X 

SUA

Cum a reacționat Casa Albă la demisia lui Zalujnîi
9 feb. 11:30  
Cum a reacționat Casa Albă la demisia lui ZalujnîiStatele Unite ale Americii vor continua să colaboreze cu Ucraina chiar și după demiiterea comandantului-șef al forțelor armate, Valeri Zalujnîi. Acest lucru a fost anunțat în cadrul unui briefing de către coordonatorul Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe, John Kirby. El a reamintit că preș
Vladimir Putin Procesele de schimbare sînt mult mai rapide astăzi
9 feb. 11:07  
Vladimir Putin: "Procesele de schimbare sînt mult mai rapide astăzi"Imperiul Roman a fost măreț, dar potențialul barbarilor s-a acumulat treptat, iar sub loviturile lor imperiul s-a prăbușit, ceea ce a durat 500 de ani, dar astăzi procesele de schimbare sînt mult mai rapide. Declarația aparține președintelui rus Vladimir Putin într-un interviu acordat jurnalistului america
Vladimir Putin Este dificil pentru noi să înțelegem cine ia decizii în Statele Unite
9 feb. 10:07  
Vladimir Putin: "Este dificil pentru noi să înțelegem cine ia decizii în Statele Unite"Nu este ușor să ne dăm seama cine ia deciziile în Statele Unite, America este o țară complexă - conservatoare, dar în același timp în schimbare rapidă. Președintele rus Vladimir Putin a declarat acest lucru într-un interviu cu jurnalistul american Tucker Carlson, publicat pe site-ul său. În timpul inter
SUA nu vor susţine o ofensivă militară israeliană în oraşul Rafah
9 feb. 09:45  
SUA nu vor susţine o ofensivă militară israeliană în oraşul RafahSUA au preîntîmpinat Israelul că organizarea unei ofensive militare în oraşul Rafah, din sudul Fîşiei Gaza, fără o planificare adecvată, ar fi un dezastru. Casa Albă a spus că nu va sprijini planurile pentru nicio operaţiune majoră în Rafah fără a lua în considerare refugiaţii. Comentariile vin la cîteva z
Casa Albă a comentat confuziile lui Biden
9 feb. 00:05  
Casa Albă a comentat confuziile lui BidenSecretarul de presă al Casei Albe a răspuns la întrebările jurnaliștilor cu privire la confuziile lui Joe Biden. Potrivit acesteia, nu există nimic neobișnuit într-un astfel de comportament al președintelui american. Despre acest lucru a declarat Karine Jean-Pierre în cadrul unui briefing cu jurnaliștii, t
Warner Music Group a anunțat că își va lua rămasbun de la mai mulți angajați
8 feb. 23:30  
Warner Music Group a anunțat că își va lua rămas-bun de la mai mulți angajațiWarner Music Group, unul dintre cele mai importante din lume, va reduce cu 10% din forţa sa de muncă, adică 600 de locuri de muncă, prin intermediul filialelor sale media, ca parte a unui plan de reducere a costurilor în valoare de 200 de milioane de dolari, a anunţat directorul său general. Într-o notă ad
Biden a vorbit despre o nouă discuție recentă cu un lider european decedat
8 feb. 14:15  
Biden a vorbit despre o nouă discuție recentă cu un lider european decedatPreședintele american Joe Biden a încurcat numele liderilor europeni, pentru a doua oară în cîteva zile, afirmînd că în 2021 a discutat cu fostul cancelar german, Helmut Kohl, decedat în 2017. "Și atunci Helmut Kohl s-a întors spre mine și mi-a spus: "Ce ați spune, domnule președinte, dacă ați lua ziarul T
Acordul de asistență pentru Ucraina a eșuat în Senatul SUA
8 feb. 12:00  
Acordul de asistență pentru Ucraina a eșuat în Senatul SUARepublicanii din Senatul SUA (camera superioară a Congresului) au blocat examinarea unui proiect de lege bipartid care ar aloca 60 de miliarde de dolari Ucrainei, 14 miliarde de dolari Israelului, aproximativ 5 miliarde de dolari partenerilor din regiunea Indo-Pacific pentru a contracara China și 20 de miliar
Republicana Nikki Haley rămâne în cursa cu Trump
8 feb. 09:13  
Republicana Nikki Haley, rămâne în cursa cu Trump Reprezentanții de campanie ai lui Nikki Haley, singura contracandidată rămasă în cursa cu Donald Trump, pentru obținerea nominalizării republicane la alegerile din toamnă, au anunțat că republicana va rămîne în cursă, în ciuda înfrîngerii umilitoare din statul Nevada, unde singura sa competiție a fost opțiune
Reprezentantul Departamentului de Stat al SUA a lăudat pacificatorii moldoveni
7 feb. 12:00  
Reprezentantul Departamentului de Stat al SUA a lăudat pacificatorii moldoveniMike Smith, directorul Biroului de programe din cadrul Biroului pentru afaceri politico-militare al Departamentului de Stat al SUA, s-a aflat săptămîna aceasta în Moldova pentru a mulțumi Forțelor Armate ale Moldovei pentru serviciul lor și pentru a vizita facilitatea de instruire de la Bulboaca, pentru recon
Trump nu beneficiază de imunitatea prezidențială
7 feb. 10:45  
Trump nu beneficiază de imunitatea prezidențialăO instanță federală a hotărît marți că Donald Trump nu beneficiază de imunitate în fața acuzațiilor că ar fi complotat pentru răsturnarea înfrîngerii sale electorale din 2020, aducînd fostul președinte american mai aproape de un proces penal fără precedent. Trei judecători de la Curtea de Apel a SUA din Di
Declarația Pentagonului SUA furnizează în continuare arme Ucrainei
7 feb. 09:45  
Declarația Pentagonului: SUA furnizează în continuare arme UcraineiKievul continuă să primească ajutor militar din partea SUA în cadrul unor contracte pe termen lung, preconizate pentru cîțiva ani. Despre acest lucru a declarat secretarul de presă adjunct al Pentagonului, Sabrina Singh, în cadrul unui briefing. "Deci - da, există încă unele capacități care vor ajunge în U
Jurnalistul american Tucker Carlson confirmă interviul cu Putin
7 feb. 08:25  
Jurnalistul american, Tucker Carlson, confirmă interviul cu PutinJurnalistul american, Tucker Carlson, aflat la Moscova, a postat un videoclip, pe platforma X, despre interviul cu Vladimir Putin. "Sîntem la Moscova. Sîntem aici pentru un interviu. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, va face acest lucru în curînd {...}", a zis Carlson în video, notează Noi.md cu refe
Cu cine la încurcat Joe Biden pe Emmanuel Macron
6 feb. 22:30  
Cu cine l-a încurcat Joe Biden pe Emmanuel MacronJoe Biden l-a confundat pe președintele francez, Emmanuel Macron, cu François Mitterrand, recent, la un miting politic din Las Vegas. „Știți, imediat după ce am fost ales, am mers la ceea ce se numește o reuniune G7, care este o reuniune a tuturor liderilor NATO”, a explicat Biden în timpul unui discurs.
Următorul duel electoral între Trump şi Haley are loc în Nevada
6 feb. 10:45  
Următorul duel electoral între Trump şi Haley are loc în NevadaUrmătoarea confruntare în lupta pentru nominalizarea candidatului republicanilor la alegerile prezidenţiale din noiembrie are loc în Nevada în această săptămînă între Donald Trump şi Nikki Haley. Dar, din cauza disputelor juridice şi a manevrelor politice, sînt de fapt două competiţii. Haley, ultima rivală
Un nou atac în Yemen
6 feb. 08:45  
Un nou atac în Yemen Statele Unite au desfășurat luni o nouă lovitură împotriva rebelilor houthi din Yemen, care a vizat două drone navale de suprafață încărcate cu explozibili, a anunțat armata americană, pe fundalul unei conflagrații regionale legate de războiul din Fîșia Gaza, transmite Agerpres. Forțele americane și-au î
Trump sau Biden Cine este preferatul lui Vladimir Voronin
6 feb. 06:00  
Trump sau Biden? Cine este preferatul lui Vladimir Voronin La viitoarele alegeri prezidențiale din Statele Unite ale Americii s-ar putea să câștige fostul șef al statului american, republicanul Donald Trump. Această opinie a fost exprimată de fostul președinte al Republicii Moldova, liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, la unul dintre posturile de tel
Ce a spus Kremlinul despre sosirea în țară a unui jurnalist american
5 feb. 18:45  
Ce a spus Kremlinul despre sosirea în țară a unui jurnalist americanPurtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comentat sosirea în Rusia a jurnalistului american și fostului prezentator Fox News, Tucker Carlson. "Mulți jurnaliști străini vin zilnic în Federația Rusă. Mulți dintre ei continuă să lucreze aici, noi îi salutăm", a remarcat Peskov.
Iranul a calificat drept false declarațiile Statelor Unite
5 feb. 17:45  
Iranul a calificat drept false declarațiile Statelor UnitePurtătorul de cuvînt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanaani, a calificat drept "false" declarațiile Comandamentului Central al SUA (CENTCOM) potrivit cărora recentul atac al Forțelor Aeriene americane în Siria și Irak ar fi lovit poziții ale Forțelor Speciale Al-Quds, membre ale IRGC din Iran.
Joe Biden cuvinte dure la adresa lui Netanyahu Casa Albă neagă acest lucru
5 feb. 17:15  
Joe Biden, cuvinte dure la adresa lui Netanyahu. Casa Albă neagă acest lucruPreședintele SUA, Joe Biden, îl suspectează pe premierul israelian Benjamin Netanyahu și în discuțiile private folosește un limbaj vulgar despre acesta, susține ziarul Politico, cu referire la surse proprii. În articolul semnat de observatorul politic Jonathan Martin se menționează faptul că Biden și staff
Sandu a discutat cu o delegație de experți americani
5 feb. 15:30  
Sandu a discutat cu o delegație de experți americaniȘefa statului a avut o întrevedere cu un grup de experți, lideri de opinie și conducători de organizații non-guvernamentale din SUA axată pe consolidarea sprijinului pentru regiune. Discuția a vizat fortificarea proceselor democratice din Republica Moldova, probleme de securitate regională și sprijinul ofe
Stare de urgenţă în California
5 feb. 15:18  
Stare de urgenţă în CaliforniaGuvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a instituit starea de urgenţă, în contextul în care vestul Statelor Unite sînt afectate de o furtună de iarnă puternică. Precipitaţii importante cad de mai multe zile pe Coasta de Vest, iar recent 20 de milioane de oameni din California au fost vizaţi de o alertă de
SUA și Marea Britanie au lansat atacuri asupra a 36 de ținte ale rebelilor Houthi din Yemen
4 feb. 15:42  
SUA și Marea Britanie au lansat atacuri asupra a 36 de ținte ale rebelilor Houthi din Yemen SUA și Marea Britanie au lansat o a treia rundă de atacuri comune împotriva milițiilor Houthi în Yemen, ca răspuns la atacurile continue ale grupului aliat cu Iranul asupra navelor comerciale din Marea Roșie, informează Reuters. Mohammed al-Bukhaiti, un oficial cu rang înalt al Consiliului Politic Houthi
Joe Biden a cîştigat alegerile primare democrate din Carolina de Sud
4 feb. 09:21  
Joe Biden a cîştigat alegerile primare democrate din Carolina de SudPreşedintele american Joe Biden a cîştigat, sîmbătă, alegerile primare democrate din statul Carolina de Sud, potrivit proiecţiilor realizate de Edison Research, citate de Reuters. Deşi Biden s-a confruntat cu puţină opoziţie, votul a fost urmărit îndeaproape din cauza îngrijorărilor legate de popularitatea
Oameni din toată lumea ajută familia moldoveanului dispărut în apele unui rîu din SUA
3 feb. 16:00  
Oameni din toată lumea ajută familia moldoveanului dispărut în apele unui rîu din SUAOameni din întreaga lume şi-au unit eforturile pentru a ajuta familia lui Eugeniu Matcin, un moldovean de 31 de ani stabilit în Illinois, dispărut în apele rîului Milwaukee pe 29 ianuarie, conform Moldovalive. Pînă acum, pe platforma Gofundme, au fost colectate peste 37.000 de dolari, notează Noi.md cu ref
SUA a atacat Irakul și Siria
3 feb. 14:20  
SUA a atacat Irakul și SiriaStatele Unite ale Americii (SUA) au început să lovească ținte în Siria și Irak, ca răspuns la moartea a trei militari în timpul unui atac asupra unei baze americane din Iordania, scrie publicația „Meduza”. Potrivit declarației oficiale a Comandamentului Central al SUA, armata americană a lansat primele lov
China a criticat Statele Unite ale Americii
2 feb. 15:30  
China a criticat Statele Unite ale AmericiiChina solicită SUA să înceteze să mai desfășoare acțiuni de spionaj cibernetic și atacuri cibernetice în întreaga lume, precum și să nu mai denigreze alte țări sub pretextul securității cibernetice. Despre scest lucru a declarat reprezentantul oficial al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, în cadr
Cămin studențesc invadat de numeroși liliecii
1 feb. 23:00  
Cămin studențesc, invadat de numeroși liliecii În SUA, specialiștii pentru combaterea dăunătorilor au eliminat cîteva zeci de lilieci dintr-un cămin al Universității din Georgia. Acest lucru este raportat de WOKV. Studenții au raportat pentru prima dată prezența liliecilor în clădire pe 14 ianuarie. Se pare că aceștia au intrat în clădire prin mai mult
Jeffrey Sachs SUA trebuie să urmeze o politică de neamestec în treburile interne ale altor țări
31 ian. 18:30  
Jeffrey Sachs: "SUA trebuie să urmeze o politică de neamestec în treburile interne ale altor țări"SUA vorbește mereu despre apărarea democrației împotriva dictaturilor, dar nu este adevărat. Ceea ce face SUA nu este democrație. Și acest lucru este foarte periculos. Despre acest lucru a afirmat economistul Jeffrey Sachs. Potrivit acestuia, politica externă a SUA se bazează pe ideea nelegitimă de "sch
Moldovean dispărut în SUA Poliția locală a cerut ajutorul oamenilor
30 ian. 20:20  
Moldovean dispărut în SUA. Poliția locală a cerut ajutorul oamenilor Poliția din Glendale și Departamentul de Pompieri North Shore, SUA, a solicitat ajutorul localnicilor pentru a-l găsi mai repede pe Eugeniu Matcin, un moldovean în vîrstă de 31 de ani, care a dispărut luni, 29 ianuarie 2024. Familia acestuia, cazată într-o locuință de pe Airbnb lîngă River Drive, a bătut a
Alegeri primare la New Hampshire Trump se îndreaptă ferm spre victorie
30 ian. 17:58  
Alegeri primare la New Hampshire. Trump se îndreaptă ferm spre victorieAmerica a intrat în clipa decisivă a istoriei sale. Va avea alegeri, în rezultatul cărora această mare putere ori își va restabili statutul istoric, ori se va pierde în arhivele istoriei, la fel ca Imperiul Spaniol, Imperiul Portughez sau statul cinghizid, redus la dimensiunile Mongoliei. Noi am scris deja de
SUA pregătește un răspuns de amploare împotriva Iranului
30 ian. 12:15  
SUA pregătește un răspuns de amploare împotriva IranuluiSUA examinează posibilitatea de a răspunde la atacul asupra bazei sale militare din Iordania prin atacarea personalului iranian din Siria sau Irak sau a obiectelor navale iraniene din Golful Persic. Despre acest lucru a anunțat Politico, cu referire la surse. Opțiunile așteaptă aprobarea președintelui Joe
Despre ce au discutat consilierul președintelui SUA și ministrul de Externe al Chinei
30 ian. 11:15  
Despre ce au discutat consilierul președintelui SUA și ministrul de Externe al ChineiConsilierul pentru securitate națională al președintelui SUA, Jake Sullivan, și ministrul chinez de externe Wang Yi, au discutat, în cadrul unei întîlniri private, despre o serie de probleme, inclusiv despre războiul din Ucraina. Despre acest lucru a declarat coordonatorul Consiliului de Securitate Naționa
Casa Albă Nu vrem război cu Iranul dar vom răspunde
29 ian. 22:45  
Casa Albă: "Nu vrem război cu Iranul, dar vom răspunde"Statele Unite vor răspunde la atacurile asupra militarilor săi din Orientul Mijlociu, în același timp Washingtonul nu dorește să înceapă un război cu Iranul. Despre acest lucru a declarat John Kirby, coordonator pentru comunicare strategică în cadrul Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe. "C
Țara în care poți fi arestat dacă faci selfieuri
29 ian. 22:30  
Țara în care poți fi arestat dacă faci selfie-uriRecent, Las Vegas a început să pună în aplicare o nouă ordonanță care interzice oamenilor să se oprească, să stea sau să se angajeze într-o activitate care determină oprirea unei alte persoane”, pe podurile pietonale. Cei care încalcă măsura ar putea fi acuzați de delict minor. În cazul în care sînt găsiți
La Kiev au sosit inspectorii americani
29 ian. 18:15  
La Kiev au sosit "inspectorii" americani La Kiev au sosit inspectori generali din cadrul Ministerului Apărării al SUA, Departamentului de Stat și Agenției pentru Dezvoltare Internațională. Aceștia vor efectua auditul ajutorului american acordat Ucrainei. Despre acest lucru a anunțat ambasadorul SUA în Ucraina, Brigitte Brink. Ambasadorul nu a
Zelenski Voi fi fericit dacă Trump va obține pacea în Ucraina în 24 de ore
29 ian. 15:00  
Zelenski: "Voi fi fericit dacă Trump va obține pacea în Ucraina în 24 de orePreședintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că dacă Donald Trump va deveni președintele SUA și va obține pacea în Ucraina în 24 de ore, el va fi fericit. El a făcut aceste declarații în emisia postului german de televiziune ARD. Majoritatea republicanilor și democraților din Statele Unite sînt
Accident aviatic neobișnuit Un avion a aterizat pe un lac înghețat
29 ian. 01:00  
Accident aviatic neobișnuit. Un avion a aterizat pe un lac înghețatAccident aviatic neobișnuit în statul american Utah, unde un avion de mici dimensiuni a aterizat de urgență pe suprafața înghețată a unui lac de acumulare. Aparatul de zbor a spart gheața la impact, însă nu s-a scufundat cu totul. Botul a pătruns sub gheață, dar restul avionului a rămas afară, transmite No
SUA plănuiesc să instaleze din nou arme nucleare în Regatul Unit surse
27 ian. 23:00  
SUA plănuiesc să instaleze din nou arme nucleare în Regatul Unit - surseStatele Unite plănuiesc să instaleze din nou arme nucleare în Regatul Unit, pentru prima dată în ultimii 15 ani, din cauza ameninţării din partea Rusiei, a relatat sîmbătă ziarul Daily Telegraph, preluat de EFE. Documentele Pentagonului la care ziarul a avut acces arată că intenţia SUA este de a depozita l
SUA De ce se ceartă Biden cu statul Texas
27 ian. 09:20  
SUA: De ce se ceartă Biden cu statul Texas?Administrația președintelui democrat Joe Biden se află în prezent într-o dispută cu statul Texas, după ce oficialii republicani care conduc Lone Star State, așa cum este cunoscut statul din partea central-sudică a Americii, au adoptat măsuri agresive pentru a stopa afluxul de imigranți ilegali care traverseaz
Erdogan așteaptă decizia SUA
26 ian. 20:15  
Erdogan așteaptă decizia SUATurcia așteaptă ca decizia SUA privind vînzarea avioanelor de luptă F-16 către Ankara să fie luată cît mai curînd posibil. Despre acest lucru a declarat reporterilor la Istanbul liderul turc Recep Tayyip Erdogan. "Președintele [american Joe] Biden a notificat Congresul cu o zi mai devreme în legătură cu
Șefa Trezoreriei SUA a calificat datoria națională a țării drept înspăimîntătoare
26 ian. 19:15  
Șefa Trezoreriei SUA a calificat datoria națională a țării drept "înspăimîntătoare"Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a calificat drept înspăimîntătoare datoria externă a SUA, care depășește 34.000 de miliarde de dolari. Ea a făcut această afirmație în cadrul unui discurs la un eveniment organizat de Chicago Economic Club. "Datoria noastră externă de 34.000 de miliarde de dolar
Consilierul lui Biden și ministrul de Externe al Chinei se vor întîlni în Thailanda
26 ian. 15:15  
Consilierul lui Biden și ministrul de Externe al Chinei se vor întîlni în ThailandaConsilierul pentru securitate națională al președintelui SUA, Joe Biden, Jake Sullivan, se va întîlni cu ministrul Afacerilor Externe al Chinei, Wang Yi, la Bangkok, pe 26 și 27 ianuarie. Despre acest lucru a anunțat Straits Times. "Wang Yi va avea o nouă rundă de întîlniri cu Sullivan, consilierul preș
SUA salută acțiunea lui Erdogan
26 ian. 11:30  
SUA salută acțiunea lui ErdoganSecretarul de stat american Anthony Blinken a salutat pe contul său de socializare X aprobarea de către Erdogan a aderării Suediei la NATO. "Salutăm semnarea de către președintele Turciei Erdogan a protocolului de ratificare pentru Suedia. Așteptăm cu nerăbdare să primim documentele la Washington și salută
Americanii au fost atacați de o dronă plină cu explozibili
26 ian. 11:00  
Americanii au fost atacați de o dronă plină cu explozibili O dronă a lovit baza Ain al-Asad, aparținînd forțelor coaliției internaționale în frunte cu Statele Unite și situată în provincia Anbar, în vestul Irakului. Despre acest lucru a anunțat portalul informațional Shafaq News, cu referire la o sursă. Potrivit acesteia, drona era plină cu explozibili. Se pres
Statele Unite și Irak vor începe negocierile pentru retragerea trupelor americane din țară
26 ian. 08:00  
Statele Unite și Irak vor începe negocierile pentru retragerea trupelor americane din țarăÎn curînd vor începe negocierile oficiale între Statele Unite și Irak privind retragerea trupelor americane din țară, a declarat secretarul american al apărării, Lloyd Austin, citat de Politico. Este vorba despre sfîrșitul misiunii coaliției militare conduse de SUA, formată pentru a lupta împotriva grupări
Salvare dramatică în SUA O femeie a rămas blocată pe o mașină timp de 14 ore
25 ian. 22:30  
Salvare dramatică în SUA: O femeie a rămas blocată pe o mașină timp de 14 oreSalvare dramatică în nordul Californiei. Ofițerii americani au intervenit să ajute o femeie blocată de 14 ore, cu mașina, în mijlocul unei ape. A ajuns acolo după ce a încercat să o traverseze, dar ploile abundente din ultima vreme au mărit debitul. Viteza cu care se scurgea la vale a răsturnat vehicului,
Trump Iowa Începutul ascensiunii
25 ian. 18:00  
Trump. Iowa. Începutul ascensiuniiAșa cum am scris în articolul precedent, în SUA începe un an decisiv. În această țară mare vor avea loc alegeri prezidențiale, care vor decide soarta și viitorul Americii. Ele vor afecta și soarta întregii lumi. Poate, SUA își vor pierde calitatea de lideri economici sau politici, da poate o vor obține din
Un distrugător american a pus în alertă China
25 ian. 16:00  
Un distrugător american a pus în alertă ChinaMilitarii chinezi au "organizat detașamente pentru a monitoriza și supraveghea" distrugătorul american John Finn, care a trecut prin strîmtoarea Taiwan, scrie publicația Walla. Într-o declarație, militarii chinezi au declarat: "În ultima vreme, armata americană a comis adesea acte provocatoare și a submina
Pentagonul dezminte informațiile privind retragerea trupelor sale din Siria
25 ian. 15:30  
Pentagonul dezminte informațiile privind retragerea trupelor sale din SiriaInformațiile din presă potrivit cărora SUA ar lua în considerare posibilitatea retragerii trupelor sale din Siria nu sînt veridice. Despre acest lucru a declarat pentru RIA Novosti un reprezentant de rang înalt al Pentagonului. "Nu, aceste informații sunt eronate", a declarat interlocutorul agenției.
SUA
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997