X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cîte case de schimb valutar au fost lipsite de licențe

12 sep. 2017,, 13:30   Economie
2601 0

BNM exercite un control riguros asupra activității caselor de schimb valutar, sancționînd de la începutul anului pentru diverse încălcări circa 100 de case de schimb valutar, totodată 9 dintre ele au fost lipsite de licență.

Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, prin hotărîrile adoptate de Comitetul executiv al BNM, în perioada 5 iulie – 16 august curent, licențele au fost retrase de la casele de schimb Tangou-X, Val-B Schimb, Favolosa, Soveren Electronic, Claris-Schimb, Detector- Schimb, Demicris, Eurodola (toate din municipiul Chișinău) și Freedom (Chișinău).

De la începutul acestui an hotărîrile privind suspendarea activității pe diverse perioade – de la 5 la 180 de zile – au fost adoptate în raport cu 20 de case de schimb valutar, inclusiv 17 din municipiul Chișinău și cîte una de la Cahul, Bălți și Soroca.

Cea mai aspră sancțiune BNM a aplicat-o față de unitățile de schimb Mamulat Schimb, Mi Schimb Optim, Bitea, Mauritania și Eurodolar, ale căror licențe au fost suspendate pe 180 de zile. Totodată, termenul de suspendare a licenței Mamulat Schimb a expirat pe 20 august, cea a Mi Schimb Optim va expira la 15 septembrie, cea a Bitea și Mauritania – la 18 noiembrie și, respectiv, 4 decembrie, iar cea licența a Eurodolar ar trebui să expire la 8 decembrie 2017, dar prin hotărîrea BNM din 5 iulie curent i-a fost retrasă.

Potrivit datelor BNM, de la începutul anului, în ansamblu au fost sancționate 12 case de schimb valutar, inclusiv 9 unități de schimb de la Chișinău și 3 de la Cahul. Încă 53 de case s-au ales cu avertizări.


Potrivit BNM, pe 1 septembrie curent, în Moldova erau înregistrate 380 de case de schimb valutar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?