ONU se află pe teritoriul SUA – „supraputere cointeresata vital în dominația mondială” (Bzejinski)?! Oare nu ar fi rezonabil să aducem sediul ONU în centrul Europei, aici unde au izbucnit cele două mari războaie mondiale?! De ce guvernanții înțelepți ai Europei nu ar alege în calitate de reședință a ONU, de exemplu Moldova, Elveția, Malta, Finlanda – state neutre, ale căror popoare pașnice nu au purtat în istorie războaie de cotropire?!”, menționează Stepaniuc în postarea sa.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?