X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Noul acționar al Băncii de Economii va majora investițiile în dezvoltarea băncii

21 mai. 2014,, 09:30   Economie
3363 1
Foto: noi.md
Banca de Economii va elabora o nouă strategie de dezvoltare în care accentul va fi pus pe creșterea investițiilor în dezvoltarea băncii, relatează NOI.md. Potrivit unui comunicat emis de Banca de Economii, elaborarea unei strategii noi a fost condiționată de venirea noului acționar, dar și de schimbările efectuate în cadrul Consiliului și Comitetului de conducere al băncii.

Printre prioritățile stabilite de conducerea băncii se numără: modernizarea rețelei bancare și extinderea rețelei de bancomate și de POS-terminale; simplificarea procedurilor de acordare a creditelor de consum, inclusiv pentru studenți, membri de sindicate și funcționari publici; implementarea unor produse speciale de depozit, adaptate la necesitățile clienților; implementarea celor mai noi tehnologii IT și modernizarea sistemelor de operare în scopul reducerii timpului de deservire și prelucrare a plăților; dublarea punctelor de deservire a transferurilor internaționale și implicit extinderea spectrului de sisteme de transferuri operate în cadrul băncii; dezvoltarea sistemului propriu de transferuri internaționale de bani; dezvoltarea și implementarea programelor de bonusuri pentru deținătorii cardurilor bancare; dezvoltarea produselor personalizate pentru parteneri persoane juridice.

Termenul limită de inițiere a procesului de implementare a priorităților menționate este 1 octombrie 2014.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?