Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Referendumul lui Dodon – catalizator al protestelor?

21 dec. 2016,, 09:43   Societate
22727 30
Xenia Florea

Noul președinte al țării, Igor Dodon, a cărei inaugurare va avea loc vinerea aceasta, a decis să meargă pe calea lui Petru Lucinschi.

Al doilea președinte al RM a luptat mult pentru extinderea competențelor sale. În anul 1999, la inițiativa lui a fost desfășurat un referendum consultativ, la care a fost scoasă întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în scopul introducerii formei prezidențiale de conducere în Republica Moldova, în cadrul căreia președintele va fi responsabil pentru crearea și conducerea guvernului, precum și pentru rezultatele guvernării țării?”. Atunci, la urne au venit 58,33% dintre alegători, 55,3% dintre care au răspuns „Da” modificării sistemului de guvernămînt. Însă Parlamentul a ignorat voința poporului.

Igor Dodon, de asemenea, s-a orientat spre un plebiscit. Recent, în direct la un post de televiziune, președintele ales nu a exclus că el va fi nevoit să se adreseze către cetățeni cu întrebarea privind extinderea competențelor prezidențiale sau dizolvarea parlamentului – pentru ca, precum a menționat el, să iasă din „colivia din aur”, în care șeful statului a fost plasat de conducerea țării și majoritatea parlamentară, controlată de aceasta.

Referendumul ca reacție de răspuns

În anul 2000, Republica Moldova a pășit pe calea republicii parlamentare. Tendința de a transforma cu orice preț țara dintr-o republică semiprezidențială în una prezidențială i-a jucat festa atunci șefului statului, Petru Lucinschi. Nimeni nu vrea să împartă puterea. Nici parlamentul. În final, în anul 2000, deputații i-au limitat semnificativ prerogativele președintelui, care a început să-l aleagă Parlamentul, dar nu poporul.
Al treilea președinte al RM, Vladimir Voronin, nu a simțit anumite incomodități din cauza limitărilor competenților prezidențiale – în spatele lui stătea majoritatea parlamentară, iar autoritatea președintelui era neclintită. Iar Nicolae Timofti deja a simțit un anumit disconfort. În martie 2015, în timpul uneia dintre puținele lui apariții, Timofti a declarat că cetățenii trebuie să-și redobîndească dreptul la alegerea președintelui și să-i ofere șefului statului competențe extinse.

„Trebuie revizuite competențele președintelui. Președintele are prerogative și funcții limitate și nu se poate implica în anumite situații. Acest fapt contravine unor articole din Constituție. De exemplu, legea de bază stabilește că președintele este comandantul suprem al forțelor armate, însă el nu are dreptul să numească în funcție sau să-l demită din proprie inițiativă pe ministrul apărării”, a spus atunci Nicolae Timofti.

În martie curent, Curtea Constituțională (destul de dubios din punctul de vedere al legalității) le-a restabilit cetățenilor dreptul de a alege președintele. În mare parte, deja atunci, înainte de desfășurarea alegerilor prezidențiale, trebuia pusă întrebarea privind extinderea competențelor șefului statului, pentru că, în urma alegerilor, președintele obține votul de încredere al întregului popor, iar el nu este în stare să-și îndeplinească promisiunile electorale. Dintre competențele independente, președintele deține în prezent doar oferirea decorațiilor, titlurilor de onoare, rangului diplomatic și a cetățeniei. Toate celelalte acțiuni președintele este obligat să le coordoneze cu guvernul, parlamentul sau Consiliul Superior al Magistraturii (numirea judecătorilor).

Însă atunci, principalele partide de opoziție nu aveau timp pentru asemenea „detalii”: deși au criticat hotărîrrea CC, ele s-au inclus în campania electorală și au început să lupte aprig nu doar cu „puterea oligarhică”, dar și unele cu altele. Hotărîrea Curții Constituționale din 4 martie 2016 a funcționat așa cum se preconiza – opoziția protestatară unită a fost dezbinată și învrăjbită.

Faptul că revenirea la alegerile prezidențiale directe a fost un element al jocului politic și o profanare, dar nu „o protejare a valorilor constituționale fundamentale de acțiunile ilegale ale subiecților politici, sociali sau constituționali” (precum se arăta în hotărîrea „istorică” a CC din 4 martie), este confirmat și de acțiunile postelectorale ale conducerii reale a țării și ale structurilor publice subordonate acesteia.

Obținînd în turul doi, pe 13 noiembrie, un președinte nu chiar comod, Curtea Constituțională, la indicația de ”sus”, a început să tergiverseze procedura de validare a rezultatelor alegerilor prezidențiale, pentru ca actualul președinte, Nicolae Timofti, să reușească să semneze tot ce era necesar, inclusiv decretul privind numirea noului procuror general, iar Parlamentul a reușit să taie și mai mult din competențele și așa limitate ale președintelui.

Așa că intențiile lui Igor Dodon de a se adresa către popor cu întrebarea privind extinderea funcțiilor șefului statului este o reacție logică la ilegalitățile autorităților. Sau, precum a menționat analistul politic Corneliu Ciurea, „linia acceptabilă de comportament în condițiile în care președintele este lipsit de ultimele pîrghii de influență”.

Însă, pornind de la prevederile legislației în vigoare, „sfatul cu poporul” pentru Igor Dodon s-ar putea încheia, cu o mare probabilitate, cu un eșec similar referendumului președintelui Lucinschi din 1999, chiar dacă la vot vor veni 99,99% dintre alegători, 99,99% dintre care se vor pronunța pentru extinderea competențelor președintelui.

„Acum, cînd din prerogativele prezidențiale a fost tăiat demonstrativ tot, e tîrziu să bem Borjomi. Rezultatul este prognozabil – referendumul care ar putea fi desfășurat la inițiativa șefului statului va purta caracter consultativ, adică de recomandare, și nu va avea putere obligatorie. Așa că iarăși totul va depinde de voința Parlamentului – oricît de pozitive ar fi rezultatele plebiscitului inițiat de Igor Dodon, nu e greu să facem pronosticuri. Moldova deja are un exemplu concludent din 1999”, a declarat analistul politic Victor Ciobanu.

Referendumul pe post de catalizator

Totuși, precum menționează unii experți, ideea lui Igor Dodon privind desfășurarea referendumurilor – fie referendumul privind dizolvarea parlamentului sau de extindere a competențelor președintelui, ar putea avea un anumit efect, însă doar într-un singur caz – dacă acest plebiscit va constitui un punct de reper, un catalizator al renașterii mișcării de protest și consolidării eforturilor opoziției active.

„E clar că președintele, ca un actor politic separat, nu poate obține dizolvarea parlamentului – el nu are asemenea prerogative. Dar el poate lansa acest proces. Desfășurarea referendumului republican privind dizolvarea parlamentului și ignorarea ulterioară de către parlament a voinței poporului vor provoca o criză a puterii. În aceste condiții, este important ca forțele de opoziție – Partidul Socialiștilor, PLDM, Platforma DA, „Partidul Nostru”, PAS să uite despre divergențele anterioare și să se unească, așa cum a fost acum un an. La urma urmelor, practic, toate aceste formațiuni doresc alegeri anticipate. Opoziția extraparlamentară vrea să ajungă în noul parlament, iar președintele Platformei DA, Andrei Năstase, se simte foarte frustrat după ce americanii l-au eliminat din cursa electorală și nu ar fi împotrivă să-și restabilescă rolul de lider pe „eșichierul de dreapta”, menționează politologul Bogdan Țîrdea.

În prezent, în rîndul opoziției, rezerve de mobilizare sînt la PSRM, Platforma DA și „Partidul Nostru”, care a mai pierdut din ratingul său. Cît privește celelalte forțe de opoziție, atunci e puțin probabil că Partidul Comuniștilor va dori alegeri anticipate, PLDM, cel mai probabil, nu va fi interesată prea mult, iar Maia Sandu, ținînd cont de experiența anterioară de proteste, cel mai probabil nu va participa la un nou val de proteste.

„Nu știu dacă Platforma DA, PSRM și „Partidul Nostru”, printre care a trecut pisica neagră, vor putea ajunge la o înțelegere în cele din urmă, dar dacă vor reuși, aceste partide ar putea lansa anumite proceduri de stimulare a alegerilor anticipate. De exemplu, după desfășurarea referendumului de dizolvare a Parlamentului, să creeze un fel de Comitet de salvare și să aplice experiența lor de proteste din anul 2015”, susține Bogdan Țîrdea.

Iar politologul Victor Josu este convins că singura șansă de victorie a lui Igor Dodon în actuala situație este să se hotărască la pasul radical și să semneze decretul privind dizolvarea Parlamentului, fără a organiza referendumuri și alte acțiuni sortite eșecului.

„Pot să spun un singur lucru: avantajul în tragerea frînghiei dintre Igor Dodon și coordonatorul alianței de guvernămînt, Vladimir Plahotniuc, în prezent este de partea celui din urmă, consideră Victor Josu. În acest gen de sport politic, Dodon, ca de altfel orice altă persoană în locul lui, nu poate cîștiga prin definiție. Pur și simplu pentru că majoritatea parlamentară va bloca orice inițiativă a lui. Iar cele pe care nu le va putea bloca, de exemplu, inițiativa de desfășurare a referendumului pe o întrebare sau alta, le va reduce la zero, acționînd cu un pas înainte. Să zicem, președintele va decide să organizeze un referendum privind dizolvarea Parlamentului, „majoritatea” o va provoca singură – prin demiterea Guvernului.

Dar mai întîi majoritatea parlamentară va vota, demonstrativ, imediat în două lecturi, pentru modificările la Codul electoral și va schimba sistemul electoral. Și Dodon, care conta pe victoria Partidului Socialiștilor la viitoarele alegeri parlamentare, va rămîne cu nimic. Doriți demisia Parlamentului – poftim, dar veți alege următorul legislativ în baza noilor reguli. Dodon ar fi avut o șansă la victorie, dacă el s-ar fi hotărît la pasul radical – să dizolve Parlamentul dintr-un decret pînă la schimbarea regulilor jocului și fără a face agitație cu referendumul și altele. Poporul l-ar fi susținut. Însă astăzi, președintele ales de popor nu este gata, el are o altă logică de comportament. În opinia mea, o logică perdantă”.

Cei mai mulți dintre experți susțin că o nouă acutizare politică se așteaptă în Moldova în primăvara anului 2017. Dar, precum menționează analistul politic Victor Ciobanu, mergînd la confruntarea cu coaliția de guvernămînt, Igor Dodon trebuie să fie gata de un atac raider asupra PSRM. Acesta s-ar fi produs în orice caz, chiar și în cazul unei colaborări constructive a președintelui ales cu coordonatorul coaliției de guvernămînt. Un exemplu elocvent al caracterului distructiv al unui asemenea parteneriat politic sînt PLDM și PCRM.

„Linia de confruntare în comportamentul președintelui va conduce la un rezultat similar, dar cum mult mai rapid. 5-7 persoane pleacă din fracțiune, partidul este supus presiunilor în regiuni, liderii sînt supuși presiunii cu ajutorul dosarelor penale etc. – toate aceste proceduri deja au fost demult testate. Așa că pronosticul meu pentru Dodon este, deocamdată, unul sumbru”, a declarat pentru NOI.md Victor Ciobanu.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?