Mesajul Prim-ministrului Pavel Filip cu prilejul sărbătorilor de iarnă

Mesajul Prim-ministrului Pavel Filip cu prilejul sărbătorilor de iarnă

Dragi compatrioţi,

Vreau acum, la sfârşit de an, să vă transmit un gând bun şi solidar cu toate prin câte aţi trecut în 2016.
 
Eu ştiu foarte bine, şi nu din auzite, că anul care tocmai se încheie, nu a fost unul uşor pentru familiile din Republica Moldova. Pentru cei din ţară a fost un an cu multe neajunsuri, iar pentru cei din afară a fost cel puţin la fel de greu ca şi tot atâtea petrecute departe de casă.
 
Salariile şi pensiile nu ajung încă pentru un trai decent, tarifele la serviciile comunale nu sunt încă pe potriva veniturilor oamenilor. Situaţia rămâne precară în spitale, iar oamenii nu sunt pe deplin motivaţi să revină acasă.
 
Dar vreau în ajunul Anului Nou să vă transmit un sentiment de speranţă. Cu toate necazurile şi greutăţile, Moldova a reusit câteva lucruri care o vor face mai puternică în 2017.
 
Eu ştiu ca şi dumneavoastră că familiile nu se hrănesc cu reforme şi că bunăstarea nu vine bătând din palme. Ea vine cu muncă, cu sacrificii și cu perseverenţă. Dar vă asigur că eu şi echipa mea suntem foarte hotărâţi să facem tot ce trebuie pentru ca această bunăstare să ajungă în fiecare casă, pe fiecare masă, în viaţa fiecărui cetăţean. Aveţi încredere în noi. Noi nu promitem minuni, şi ne ferim de populism. Vom face doar ceea ce trebuie pentru ca Moldova să reușească, iar cetățenii ei să trăiască mai bine.
 
La mulţi ani, dragi compatrioţi, cu mai multă speranţă şi împliniri! Anul 2017 să fie un pic mai bun pentru fiecare, să trăiţi în mai multă tihnă şi în mai multă armonie!


Comentarii Adăugați un comentariu8 comentari

alt gând bun şi solidar 30 dec. 2016,, 11:26

o fi un mesaj de rămas-bun... am lăcrămat...

De când primii mesajul tău
Într-una mă gândesc la tine,
La voi e bine chiar de-i rău,
La noi e rău şi când e bine!

Daniel 30 dec. 2016,, 12:19

Într-o țară săraca ca Moldova e greu să conduci Guvernul, cred că Filip deja a înțeles. Nu am avut așteptări de la el pentru că m-au dezămăgit toți. Dar sunt plăcut surprins săvăd pe la sfîrșit de an că și-a îndeplinit angajamentele.

Pavel 30 dec. 2016,, 12:27

Felictări și lui Filip, a reușit să facă lucruri mari în 2016, chiar dacă au început în plină criză, încetisor prin muncă și perseverentă ați adus stabilitate, finanțare din extern, ați mărit salariile, pensiile, indemnizațiile la nastere, etc, felicitări încă odată și mult succes în 2017, avem așteptări mari

зарплата 2000 лей 30 dec. 2016,, 12:38

"Но в канун нового года хочу внушить вам чувство надежды. " , ключевое слово "внушить"

Gavril 30 dec. 2016,, 12:45

Ia să vedem noi ce se va face în continuare, da am văzut că populiști avem mulți și criminali foarte mulți, dar să vedem ce va face premierul în contuinnuare cu ce rreforme importante va face pentur popor!

Ion 30 dec. 2016,, 13:03

Numai ce am citit "Mesajul Prim-ministrului Pavel Filip cu prilejul sărbătorilor de iarnă" şi am izbucnit în plîns....Cîtă grigă "MANIFESTĂ" dumnealui pentru popor!!!. Оказывается dumnealui "ştie foarte bine, şi nu din auzite", că "pentru cei din ţară a fost un an cu multe neajunsuri ( nu bardac şi catastrofă, dar aşa mai moale-neagunsuri), salariile şi pensiile nu ajung ÎNCĂ pentru un trai decent, tarifele la serviciile comunale nu sunt ÎNCĂ pe potriva veniturilor oamenilor.
Dle prim-ministru, încercaţi (în ciuda vorbelor rele) să trăiţi măcar două luni cu o pensie de o 1000 de lei, sau cu un salariu de 3000 de lei şi atunci vă ve-ţi convinge de situatia adevărată din ţară.

Dinu 30 dec. 2016,, 15:17

Un mesaj destul de sincer , fara fatarnicie, s-a vorbit atit de reusite, cit si despre problemele ce abia urmeaza sa fie rezolvate. Cred ca astfel si trebuie sa fie masajul premierului, unul ce reflecta adevarata stare a lucrurilor.

Патриот 30 dec. 2016,, 23:34

" Верьте нам. Мы не обещаем чудес и избегаем популизма. Мы будем делать только то, что нужно, чтобы Молдова стала успешной страной, а ее граждане стали жить лучше".

Вера - это дар Божий! Как нам, гражданам нашей родной и любимой Молдовы верить бандитам, которые довели до крайней нищеты простых людей, миллиард грабанули у народа, вы думаете, что вам это сойдет с рук???
Люди все помнят, не забудут такого грабежа, это вы верьте нам !!!
Кукольный театр можно малым деткам показывать, а мы то все взрослые люди, и таких взрослых людей большинство в Республике Молдова!!!
Вы уже все сделали и показали с вашим основным руководителем кукольного театра, чтобы люди нашей Молдовы на 100% утратили веру в ваши песенки и сказочки!!!
Надо было до сих пор делать все, делать только то, что нужно, чтобы Молдова стала успешной страной, а ее граждане стали жить лучше!!! Вы ничего не сделали, чтобы граждане стали жить лучше!!!

captcha

Întrebarea zilei Toate

load

PRIVESC EU

privesceu