Artistul-legendă care scrie file în istoria muzicii autohtone (VIDEO)

Artistul-legendă care scrie file în istoria muzicii autohtone (VIDEO)

Eroul reportajului de astăzi nu are nevoie de prezentare.

Muzica lui este cunoscută și iubită de întreg poporul moldovenesc. Melodiile lui au răsunat în Piața Marii Adunări Naționale, în satele și orașele Moldovei, dar și în casele fiecăruia dintre noi. E vorba despre Iurie Sadovnic, cel care a dăruit poporului moldovenesc melodii precum „Dragă, o tee”, „Am să plec în codrul verde”, „Căprioara”, „Mîndro, cui mă lași pe mine?”, „Fața pîinii”, „Noi pace vrem”, „Măicuța”, „Andrii Popa”, „Demnitate”, „În limba ta” și multe altele.

Iurie Sadovnic s-a născut pe 14 decembrie 1951 la Jura, raionul Rîbnița, însă a copilărit în satul Susleni, Orhei, unde primele încercări în muzică le-a făcut pe cîmpurile din împrejurimile satului. El este binecunoscut pentru stilul său de interpretare în care vedetă este chitara.

Stilul musical i-a fost influențat de folclorul și melodiile auzite în sat de la răzeși. Pe cînd era încă copil, la insistența moșului, părinții i-au cumpărat un acordeon, iar, ca să nu meargă la fotbal și la joacă, i-au fixat instrumentul cu niște nituri și șervete ca să nu-l poată scoate.

„Părinții, cînd veneau de la muncă pe la ora 9-10 seara, mă găseau dormind cu acordeonul în brațe”, ne-a povestit artistul.

La fel ca și pentru mulți copii din acele timpuri, prima scenă a fost de fapt scaunul. Cînd veneau oaspeții în casa părintească, Iurie Sadovnic le cînta, iar cei care îl auzeau îi prevesteau o carieră de succes.

„Muzica este o muncă grea, dar dacă copilul o deprinde, dacă se droghează cu această muzică, el devine un Botgros, un Doga, el devine un muzician foarte bun”, a afirmat Sadovnic.

Melodiile artistului au educat mai multe generaţii de melomani. Cîntecele lui au devenit şlagăre, care erau fredonate de toți moldovenii.

Artistul interpretează atît melodii proprii, cît şi semnate de alţi compozitori, precum Eugen Doga, Gheorghe Mustea, Anatol Chiriac și alții. Dar a și compus pentru alți artiști cu renume din Republica Moldova.

Iurie Sadovnic a activat ca solist al formațiilor vocal-instrumentale „Haiducii din Susleni”, „Haiducii” a Institutului de Arte (1968—1973), „Sonor” (1973-1976), al formației de jazz din Nikolaev (în perioada serviciului militar, 1970-1972), „Contemporanul” (1977-1978) și „Bucuria” (1979-1982) ale Filarmonicii din Chișinău. În 1983 a fondat ansamblul „Legenda”, care a activat pînă în 1993. A fost membru al PCUS.

În 1999 a lansat volumul de poezie „Am să plec în codrul verde”.

Pentru meritele sale, Iurie Sadovnic a fost distins cu titlul de artist emerit al RSSM (1984), cu Medalia „Meritul Civic” (1993), cu medalia „Mihai Eminescu” (2000), cu titlul de artist al poporului din Republica Moldova (2011) și Ordinul Republicii (2015).

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load