X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

Noul complex penitenciar va fi achitat de contribuabili

28 mar. 2014,, 17:47   Societate
11663 10
Foto: gagauzinfo.md
Victor Surugiu

Lucrările de construcţie a unei noi închisori lîngă Chişinău vor costa aproape 45 mil. euro. Cea mai mare parte din această sumă va fi alocată de Banca pentru Reconstrucţie a Consiliului Europei sub formă de credit. Cu alte cuvinte, autorităţile vor trebui să restituie banii cu ajutorul contribuabililor.

Acum cîteva luni, parlamentul a ratificat Acordul cadru dintre Moldova şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea proiectului de construcţie a instituţiei penitenciare la Chişinău. Pînă la 12 aprilie 2014, Ministerul Justiţiei trebuie să finalizeze toate lucrările pregătitoare şi să lanseze proiectul. Costul total al acestuia este de 44,5 mil. euro, dintre care 4,5 mil. vor trebui identificate de guvern.

Pentru construcţia noului complex penitenciar, banca europeană este gata să aloce 40 mil. de euro, dintre care 39 de mil. – sub formă de credit pentru 20 de ani, cu o vacanţă de cinci ani, iar dobînda, deocamdată, nu este cunoscută. Aceasta va fi stabilită pentru fiecare tranşă la momentul intrării banilor în cont. Un milion de euro va fi alocat sub formă de grant.

Portalul Noi.md a examinat mai detaliat conţinutul proiectului. Noua închisoare va fi construită în locul penitenciarului nr.13 şi este prevăzută pentru 1600 de persoane, adică cu 400 de deţinuţi mai mult decît acum. Tot aici vor fi amplasate şi persoanele arestate, care în prezent se află în comisariatele de poliţie din capitală.

Complexul penitenciar modern va fi constit timp de cinci ani, la periferia localităţii Bubuieci. Terenul de 40 de hectare aparţine Ministerului Justiţiei. Se preconizează că deţinuţii vor fi mutaţi în noul penitenciar în anul 2018.

Noua închisoare va avea săli de studii, terenuri de sport şi chiar săli de forţă. În camerele, dotate cu grupuri sanitare, vor fi amplasaţi nu cel mult doi deţinuţi. Fiecare bloc va avea spaţiu pentru plimbări, ce ar putea fi utilizat şi pentru diverse evenimente sportive.

O atenţie aparte este acordată reducerii posibilităţii de evadare din închisoare. Penitenciarul va fi îngrădit cu un gard din beton de şase metri înălţime. Totodată, sînt prevăzute două zone suplimentare de securitate, dotate cu zeci de camere video şi senzori de mişcare.

În prezent, în cadrul Departamentului instituţiilor penitenciare (DIP) este creată o subdiviziune specială din opt persoane, care se vor ocupa de implementarea proiectului. Activitatea acesteia va fi supravegheată de comisia condusă de ministrul adjunct al Justiţiei Sabina Cerbu. Din aceasta mai fac parte directorul DIP Ana Dabija, reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi ai Cancelariei de Stat.

Principalele sarcini ale noii subdiviziuni a DIP – obţinerea tuturor autorizaţiilor pentru construcţia complexului penitenciar, selectarea antreprenorilor, gestiunea proiectului şi controlul lucrărilor, precum şi elaborarea raportului pentru Consiliul Europei şi Ministerul Justiţiei privind banii cheltuiţi. La finalizarea lucrărilor, această subdiviziune va trebui să efectueze un control complex, să primească obiectul şi să-l transmită în subordinea DIP.

Unii experţi au sesizat un risc sporit al actelor de corupţie în procesul de valorificare a banilor alocaţi pentru construcţie. Potrivit lor, asupra acestui fapt indică mai mulţi factori, în primul rînd, concentrarea competenţelor administrative şi de supraveghere într-un singur departament.

„Toate pîrghiile de control asupra proiectului duc la Ministerul Justiţiei, - menţionează unul dintre experţii noştri. – Managerul proiectului este ales de către ministrul Justiţiei în bază de concurs, antreprenorii de bază pentru construcţia noii instituţii penitenciare sînt selectaţi în rezultatul licitaţiei. Însă în justiţie există multe cazuri cînd concursurile şi licitaţiile sînt organizate formal.

Mai ales că comisia de supraveghere, ce adoptă deciziile cu majoritatea voturilor, este formată din patru persoane, două dintre care sînt afiliate ministerului: directorul DIP şi viceministrul Justiţiei. Or, în cazul dat acesta este organul suprem care răspunde de coordonarea proiectului şi asigurarea transparenţei de valorificare a fondurilor. Apropo, managerul proiectului şi întreg personalul subdiviziunii speciale, cu excepţia unui angajat, vor fi selectaţi din cadrul colaboratorilor sistemului penitenciar.

În asemenea condiţii, transparenţa realizării proiectului, în primul rînd în domeniul achiziţiilor, selectării antreprenorilor şi achitării serviciilor, ar putea fi asigurată doar printr-un audit extern. Specialiştii de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, de asemenea, trebuie să fie foarte atenţi la examinarea documentaţiei financiare şi contabile, care deseori este ruptă de realitate.

Aceste fapt este demonstrat de practica valorificării în Moldova a resurselor bugetare, a creditelor şi a banilor de la donatori, inclusiv de încălcările depistate de Curtea de Conturi şi organele de drept. Este evident că majoritatea acestor încălcări rămîne în umbră. Aceste riscuri nu trebuie subestimate, deoarece peste cinci ani, mijloacele creditare vor trebuie restituite treptat. Cel mai probabil, datoria de bază va fi achitată din bugetul de stat, adică din contul contribuabililor”.

De asemenea, experţii atrag atenţia asupra faptului că apariţia unei noi închisori în municipiu nu garantează o ameliorare a situaţiei din sistemul penitenciar. Autorităţilor li se recomandă să modifice mentalitatea şi să îmbunătăţească pregătirea profesională a personalului din penitenciar.

În ultimii 10 ani, Moldova a pierdut la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului peste zece dosare din cauza condiţiilor pecare în instituţiile penitenciare. Însă în majoritatea cazurilor, încălcările ţin de comportamentul ilegal al angajaţilor penitenciarilor, dar nu de lipsa grupurilor sanitare sau a sălilor de forţă.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?