Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Uniunea Europeană va impune sancțiuni împotriva Iranului

18 apr. 08:30   Externe
1716 0

Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancțiuni împotriva Iranului, vizînd producătorii de drone și rachete, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel.

„Am decis să impunem sancțiuni împotriva Iranului, am vrut să transmitem un mesaj clar" după atacul asupra Israelului, a declarat el la finalul unui summit la Bruxelles la care au participat liderii celor 27 de state membre.

„Ideea este de a viza companiile care au un rol în fabricarea de drone și rachete", a adăugat el.

Iranul a lansat drone și rachete spre teritoriul israelian în noaptea de sîmbătă spre duminică, ca represalii la un atac pe 1 aprilie asupra anexei consulare a ambasadei iraniene din Damasc, în Siria, atribuit Israelului.

Aproape toate rachetele și dronele au fost distruse înainte de a lovi teritoriul israelian. Acesta a fost primul atac direct al Iranului asupra Israelului.


În comunicatul adoptat la finalul summitului, liderii UE au făcut apel la „toate părțile să dea dovadă de cea mai mare reținere și să se abțină de la orice acțiune care ar putea crește tensiunile în regiune".

3
4
0
3
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?