X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Scopul vizitei lui Calmîc la Buenos Aires

10 noi. 2017,, 11:41   Economie
2892 0

Vicepremierul, ministrul Economiei și Infrastructurii al Moldovei, Octavian Calmîc, va participa în perioada 10-13 decembrie la cea de-a XI-a Conferință Ministerială a Organizației Mondiale a Comerțului, care va avea loc la Buenos Aires.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, acest lucru a fost comunicat în cadrul unei întrevederi susținute de secretarul de stat în domeniul infrastructurii calității și cooperării internaționale al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, cu ambasadorul Argentinei în Moldova cu reședința la București, Felipe Alvarez de Toledo, relatează NOI.md.

Moldova este membru al OMC din 2001. Conferința Ministerială a OMC de la Buenos Aires va fi dedicată negocierilor comerciale multilaterale, extinderii liberalizării comerțului de mărfuri și servicii, posibilității aderării noilor membri la OMC, noile instrumente de facilitare a procedurilor comerciale.

Conferința OMC le oferă reprezentanților țărilor membre o platformă largă pentru comunicare pe marginea tuturor aspectelor de dezvoltare economică și investițională.

Argentina va fi prima țară din America de Sud în care va fi organizată Conferința Ministerială a OMC. Conferința Ministerială la care participă miniștrii Comerțului și alte persoane oficiale de rang înalt din cele 164 de țări membre ale OMC este o instituție superioară responsabilă pentru adoptarea deciziilor în cadrul OMC. Potrivit Acordului de la Marrakesh privind constituirea OMC, Conferința Ministerială se convoacă cel puțin o dată la doi ani.


Precedenta Conferință Ministerială a avut loc la Nairobi (Kenia) în decembrie 2015.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?