X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Chiulangiii din Consiliul municipal, sfătuți să-și depună mandatul

20 iun. 2017,, 13:20   Capitala
1800 0

Consiliul municipal Chişinău, timp de o lună, nu poate acumula cvorumul necesar pentru convocarea şedinţelor.

Blocarea activităţii legislativului local este cauzată în mare măsură de membrii fracţiunii Partidului Liberal (PL), care nu s-au prezentat nici la o şedinţă începînd cu 25 mai. Despre acţiunile ulterioare ale consilierilor au relatat în cadrul unui briefing de azi, 20 iunie, Ghenadie Botnaru, membru al fracţiunii Partidului Comuniştilor (PCRM) şi celor fără de partid, şi Ion Ceban, preşedinte al fracţiunii Partidului Socialiştilor (PSRM), citați de NOI.md.

Consilierul municipal din fracţiunea PCRM şi celor fără de partid şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că reprezentanţii Partidului Liberal boicotează şedinţa Consiliului municipal. „Fracţiunea comuniştilor şi celor fără de partid a asistat sistematic la toate şedinţele şi noi nu vom renunţa la această practică şi pe viitor. Cu regret, din motive necunoscute, colegii liberali nu sînt în această sală. Posibil, ei consideră că pot rezolva de sine stătător problemele oraşului”, a spus el.

Alesul local s-a adresat consilierilor prezenţi în sală. „Propun să se convoace şedinţa Biroului permanent al Consiliului municipal şi să adoptăm planul viitoarelor noastre acţiuni. Probabil, la această etapă noi, în primul rînd, trebuie să alegem secretarul interimar şi cu ajutorul lui să începem rezolvarea consecventă a problemelor acumulate”, a menţionat Ghenadie Botnaru.


Ion Ceban le-a adus mulţumiri colegilor care s-au prezentat la ora indicată. „Este bine că o parte dintre consilieri au răspuns la inițiativa noastră de a convoca şedinţa extraordinară a Consiliului municipal. Cu liberalii totul este clar. Jumătate dintre ei se ascund de CNA (Centrul Naţional Anticorupţie – n.red.), ca să nu ajungă după gratii pentru toate afacerile lor, iar ceilalţi îi duc colete lui Dorin Chirtoacă”, a declarat socilistul.

Consilierilor municipali chiulangii li s-a propus să-şi depună mandatele. „Consiliul municipal trebuie să adopte decizii importante. La chestiunile prioritare pentru examinare noi atribuim reglementarea problemei evacuării gunoiului din oraş nu numai în termen scurt, dar şi în perspectivă medie. Trebuie, de asemenea, soluţionate problemele ce ţin de necesitatea alocării mijloacelor din bugetul municipal, protecţia zonelor verzi din oraş, construcţiile neautorizate, care se înmulţesc cu fiece zi. Pe cei care din nou nu s-au prezentat la lucru aş vrea să-i sfătui să-şi depună mandatele, pentru care au votat chişinăuienii. Or, alegătorii singuri îi vor priva pe chiulangii de aceste mandate, ceea ce se poate întîmpla în timpul referendumului”, a conchis Ion Ceban.

Precizăm că în ultimul timp s-au întreprins cinci tentative de a convoca şedinţele extraordinare ale Consiliului municipal, dar timp de o lună niciodată nu a fost asigurat cvorumul din 26 de consilieri municipali. Liberalii au început să blocheze activitatea legislativului local după ce pe 25 mai au fost reţinuţi primarul general, prim-vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, şi colegul lor de partid, secretarul Consiliului municipal, Valeriu Didencu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?