X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

ONU sancționează 18 entități și responsabili din Coreea de Nord

3 iun. 2017,, 22:00   Externe
1733 0

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri o rezoluție care sancționează 14 responsabili nord-coreeni, printre care presupusul șef al serviciilor de spionaj, și patru entități, ca răspuns la continuarea programului de înarmare al Phenianului, transmite AFP.

Textul a fost adoptat în unanimitate, cu votul Chinei, aliat al Coreii de Nord.

Rezoluția la inițiativa Statelor Unite nu cuprinde, totuși, anumite sancțiuni dorite de Washington, ca embargoul petrolier, interzicerea comerțului maritim sau restricții asupra comerțului ori muncii nord-coreenilor în străinătate.

Sancțiunile constau în blocarea bunurilor și interdicția de a călători.

Printre persoanele sancționate figurează Cho Il-U care s-ar afla în fruntea serviciilor de spionaj ale regimului comunist.


Celelalte 13 persoane sînt responsabili ai partidului comunist din Coreea de Nord și conducători ai unor societăți avînd misiunea de a garanta achizițiile în programul de înarmare al Phenianului.

O ramură a armatei nord-coreene, două firme de comerț și Koryo Bank, avînd legături cu un birou al partidului însărcinat cu fondurile pentru numărul unu al regimului Kim Jong-Un, au fost, de asemenea sancționate.

Acești indivizi și societăți se adaugă unei liste deja lungi care cuprinde 39 de persoane și 42 de entități nord-coreene vizate de sancțiuni.

Statele Unite au discutat cu China în ultimele săptămîni pentru a impune noi sancțiuni, dar Beijingul a insistat asupra necesității de a relua dialogul cu Phenianul.

Regimul comunist, care a efectuat zeci de lansări de rachete și două teste nucleare de la începutul lui 2016, caută să pună la punct o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) capabilă să lovească nuclear teritoriul american.

ONU a adoptat anul trecut două rezoluții pentru a înăspri sancțiunile economice împotriva Coreii de Nord, aflată deja sub incidența a șase serii de sancțiuni de la primul său test nuclear efectuat în 2006.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?