Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Grupare criminală specializată în furt din locuințe, anihilată de polițiști

23 feb. 2017,, 15:30   Societate
2326 0

Trei persoane cu vîrste cuprinse între 21 și 30 de ani, membri ai unui grup infracțional, originari din raionul Orhei, au fost reținuți de polițiști.

Aceștia sînt bănuiți că ar fi implicați în mai multe cazuri de furt din locuințe, fiind condamnați anterior pentru infracțiuni similare, transmite NOI.md.

S-a stabilit că membrii grupului erau dirijaţi de lideri criminali care în prezent îşi ispăşesc pedeapsa în instituţiile penitenciare din ţară. Suspecții activau pe timp de zi pe teritoriul raionului Strășeni, avînd fiecare roluri bine determinate și sustrăgînd din locuințe lucruri de preț și mijloace financiare. După comiterea infracţiunilor, o bună parte din bani şi bunurile de preţ dobîndite în urma activităţii criminale le distribuiau în visteria criminală.

Figuranții au fost monitorizați timp de o lună, fiind suspectați de un şir de furturi din locuinţe, unul dintre ele în proporţii deosebit de mari, săvîrșit în satul Vorniceni, raionul Străşeni.

În urma percheziţiilor efectuate de forțele de ordine au fost ridicate mai multe bunuri şi obiecte ce au servit la comiterea crimelor, şi anume: telefoane mobile, haine şi încălţăminte, precum şi alte obiecte ce prezintă interes pentru organul de urmărire penală pentru înaintarea învinuirilor.

Un membru al grupului a fost arestat pentru 30 de zile, ceilalți doi fiind cercetați în libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 pînă la 12 ani.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?