Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

„Sheriff” – noul lider al Campionatului Moldovei la fotbal

4 mai. 2017,, 13:15   Sport
2949 0

În Campionatul Moldovei la fotbal s-a schimbat liderul.

Este vorba despre „Sheriff” care l-a învins ieri în deplasare pe „Petrocub-Hîncești”, cu scorul de 2:0. Meciul a avut loc în cadrul celei de-a 29-a runde, amînate pe 3 mai în legătură cu ninsoarea care a acaparat raioanele de centru și sud ale RM la 21 aprilie.

Potrivit corespondentului sportiv, „Dacia” a înfrînt „Academia” cu scorul de 4:0, iar „Zaria” nu a reușit să învingă la Nisporeni echipa locală „Speranța”, făcînd o remiză.

La Ceadîr-Lunga, în cadrul partidei jucate de doi outsider-i – clubul local „Saxana” și „Ungheni” - cei mai buni s-au dovedit a fi gazdele, care au învins cu scorul de 3:0.

Meciul între „Dinamo-Avto” (Tiraspol) și „Milsami” (Orhei) de la Chișinău s-a încheiat cu victoria echipei transnistrene în timpul suplimentar pentru un penalti, cu scorul de 1:0.

„Sheriff” este lider, avînd la activ 62 de puncte. Același număr de puncte a acumulat și „Milsami”, dar echipa a înregistrat un golaveraj mai mic. În plus, fotbaliștii de la Orhei au jucat cu un meci mai mult, decît adversarii lor. „Zaria” a obținut 61 de puncte, iar „Dacia” – 60.

Cu trei runde înainte de încheierea Campionatului cele mai mari șanse de a cîștiga titlul de campion le are echipa „Sheriff”, deoarece ea urmează să joace cu trei outsider-i: „Dinamo-Avto”, „Saxan” și „Ungheni”. Principalii concurenți ai acesteia – „Milsami” și „Zaria” urmează să dispute între ei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?