X 

Noutăţi

UE

Finlanda despre aderarea Moldovei la UE Trebuie să tratăm egal cererile depuse
12 mai. 2023,, 09:30  
Finlanda, despre aderarea Moldovei la UE: Trebuie să tratăm egal cererile depuseMinistrul de Externe al Finlandei, Pekka Haavisto, și-a exprimat opinia despre examinarea cererilor de aderare a unor țări la Uniunea Europeană (UE). Oficialul susține că UE ar urma să examineze cererile de aderare a Ucrainei și Republcii Moldova doar după ce Albania și Macedonia de Nord se vor alătura com
Natura este întro stare precară în Uniunea Europeană raport
11 mai. 2023,, 00:30  
Natura este într-o stare precară în Uniunea Europeană - raportSănătatea habitatelor naturale şi a speciilor sălbatice de pe teritoriul Uniunii Europene este deseori într-o stare deficitară sau precară, potrivit unui raport al Agenţiei Europene de Mediu (EEA) publicat marţi, informează DPA. Ecosisteme degradate cum ar fi rîuri, lacuri, zone mlăştinoase şi păduri trebu
Relațiile dintre Moldova și Uniunea Europeană expoziție la Parlament
10 mai. 2023,, 19:00  
Relațiile dintre Moldova și Uniunea Europeană - expoziție la ParlamentÎn muzeul Parlamentului, au fost expuse o serie de fotografii și documente, care vizează relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană (UE). Expoziția a fost organizată de Secția resurse informaționale a legislativului, în colaborare cu Agenția Națională a Arhivelor, și este intitulată „Republica
Deputat PAS Pe 21 mai trebuie să fim solidari
10 mai. 2023,, 09:45  
Deputat PAS: Pe 21 mai, trebuie să fim solidariIdeea Adunării „Moldova Europeană” aparține poporului și va fi o expresie a voinței cetățenilor de a fi parte a familiei europene. Declarația a fost făcută de către deputatul PAS, Virgiliu Pîslariuc. Potrivit acestuia, Republica Moldova nu mai poate oscila între Est și Vest și trebuie să opteze ferm pentru in
Specialiștii europeni vor ajuta la îmbunătățirea infrastructurii din Moldova
10 mai. 2023,, 09:30  
Specialiștii europeni vor ajuta la îmbunătățirea infrastructurii din MoldovaO echipă de experţi europeni se va afla în Republica Moldova în luna iunie pentru a explica, care sînt condiţiile de creare a unui proiect de succes în cadrul mecanismului Uniunii Europene de dezvoltare a infrastructurii transporturilor şi drumurilor. Declarația a fost făcută de Comisarul UE pentru Transportu
UE va publica o listă a persoanelor sancționate pentru încercări de destabilizare a Moldovei
7 mai. 2023,, 14:01  
UE va publica o listă a persoanelor sancționate pentru încercări de destabilizare a MoldoveiUniunea Europeană va prezenta în curînd lista persoanelor care cad sub incidența sancțiunilor pentru acțiuni de destabilizare și subminare a suveranității Republicii Moldova. Declarația a fost făcută pentru TVR Moldova de către ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, transmite radiomoldova.md.
Experți europeni în securitate așteptați la Chișinău
5 mai. 2023,, 16:30  
Experți europeni în securitate așteptați la ChișinăuCum se manifestă și cît de reale sînt pericolele terorismului, crimei transfrontaliere, cum ne afectează destabilizarea politică și socială - la aceste întrebări vor răspunde la Chișinău experți europeni în securitate. În data de 10 mai, în capitală, se va desfășura cea de-a șasea ședință operațională a Hu
Suspendarea taxelor pentru exporturile moldovenești în UE ar putea fi prelungită
2 mai. 2023,, 16:30  
Suspendarea taxelor pentru exporturile moldovenești în UE ar putea fi prelungităComisia Europeană propune reînnoirea și extinderea suspendării taxelor și cotelor de import la exporturile moldovenești către Uniunea Europeană – cunoscute sub numele de Măsuri Comerciale Autonome (ATM). Astfel, instituția propune prelungirea măsurilor pentru încă un pentru a sprijini economia Republicii M
Recean Țara noastră a ales ireversibil aderarea în Uniunea Europeană
28 apr. 2023,, 10:14  
Recean: „Țara noastră a ales ireversibil aderarea în Uniunea Europeană”Prim-ministrul Dorin Recean i-a primit la Casa Guvernului pe cei opt miniștri de externe din cadrul formatului de cooperare regională „Nord Baltic 8”, din care fac parte: Estonia, Letonia, Lituania, Suedia, Norvegia, Islanda, Finlanda și Danemarca. Șefii diplomațiilor au punctat că vizita comună „Nord Balt
RMoldova a obținut recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu UE
26 apr. 2023,, 12:58  
R.Moldova a obținut recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu UEGuvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Deciziei Subcomitetului vamal Republica Moldova-Uniunea Europeană, adoptată la Bruxelles, la 3 octombrie 2022, cu privire la recunoașterea reciprocă a Programelor privind operatorii economici autorizați (AEO). Decizia urmărește scopul implementării Ac
Serghei Banari despre cine va guverna lumea în viitorul apropiat și cum să ne găsim noi locul P2
21 apr. 2023,, 20:05  
Serghei Banari despre cine va guverna lumea în viitorul apropiat și cum să ne găsim noi locul. P.2(Continuare. Începutul - la 20.03.2023) Recent, invitatul talk-showului "По фактам" cu Iulia Fiodorova a fost politologul, economistul și omul de afaceri Serghei Banari. El și-a expus opinia în mai multe chestiuni ce țin și de viața Republicii Moldova, dar și la scară globală. Despre influența războiulu
Guvernul a aprobat ratificarea Acordului privind participarea Republicii Moldova la programul UE FISCALIS
19 apr. 2023,, 13:32  
Guvernul a aprobat ratificarea Acordului privind participarea Republicii Moldova la programul UE ,,FISCALIS”Sistemul fiscal al Republicii Moldova va fi aliniat la standardele UE. Executivul a aprobat, la inițiativa Ministerului Finanțelor, ratificarea Acordului între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea țării noastre la programul UE pentru cooperare în domeniul fiscal ,,FISCALIS”. „Program
Care este situația privind exportul și importul Moldovei
18 apr. 2023,, 16:30  
Care este situația privind exportul și importul MoldoveiÎn ianuarie-februarie 2023, exporturile de mărfuri au însumat 687,5 milioane dolari SUA, valoare mai mare cu 3,1%, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2022. Potrivit Biroului Național de Statistică, totodată, exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-februarie 2023 au constituit 471,0 milioa
UE își dorește stimularea procesului de reglementare a conflictului transnistrean
4 apr. 2023,, 08:30  
UE își dorește stimularea procesului de reglementare a conflictului transnistreanViceprim-ministrul Oleg Serebrian a avut ieri, 3 aprilie, o ședință online cu Dorota Dlouchy-Suliga, reprezentant special al Uniunii Europene în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană. În cadrul ședinței a fost discutată dinamica curentă a interacțiunii dintre Chișinău și Tiraspol. Vice
După Brexit britanicii au devenit mai puțin încrezători în parlamentul și guvernul lor
30 mar. 2023,, 15:00  
După Brexit, britanicii au devenit mai puțin încrezători în parlamentul și guvernul lorÎncrederea în parlamentul britanic s-a înjumătățit din 1990 și pînă acum, a declarat profesorul Bobby Duffy, directorul Institutului de Politici de la King's College London, care a analizat cifrele unui sondaj World Values Survey, scrie The Guardian. Britanicii au mai multă încredere în UE decît în parlame
UE va interzice vînzarea de mașini noi cu motor cu combustie internă
29 mar. 2023,, 12:30  
UE va interzice vînzarea de mașini noi cu motor cu combustie internăCele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat, marţi, un text legislativ care va pune capăt vînzării de autoturisme noi echipate cu motoare cu ardere internă din 2035, după ce Germania a obţinut o scutire pentru autoturismele care utilizează combustibili sintetici, transmit AFP şi Reuters. Textul
La Chișinău sînt așteptați 50 de șefi de stat din UE Ce subiecte vor aborda
28 mar. 2023,, 14:50  
La Chișinău sînt așteptați 50 de șefi de stat din UE: Ce subiecte vor abordaLa Chișinău sînt așteptați 50 de șefi de stat din UE în luna iunie. Maia Sandu a anunțat principalele subiecte care vor fi abordate la summit-ul Comunității Politice Europene. „Cu entuziasm, așteptăm să întîmpinăm cei 50 de șefi de state și guverne, precum și oficiali ai Uniunii Europene, în țara noastr
Pe calea integrării europeneAstăzi Moldova va semna o rezoluție
28 mar. 2023,, 09:27  
Pe calea integrării europene:Astăzi Moldova va semna o rezoluție O rezoluție care vizează procesul de integrare europeană a Republicii Moldova va fi semnată astăzi în cadrul celei de-a 9 reuniuni a comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și al Republicii Moldova, care va avea loc la Chișinău. În cadrul ședinței vor participa și reprezentan
Maia Sandu a discutat cu reprezentanții ALDE Ce teme au abordat
23 mar. 2023,, 22:17  
Maia Sandu a discutat cu reprezentanții ALDE. Ce teme au abordatPreședintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu o delegație a Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), condusă de vicepreședintele formațiunii, Henrik Bach Mortensen. Discuția a vizat incertitudinile de securitate din regiune, dar și suportul partidelor europene în procesul nostru de ader
Ucraina și UE prelungesc acordul privind călătoria fără permis de transport
17 mar. 2023,, 13:15  
Ucraina și UE, prelungesc acordul privind călătoria fără permis de transportUcraina și Uniunea Europeană au convenit să prelungească pentru încă un an acordul care permite șoferilor ucraineni să călătorească în UE fără permis de transport și fără permis de conducere internațional. Astfel, Acordul privind liberalizarea transportului de marfă a fost prelungit pînă la 30 iunie 2024.
UE pe cale să blocheze conturile oligarhilor moldoveni
6 mar. 2023,, 14:45  
UE, pe cale să blocheze conturile oligarhilor moldoveniAmbasadorul moldovean la București, Victor Chirilă, a declarat că Republica Moldova se află în tratative cu UE pentru a pune pe lista neagră și a-i sancționa pe o serie de oligarhi, care contribuie la destabilizarea statului. Printre aceștia se numără Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc și Veaceaslav Platon. Dacă p
UE plănuiește să trimită o misiune civilă pentru R Moldova
6 mar. 2023,, 08:45  
UE plănuiește să trimită o misiune civilă pentru R. MoldovaUE plănuiește să trimită o misiunea civilă în R. Moldova, relatează ediția de duminică a cotidianului german Welt am Sonntag, citat de voceabasarabiei. Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) lucrează în prezent la un așa-numit concept de gestionare a crizelor pentru R. Moldova, care va fi finalizat î
După șapte ani și patru premieri britanicii regretă tot mai mult ieșirea din UE
4 mar. 2023,, 21:30  
După șapte ani și patru premieri, britanicii regretă tot mai mult ieșirea din UE Sentimentul public s-a întors împotriva Brexit-ului, arată sondajele publicate săptămîna trecută, la aproape şapte ani şi patru prim-miniştri de cînd Marea Britanie a votat pentru părăsirea Uniunii Europene, scrie CNBC, transmite digi. Astfel, 53% dintre britanici cred că Marea Britanie a greşit prin pleca
Şeful diplomaţiei UE spune că se observă o mică ameliorare în plan diplomatic cu Rusia
3 mar. 2023,, 15:15  
Şeful diplomaţiei UE spune că se observă „o mică ameliorare" în plan diplomatic cu RusiaŞeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a menționat vineri că se observă „o mică ameliorare" în plan diplomatic cu Rusia pe perioada reuniunii G20 din India, în pofida divizărilor legate de Ucraina, relatează AFP și Agerpres. În marja reuniunii G20, care s-a încheiat joi fără un comunicat comun, secretarul de
UE amînă impunerea taxei de 7 euro pentru călătoria fără vize
2 mar. 2023,, 11:15  
UE amînă impunerea taxei de 7 euro pentru călătoria fără vizeDirecția Generală Migrație și Afaceri Interne a Comisiei Europene a modificat data limită pentru sistemul ETIAS, care impune călătorilor din țări fără viză să plătească o taxă de 7 EUR la fiecare trei ani pentru a-și autoriza călătoria, anunță Noi.md cu referire la presa internațională. În luna ianuarie da
Nicu Popescu Republica Moldova nu este singură și nu va fi singură
27 feb. 2023,, 10:11  
Nicu Popescu: „Republica Moldova nu este singură și nu va fi singură”Republica Moldova nu este un stat mare, nu este un stat foarte prosper, însă Republica Moldova nu este singură și nu va fi singură. Este afirmația viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu. Într-o postare pe Telegram, Popescu constată că țara noastră nu va ră
Cererile de azil în statele Uniunii Europene la un nivel record
24 feb. 2023,, 21:30  
Cererile de azil în statele Uniunii Europene, la un nivel recordAnul trecut au fost înregistrate în jur de 966.000 de cereri de azil în statele Uniunii Europene, Elveţia şi Norvegia, un record după 2016 în momentul crizei refugiaţilor, potrivit datelor provizorii publicate miercuri de Agenţia UE pentru azil (AUEA), potrivit agerpres.ro. Faţă de 2021, creşterea este de
Uniunea Europeană intenționează să trimită o misiune de securitate în R Moldova
21 feb. 2023,, 09:45  
Uniunea Europeană intenționează să trimită o misiune de securitate în R. MoldovaUniunea Europeană va discuta despre posibilitatea trimiterii unei misiuni în Republica Moldova ca parte a politicii sale comune externe și de securitate. Despre acest lucru a declarat Josep Borrell. "Moldova încearcă acum să profite de misiune în cadrul politicii noastre comune externe și de securitate. Vo
Legislația privind guvernanța corporativă și piața de capital va fi racordată la prevederile UE
15 feb. 2023,, 16:16  
Legislația privind guvernanța corporativă și piața de capital va fi racordată la prevederile UELegislația care reglementează guvernanța corporativă și piața de capital va fi adusă în conformitate cu prevederile directivelor Uniunii Europene. Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul la proiectul de modificare a Legii privind societățile pe acțiuni, Legii privind piața de capital și Legii pr
Popescu La Bruxelles se face posibilul pentru a ajuta procesul de aderare a Moldovei
12 feb. 2023,, 13:30  
Popescu: La Bruxelles se face posibilul pentru a ajuta procesul de aderare a Moldovei”Republica Moldova urmează același drum spre integrarea în Uniunea Europeană (UE) ca și Portugalia, iar combaterea corupției este o piatră de temelie pentru consolidarea aderării, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, pentru observador.pt. Ministrul a remarcat că ader
Serebrian a discutat cu șeful Delegației UE despre reglementarea transnistreană
23 ian. 2023,, 15:33  
Serebrian a discutat cu șeful Delegației UE despre reglementarea transnistreanăÎn data de 23 ianuarie 2023 a avut loc prima întrevedere din acest an dintre Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian cu șeful Delegației Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova, Jānis Mažeiks.
Ponderea exporturilor moldovenești în UE sa apropiat de 60 la sută
18 ian. 2023,, 00:00  
Ponderea exporturilor moldovenești în UE s-a apropiat de 60 la sutăExporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene, în lunile ianuarie - noiembrie anul trecut, au constituit 2354 de milioane de dolari, cu 36,2% mai mult comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent. Acestea dețin o pondere de 59,1% în total exporturi, în descreștere cu 2,2 puncte pro
Eveniment istoric 47 de președinți și șefi de guverne vin la Chișinău
12 ian. 2023,, 10:42  
Eveniment istoric: 47 de președinți și șefi de guverne vin la ChișinăuReuniunea Comunității Politice Europene va avea loc pe data de 1 iunie 2023, la Chișinău. O invitație oficială în acest sens a fost semnată de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintele Consiliului European, Charles Michel, și a fost expediată șefilor de stat și de guvern ale țărilor part
Delegaţia UE a propus pentru călătorii în 2023 cîteva destinaţii culturale
5 ian. 2023,, 05:00  
Delegaţia UE a propus pentru călătorii în 2023 cîteva destinaţii culturaleDelegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova a propus cîteva destinaţii europene pentru călătorii în 2023, transmite MOLDPRES. „Ce vă propuneți să reușiți în acest an? Dacă printre scopurile dvs. se regăsește și „Vreau să călătoresc mai des”, atunci vă propunem trei destinații desemnate ca fiind capital
UE va interzice importul de bunuri produse după defrișarea pădurilor
7 dec. 2022,, 20:30  
UE va interzice importul de bunuri produse după defrișarea pădurilorȚările UE și Parlamentul European au convenit asupra unui proiect de lege care interzice participanților pe piața europeană să vîndă produse a căror producție a necesitat defrișări ale pădurilor.
Daniela Morari Republica Moldova trebuie să treacă gradual la instrumentele de preaderare la UE
6 dec. 2022,, 03:00  
Daniela Morari: Republica Moldova trebuie să treacă gradual la instrumentele de preaderare la UERepublica Moldova, care a obținut în luna iunie statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană, trebuie să treacă gradual la instrumentele de preaderare, implicit la diverse programe de finanțare din fonduri europene - a declarat șefa misiunii Republicii Moldova pe lîngă Uniunea Europeană, amb
Europarlamentar român Republica Moldova este astăzi mai credibilă decît oricînd pe plan internațional
5 dec. 2022,, 11:15  
Europarlamentar român: „Republica Moldova este astăzi mai credibilă decît oricînd pe plan internațional”Republica Moldova este astăzi mai credibilă decît oricînd pe plan internațional, cu o perspectivă europeană clară, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan, într-un interviu pentru interviu pentru Defapt.ro. El a afirmat că Uniunea Europeană este dispusă să accepte țara noastră în rîndurile sale, iar în
Facturile la gaz se dublează aproape în toate capitalele UE Care sînt orașele cu cele mai mari costuri
8 noi. 2022,, 23:30  
Facturile la gaz „se dublează aproape în toate capitalele UE”. Care sînt orașele cu cele mai mari costuri Facturile la gaze au crescut cu 111% în UE, iar cele la energie electrică cu 69%, conform ultimelor cifre din Indicele prețurilor la energie pentru uz casnic, relatează Euronews. În medie, pentru europeni, facturile la energie au generat o creștere de 90%, comparativ cu octombrie 2021, transmite libertatea.
Procesul de aderare al Republicii Moldova la UE discutat la Chișinău cu Serviciul European de Acțiune Externă
25 oct. 2022,, 15:15  
Procesul de aderare al Republicii Moldova la UE discutat la Chișinău cu Serviciul European de Acțiune ExternăSecretarul de stat Vladimir Cuc a avut o întrevedere cu Dorota Dlouchy-Suliga, șefa Direcției Georgia, Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan și Belarus din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), aflată într-o vizită de lucru în țara noastră. Un subiect separat al discuțiilor a constituit
Autoritățile propun să construiască noi linii electrice pentru a se conecta cu UE
24 oct. 2022,, 12:45  
Autoritățile propun să construiască noi linii electrice pentru a se conecta cu UEVor fi construite și reabilitate mai multe linii de transport, în special cele care fac legătura cu Uniunea Europeană. Carolina Novac, consilierul prim-ministrului în domeniul energiei, a anunțat acest lucru în emisiunea Radio Moldova. Potrivit consilierului, acestea vor permite importarea unui volum mai mare
Republicii Moldova ia fost permis să exporte în UE și puieți de nuc
12 oct. 2022,, 11:00  
Republicii Moldova i-a fost permis să exporte în UE și puieți de nucMoldova a primit permisiunea Comisiei Europene pentru exportul de material săditor Juglans regia L. (nuc) pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. cest lucru a fost anunțat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), transmite Infotag.
Israelul și UE reiau dialogul diplomaticstrategic după o pauză de zece ani
5 oct. 2022,, 10:45  
Israelul și UE reiau dialogul diplomatic-strategic după o pauză de zece ani„Acesta este un forum care ne va permite să dezvoltăm legături economice între Israel și UE și să ne intensificăm lupta pentru reducerea costului vieții atît în Israel, cît și în Europa. Acest Consiliu nu s-a întrunit de mai bine de un deceniu – din motive greșite", a spus premierul Yair Lapid, potrivit Israe
Prima reacție a UE după anexarea celor patru regiuni ale Ucrainei
30 sep. 2022,, 18:00  
Prima reacție a UE după anexarea celor patru regiuni ale UcraineiUniunea Europeană a declarat vineri că a condamnat ferm anexarea de către Rusia a regiunilor ocupate din Ucraina, adăugînd că nu va recunoaște niciodată referendumurile „ilegale” organizate acolo și că își va înăspri sancțiunile pentru a crește presiunea asupra Moscovei, relatează Reuters. Consiliul Europe
Johannes Hahn la Chișinău Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a vă proteja
30 sep. 2022,, 10:14  
Johannes Hahn, la Chișinău: „Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a vă proteja”Comisarul European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, fiind într-o vizită de lucru al Chișinău, și-a declarat susținerea pentru R. Moldova pe drumul integrării la Uniunea Europeană, menționînd că țara noastră se află pe calea corectă, acest lucru a fost recunoscut și de statele membre UE.
Maia Sandu Astăzi avem nevoie de sprijin
30 sep. 2022,, 10:06  
Maia Sandu: „Astăzi, avem nevoie de sprijin”Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă, i-a mulțumit Comisarului European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, pentru vizita efectuată la Chișinău, precum și pentru sprijinul continuu pe care-l oferă Uniunea Europeană țării noastre. „Vizita vine într-un mom
UE sprijină exporturile moldovenești prin creșterea cotelor pentru produsele agricole
29 sep. 2022,, 11:30  
UE sprijină exporturile moldovenești prin creșterea cotelor pentru produsele agricoleExporturile Moldovei către țările UE în 2021 s-au ridicat la 1,9 miliarde dolari americani, demonstrînd o creștere constantă și progresivă. Aceasta confirmă faptul că Uniunea Europeană este un „partener economic stabil și previzibil” pentru Republica Moldova. Ideea a fost subliniată de participanții la întîln
Frontex Crește numărul cetățenior ruși care încearcă să ajungă în UE
28 sep. 2022,, 12:14  
Frontex: Crește numărul cetățenior ruși care încearcă să ajungă în UENumărul cetățenilor ruși care au intrat în Uniunea Europeană în ultima săptămînă, după anunțul mobilizării lui Putin, a fost cu 30% mai mare decît în cea precedentă, a anunțat, marți, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Frontex. „În jur de 66.000 de cetăţeni ruşi au intrat în
Spatari UE va oferi 75 milioane de euro pentru compensații în perioada rece a anului
28 sep. 2022,, 09:30  
Spatari: „UE va oferi 75 milioane de euro pentru compensații în perioada rece a anului”„Programul de compensații de anul trecut a fost finanțat în proporție de 50% de granturi de la Uniunea Europeană. Pe deasupra au fost alte programe care au suplimentat bugetul, dar UE ne-a sprijinit cu 50 de milioane de Euro pentru compensații acordate în perioada rece a anului. Aceștia nu sînt bani împrumuta
Spînu anunță cîte proiecte de dezvoltare a rețelelor de apă și canalizare au demarat în septembrie
27 sep. 2022,, 16:12  
Spînu anunță cîte proiecte de dezvoltare a rețelelor de apă și canalizare au demarat în septembrie20 de proiecte pentru dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare au demarat în luna aceasta, în cadrul Programului Satul European. Despre aceasta scrie într-o postare pe canalul său de telegram Andrei Spînu, Viceprim-ministru. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Totodată acesta menționea
Filat Riscăm să rămînem un etern candidat la Uniunea Europeană
27 sep. 2022,, 12:51  
Filat: „Riscăm să rămînem un etern candidat la Uniunea Europeană”Fostul premier al țării Vlad Filat critică eforturile autorităților centrale de la Chișinău de a obține statut de țară membră a Uniunii Europene. În opinia lui Filat, ctuala guvernare pare pregătită doar pentru beneficiile statutului de țară membru, decît cum să obțină acest statut. „Acordarea statutului d
UE
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018