Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Veniturile bugetului Moldovei sînt cu 440 de milioane de lei mai mici decît indicii planificați

4 iul. 2014,, 09:00   Economie
4216 1
Foto: zf.ro
Veniturile la bugetul public național (consolidat) al Republicii Moldova, în ianuarie-mai 2014, au însumat 14,77 miliarde de lei sau cu aproape 440 de milioane de lei (cu 3%) mai mici decît indicii prognozați pentru perioada respectivă, informează NOI.md. Totodată, comparativ cu ianuarie-mai 2013, veniturile au crescut cu 1,36 miliarde de lei sau cu 10%.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, din suma totală a veniturilor bugetului public naţional, veniturile fiscale au constituit 12,8 mld. lei, iar încasările nefiscale – 568 mil. lei. Sarcinile stabilite pe perioada dată au fost îndeplinite la nivel de 96,4% şi 152%, respectiv. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013, veniturile fiscale s-au majorat cu 766,4 mil. lei, iar încasările nefiscale s-au redus cu 18 mil. lei.

Veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat, în ianuarie-mai 2014, au constituit 53,5% din suma totală a veniturilor bugetului public naţional, iar 38,9% revine veniturilor administrate de Serviciul Vamal. Sarcina de colectare a veniturilor prevăzută pe perioada de gestiune a fost realizată de organele fiscale la nivel de 98,4% (cu 131,5 mil. lei mai puțin față de suma preconizată), iar de către organele vamale – la nivel de 96,8% (cu 189,5 mil. lei mai puțin față de prevederile perioadei respective). Totodată, comparativ cu perioada respectivă a anului 2013, încasările veniturilor administrate de către organele Serviciului Fiscal de Stat au crescut cu 210,9 mil. lei sau cu 2,8%, iar veniturile administrate de către organele Serviciului Vamal – cu 441,1 mil. lei sau cu 8,3%.

Veniturile din mijloacele speciale ale instituţiilor publice au constituit 371,2 mil. lei (83,8% din suma preconizată), iar veniturile fondurilor speciale au însumat 159,7 mil. lei (78,6% din suma preconizată). Comparativ cu ianuarie-mai 2013, veniturile din mijloacele speciale au crescut cu 29,5 mil. lei, iar cele ale fondurilor speciale – cu 14,6 mil. lei.

Pentru susţinerea bugetului şi pentru finanţarea proiectelor investiționale din surse externe din partea donatorilor externi şi investitorilor autohtoni, au fost debursate granturi în sumă de 867 mil. lei, dintre care: granturi interne – 20,2 mil. lei, granturi externe – 846,8 mil. lei.

Cheltuielile bugetului public național în ianuarie-mai 2014 s-au cifrat la 15,31 mld. lei sau cu 4 mld. 362,1 mil. lei (22,2%) mai puțin decît indicii planificați. Comparativ cu perioada similară a anului 2013, cheltuielile bugetului public naţional sînt în creştere cu 1,53 mld. lei sau cu 11,1%.

Cheltuielile publice au fost direcţionate pentru: realizarea programelor cu caracter social-cultural – 71,3% din suma totală; domeniul economiei naţionale – 11,6%; apărarea naţională, menţinerea ordinii publice și securitatea națională – 5,9%; servicii de stat cu destinaţie generală – 4,8%; alte domenii – 6,4%.

Deficitul bugetului public național, în ianuarie-mai 2014, a constituit 542,4 milioane de lei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?