Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Norvegia va contribui la schimbarea sistemului penitenciar din Moldova

16 mar. 2017,, 16:15   Societate
2596 2

Norvegia va contribui la schimbarea sistemului penitenciar din Moldova.

Despre aceasta s-a vorbit, joi, în cadrul unei conferinţe internaţionale, organizată la Chişinău de către Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Promovarea Supremaţiei Legii în Moldova (NORLAM).

Şeful Misiunii NORLAM, Siri Fёrtoft, a relatat că Norvegia a investit în sistemul penitenciar al Republicii Moldova, precum şi efectuează activităţi cu deţinuţii. Potrivit ei, "investiţiile au drept scop educaţia deţinuţilor şi pregătirea lor pentru viaţă după întoarcerea din închisoare". "Pentru ameliorarea situaţiei în sistemul penitenciar din Moldova este necesar de a cunoaşte şi de a înţelege situaţia. Activând în închisori cu femei şi copii, trebuie să ţinem cont de faptul că aceştia reprezintă un anumit grup de oameni care se găsesc la "marginea societăţii". Femeile sînt un simbol al familiei, stabilităţii, iar atunci când mama pleacă, ea lasă răni dureroase în sufletul copilului. Copiii, de asemenea, nu ar trebui să fie în închisoare, pentru că ei sînt viitorul nostru", a menţionat Siri FjГёrtoft. Ministrul Justiţiei RM, Vladimir Cebotari, a declarat că în Moldova, în ultimii ani, este folosită o abordare specifică în ceea ce priveşte metoda şi înţelegerea modului de a reeduca oamenii care se află în închisoare şi modul în care aceştia ar trebui să-şi execute pedeapsa. "Rapoartele vorbesc de la sine: în Moldova, deocamdată, nu există un sistem penal eficient, sîntem inefectivi în ceea ce priveşte pregătirea deţinuţilor pentru resocializare. Este necesar să ţinem minte scopul penitenciarelor: acestea trebuie să pregătească deţinuţii pentru întoarcerea în societate. Nu în ultimul rând, cei care se află în închisoare trebuie să demonstreze că şi-au dat seama că au comis o greşeală şi să încerce să-şi schimbe viaţa. Deţinuţii sînt condamnaţi pentru că au făcut o greşeală, dar ei au dreptul la a doua şansă", a subliniat Cebotari. Conferinţa internaţională cu genericul: "Femeile şi minorii din detenţie: trecut, prezent... dar viitor?" a fost organizată de către Misiunea NORLAM. Scopul evenimentului este de a sensibiliza opinia publică şi reprezentanţii sectorului justiţiei cu privire la modul de înfăptuire şi impactul justiţiei penale asupra femeilor şi minorilor condamnaţi.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?