Chișinăul acuză Tiraspolul de noi provocări

Chișinăul acuză Tiraspolul de noi provocări

Autoritățile de la Chișinău își exprimă îngrijorarea în legătură cu pregătirile pentru desfăşurarea neautorizată a unor exerciţii militare în stînga Nistrului, comunică NOI.md.

Aceste acțiuni ar putea genera destabilizarea situației în Zona de Securitate, atenționează delegația moldovenească în Comisia Unificată de Control. Potrivit membrilor CUC, la 31 iulie curent, în regiunea „plajei soldăţeşti” din preajma satului Ternovca, raionul Slobozia, a fost observată concentrarea tehnicii şi a echipamentului militar special. Sectorul preconizat pentru desfăşurarea exerciţiilor militare a fost blocat de partea transnistreană, fără a informa în prealabil Comandamentul Militar Întrunit, mai semnalează autoritățile malului drept al Nistrului.

În opinia lor, prin astfel de acțiuni, reprezentanţii structurilor de forţă transnistrene sfidează din nou mecanismul existent al desfășurării misiunii de pacificare.

„Acţiunile menţionate, precum şi alte precedente similare întreprinse de partea transnistreană şi susţinute de conducerea contingentului de pacificatori din partea Federaţiei Ruse le calificăm drept provocatoare şi sfidătoare, care încalcă mecanismul existent al desfăşurării misiunii de pacificare. Reprezentanţii Tiraspolului manifestă expansiv incapacitatea de a-şi respecta obligaţiunile asumate, ignorînd totalmente documentele de bază ale Comisiei şi blocînd, astfel, înţelegerile atinse anterior la nivel de copreşedinţi”, se arată în declarația delegației Chișinăului din cadrul CUC.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load