procuratura

A fost reținut încă un complice în cazul răpirii lui Ceaus
11 mai. 2021,, 10:34  
A fost reținut încă un complice în cazul răpirii lui CeausAngajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), ofițerii Inspectoratului Național de Investigații de comun cu ofițerii de urmărire penală de la Direcția Generală Urmărire Penală ai IGP al MAI, au mai reținut un complice în cazul răpirii fostului judecător din Ucr
Plîngere penală împotriva lui Aleksandr Lukaşenko în Germania pentru crime împotriva umanităţii
5 mai. 2021,, 11:45  
Plîngere penală împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, în Germania, pentru crime împotriva umanităţiiPatru avocaţi germani au depus o plîngere penală împotriva preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko în urma violenţelor excesive care au avut loc în Belarus după alegerile prezidenţiale desfăşurate în această ţară în august anul trecut, relatează miercuri dpa și Agerpres. Plîngerea a fost depusă la Parche
Imunitatea a fost ridicată De la procuratură așteptăm continuarea
24 mar. 2021,, 19:49  
Imunitatea a fost ridicată. De la procuratură așteptăm continuarea Luni parlamentul a examinat solicitarea procurorului general Alexandru Stoianoglo privind ridicarea imunității pentru doi deputați din partidul ”Șor” – Denis Ulanov și Petru Jardan. Drept motive a fost numită implicarea în jaful sistemului bancar și abuzul în serviciu la concesionarea Aeroportului internaț
Cine sînt candidanții înscriși la concurs pentru ocuparea funcțiilor la șefia Procuraturilor
21 ian. 2021,, 21:16  
Cine sînt candidanții înscriși la concurs pentru ocuparea funcțiilor la șefia ProcuraturilorMai mulți procurori au depus actele pentru a ocupa funcțiile vacante la mai multe Procuraturi din țară. Potențialii candidați au avut posibilitatea să depună dosarele pînă pe 19 ianuarie, pentru 8 funcții vacante, timp în care s-au adunat 11 cereri. Potrivit președintei CSP, Angela Motuzoc, toate dosarele au
Din cauza corupției Moldova a fost notată cu insuficient
22 oct. 2020,, 17:55  
Din cauza corupției, Moldova a fost notată cu ”insuficient” Cel mai recent raport GRECO a plasat Republica Moldova în topul țărilor cu cel mai jos nivel de îndeplinire a recomandărilor privind combaterea corupției la nivel înalt - printre judecători, procurori, deputați, demnitari de rang înalt și politicieni. Din întregul pachet de măsuri coordonate s-a ținut cont ș
Omorul fetei de 16 ani Făptașul riscă închisoare pe viață
21 oct. 2020,, 18:06  
Omorul fetei de 16 ani: Făptașul riscă închisoare pe viațăCaz terifiant în Capitală. O minoră de 16 ani a fost omorîtă cu sînge rece de iubitul ei, un tînăr de 18 ani. Gelozia ar fi fost motivul care l-a determinat pe iubitul fetei să recurgă la acest gest necugetat. Într-un moment de furie, băiatul a înjunghiat adolescenta cu un cuţit de bucătărie. "Între aceștia a
Coronavirusul a ajuns a Procuratură
13 oct. 2020,, 19:40  
Coronavirusul a ajuns a ProcuraturăRuslan Popov, adjunctul Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, a fost diagnosticat cu noul tip de coronavirus. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către purtătoarea de cuvînt la Procuraturii Generale, Maria Vieru. „Este adevărat că adjunctul Procurorului General, Ruslan Popov, a fost con
De la Chitoroagă la Caracuian Procuratura în centrul luptei dintre grupurile de influență
14 sep. 2020,, 18:29  
De la Chitoroagă la Caracuian. Procuratura în centrul luptei dintre grupurile de influență După mai bine de un an de la demisia lui Nicolae Chitoroagă, Procuratura pentru combaterea crimei organizate și cazuri speciale (PCCOCS) a căpătat un conducător fără prefuxul ”interimar”. Consiliul superior al procurorilor i-a încredințat lui Ion Caracuianu una dintre cele mai importante funcții în sistemul d
Cine o finanțează pe Maia Sandu
2 sep. 2020,, 13:50  
Cine o finanțează pe Maia SanduDeputatul PSRM Oleg Lipskii cere Procuraturii Generale să investigheze cum în 2016 compania afiliată oligarhului Ilan Șor a sponsorizat campania electorală pentru alegerile prezidențiale a Maiei Sandu. Potrivit documentelor expediate oamenilor legii, este vorba despre 300 de mii de lei de la „Dufremol”, care
Procurorii au trecut pe la sediul judecătoriei Ciocana
25 aug. 2020,, 20:10  
Procurorii au trecut pe la sediul judecătoriei CiocanaProcuratura Anticorupție a efectuat marți, 25 august, cercetări la sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău în cadrul unui proces penal. Vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, Ghenadie Pavliuc, consideră că acțiunea are loc după reacția instanței la declarațiile anterioare ale procurorului general, Alexand
Nicolae Pascaru a mărturisit că sa încercat mituirea sa
27 iul. 2020,, 15:05  
Nicolae Pascaru a mărturisit că s-a încercat mituirea saDeputat în parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Socialiștilor, fondatorul mișcării de tineret "Voievod", Nicolae Pascaru, a recunoscut că s-a încercat mituirea sa pentru a ieși din fracțiunea PSRM, dar el a mers imediat la procuror, ca și ceilalți aproximativ zece deputați ai Partidului Social
Ce se va întîmpla cu șeful departamentului IT al PDM reținut în urma perchezițiilor
13 iul. 2020,, 22:23  
Ce se va întîmpla cu șeful departamentului IT al PDM reținut în urma perchezițiilorȘeful Departamentului IT al Partidului Democrat (PDM), care activa pe vremea lui Vlad Plahotniuc și a fost reținut în urma perchezițiilor de la fostul sediu al democraților, rămîne în arest pentru 30 de zile. Curtea de Apel Chișinău a respins astăzi, 13 iulie, recursul depus de avocați, care au cerut anula
Dreptul la pensie va putea fi solicitat prin procură
8 iul. 2020,, 15:10  
Dreptul la pensie va putea fi solicitat prin procurăDreptul la pensie va putea fi solicitat inclusiv prin procură. Guvernul a avizat astăzi, 8 iulie, un proiect de lege prin care se propune ca cererea de pensionare şi actele necesare să fie depuse la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliu și de către reprezentatul desemnat prin procură.
Cine va exercita interimatul funcției de Procurorșef al Procuraturii UTA Găgăuzia
24 iun. 2020,, 10:11  
Cine va exercita interimatul funcției de Procuror-șef al Procuraturii UTA GăgăuziaPână la suplinirea funcției prin concurs, interimatul funcției de procuror-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia va fi exercitat de Victor Cîlcic – procuror în cadrul aceleiași subdiviziuni teritoriale. Un Ordin în acest sens a fost semnat recent de Procurorul General, Alexandr Stoianoglo. Concomitent, a fost disp
Încă un procuror de la Procuratura Generală diagnosticat cu coronavirus
2 iun. 2020,, 18:00  
Încă un procuror de la Procuratura Generală, diagnosticat cu coronavirusÎncă un procuror de la Procuratura Generală a fost diagnosticat în această seară cu Covid – 19. Acesta se simt bine și urmează tratament la domiciliu. „Starea procurorului este bună, ele fiind în izolare la domiciliu, sub supravegherea medicilor. Urmează să se stabilească cu cine acesta a intrat în contact,
Un fost procuror anticorupție reținut
18 mai. 2020,, 15:12  
Un fost procuror anticorupție, reținutSurse ale Ziarului de Gardă ne-au comunicat că fostul procuror anticorupție, Roman Statnîi, a fost reținut. Roman Statnîi a demisionat din funcție în februarie curent și a gestionat în ultimele luni dosarul penal în care este vizat fostul judecător Oleg Sternioală, anchetat pentru spălare de bani, scrie zdg.m
12 ani de închisoare pentru o consolă de jocuri Xbox
20 mar. 2020,, 14:00  
12 ani de închisoare pentru o consolă de jocuri Xbox Procuratura raionului Orhei anunță despre finalizarea și expedierea în judecată a cauzei penale de învinuire a unui adolescent din Orhei, care și-a ucis amicul minor pentru o consolă de jocuri Xbox. Tragedia a avut loc pe 18 ianuarie 2020, în subsolul unei clădiri nefinisate din orașul Orhei, unde inculpatul,
Sau jucat dea polițistul și au fost prinși Un grup criminal destructurat
20 mar. 2020,, 11:45  
S-au jucat „de-a polițistul” și au fost prinși : Un grup criminal, destructuratUn bărbat a fost condamnat la 12 ani închisoare, după ce ar fi „jucat” rolul unui polițist și a comis un atac tîlhăresc în orașul Șoldănești, în noaptea din 9 noiembrie 2017. Mai exact, acesta a pătruns în locuința unei familii cu copil nou-născut, împreună cu alți patru membri ai grupului criminal organizat
Fostul șef interimar al Procuraturii din Cahul trimis în judecată
13 feb. 2020,, 09:27  
Fostul șef interimar al Procuraturii din Cahul, trimis în judecatăProcurorul din cadrul Procuraturii Anticorupție, oficiul Sud, care a deținut interimatul funcției de procuror-șef al Procuraturii raionului Cahul va compărea pe banca acuzaților pentru ”amestec în înfăptuirea urmăririi penale și a justiției” , precum și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei pe
Sergiu Sîrbu Baba Vanga și cererea de aderare la alt partid
28 ian. 2020,, 07:30  
Sergiu Sîrbu, Baba Vanga și cererea de aderare la alt partidDeputatul democrat, Sergiu Sîrbu urmează astăzi să se prezinte la procuratură. Despre aceasta anunță democratul într-o postare pe pagina sa de Facebook, scrie noi.md. "În Moldova nu trebuie să fii Baba Vanga ca să știi cu o lună înainte ce va face justiția", a scris Sîrbu. Acesta spune că este așteptat la P
Procuror despre suspectul care sar fi lăudat căl va ucide pe copilul de 12 ani
23 ian. 2020,, 13:00  
Procuror, despre suspectul care s-ar fi lăudat că-l va ucide pe copilul de 12 ani„Se efectuează acţiuni de urmărire penală, sîntem la etapa iniţială”, afirmă procurorul de caz Victoria Burlacu, despre crima odioasă de la Orhei, după ce azi au ieșit la iveală detalii șocante despre suspect. Procurorul a refuzat să comenteze pe seama informației precum că adolescentul de 14 ani ar fi anunţa
Sternioală a pus piciorul în prag ca să poată fugi Urma săi fie evaluată casa
10 ian. 2020,, 07:31  
Sternioală „a pus piciorul în prag” ca să poată fugi: Urma să-i fie evaluată casaFostul judecător de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), Oleg Sternioală, cercetat într-o cauză penală pornită pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari, „s-a eschivat de la organul de urmărire penală” care urma să evalueze valoarea imobilului în care acesta locuiește. Procurorul Roman Statnîi,
Un membru al unui grup criminal plasat în arest VIDEO
26 dec. 2019,, 15:55  
Un membru al unui grup criminal, plasat în arest (VIDEO)Un membru al unui grup criminal organizat specializat în circulație ilegală de droguri a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, comunică Noi.md. Acesta a fost reținut urmare a măsurilor de investigație întreprinse de către procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii Direcţiei combaterea criminalităţii o
Controalele la procuraturi prelungite Stoianoglo Veți auzi lucruri foarte interesante
26 dec. 2019,, 11:58  
Controalele la procuraturi, prelungite. Stoianoglo: Veți auzi lucruri foarte interesanteProcurorul general, Alexandru Stoianoglo, a anunțat că a fost extinsă perioada de control la Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale. Verificările vor dura pînă pe data de 10 ianuarie. „Inițial am preconizat a verifica activitatea procuraturilor sp
Cine la ucis pe Listiev Iurii Skuratov dă nume VIDEO
18 dec. 2019,, 11:55  
Cine l-a ucis pe Listiev? Iurii Skuratov dă nume (VIDEO)Fostul procuror general al Rusiei, Iurii Skuratov, într-un interviu cu Andrei Karaulov, a vorbit despre cine, totuși, cel mai probabil l-a ucis pe cunoscutul jurnalist TV, Vlad Listiev, transmite Noi.md. Iuri Skuratov a recunoscut că, în timpul anchetei cu privire la uciderea lui Listiev, a întîmpinat o re
Țîrdea Amintesc Blocului ACUM că există o plîngere la Procuratură
5 dec. 2019,, 18:00  
Țîrdea: Amintesc Blocului ACUM că există o plîngere la ProcuraturăDeputații au comentat decizia Procuraturii Anticorupție privind reluarea investigațiilor pe finanțarea din exterior a Partidului Socialiștilor, încetată, printr-o ordonanță, în vara lui 2019. Deputatul socialist Bogdan Țîrdea afirmă că există o altă plîngere la Procuratură privind finanțarea Blocului ACUM din
Ce îl așteaptă pe Petro Poroșenko
19 noi. 2019,, 07:50  
Ce îl așteaptă pe Petro PoroșenkoNumele fostului preşedinte ucrainean Petro Poroşenko apare într-o anchetă asupra abuzurilor de putere din timpul mandatului său, au anunţat autorităţile ucrainene. Este posibil ca Poroşenko să fi încercat să "influenţeze ilegal" formarea Înaltului Consiliu al Justiţiei, instanţă ce participă la numirea de jud
Un fost șef interimar al Procuraturii Cahul reținut pentru 72 de ore
18 noi. 2019,, 13:44  
Un fost șef interimar al Procuraturii Cahul, reținut pentru 72 de oreUn procuror anticorupție, fost șef interimar al Procuraturii raionului Cahul, a fost reținut pentru un termen de 72 de ore, fiind bănuit de amestec în înfăptuirea justiției. Sâmbătă, procurorii anticorupție, ofițerii CNA și SIS au efectuat percheziții la domiciliul și în mașina bănuitului, transmite tv8.md. P
Amendă sechestru pe bunuri și închisoare cu executare pentru un procuror ce a luat mită
11 noi. 2019,, 13:31  
Amendă, sechestru pe bunuri și închisoare cu executare pentru un procuror ce a luat mităDecizia Curții de Apel în privința procurorului din cadrul Procuraturii Edineț, condamnat pentru infracținea prevăzută de art.324 alin. (3) lit. a) - Cod penal, pe faptul coruperii pasive, săvîrșită de o persoană cu funcție de demnitate publică. Procuratura anticorupție informează că prin decizia Curții de Ap
Deputați Stamate a zdruncinat întregul sistem al justiției
7 noi. 2019,, 10:34  
Deputați: Stamate a zdruncinat întregul sistem al justițieiPrin anularea rezultatelor concursului pentru selectarea candidaților la funcția de procuror general, ministra justiției, Olesea Stamate, a zdruncinat întregul sistem al justiției. Pe de altă parte, acest concurs a fost din start viciat pentru că a fost organizat contrar Constituției. Totodată, reacția pe car
Noul membru al Consiliului Superior al Procurorilor
1 noi. 2019,, 16:50  
Noul membru al Consiliului Superior al ProcurorilorLilia Potîng a fost desemnată de guvern în funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din partea societății civile. Decizia a fost luată la ședința executivului de vineri, 1 noiembrie, informează Moldpres. Candidatura Liliei Potîng a fost selectată în urma unui concurs. Ministrul Justiție
3 mln de euro pentru eliberarea lui Tranga
24 oct. 2019,, 07:30  
3 mln de euro pentru eliberarea lui TrangaOmul de afaceri, Andrei Tranga, în timp ce se afla în detenție, prin intermediul avocaților, a primit un zvon, că s-ar cere 3 milioane de euro, pentru ca să fie eliberat. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. „Prin avocați, a venit un zvon de 3 milioane de euro. Mi s-a zis
Sechestru pe bunuri infracționale de 6000000 lei la cererea PCCOCS
18 oct. 2019,, 11:10  
Sechestru pe bunuri infracționale de 6.000.000 lei – la cererea PCCOCSJoi, 17 octombrie 2019, Curtea de Apel a admis recursul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și a aplicat sechestru pe bunuri dobîndite pe cale criminală, în valoare de șase milioane lei. Admiterea solicitării procurorilor PCCOCS vine după ce, în septembrie curen
Un procuror anticorupție a fost suspendat din funcție
17 oct. 2019,, 13:10  
Un procuror anticorupție a fost suspendat din funcțieProcurorul anticorupție Dumitru Cernitu a fost suspendat din funcție la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) de azi. El activa de 2 ani la Procuratura raionului Soroca. Discuțiile au avut loc cu ușile închise, decizia fiind doa
Doi asasini plătiți reținuți sub conducerea PCCOCS LIVE
16 oct. 2019,, 10:50  
Doi asasini plătiți – reținuți, sub conducerea PCCOCS (LIVE)Urmăriți LIVE pe Noi.md, conferință de presă organizată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale cu tema „Doi suspecți că ar fi asasini plătiți – reținuți, sub conducerea PCCOCS”
A cerut mită 1500 de euro Detalii în cazul procurorului reținut ieri
10 oct. 2019,, 11:15  
A cerut mită 1500 de euro. Detalii în cazul procurorului, reținut ieriUn procuror anticorupție a fost reținut ieri-seară, în flagrant delict, în momentul în care primea mită în sumă de 1 500 de euro de la un polițist, scrie Noi.md Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unui briefing de presă de șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Procurorul a fost reținut cu ba
Procuratura Chișinău sa autosesizat în cazul agresării elevilor de la liceul Socrate
7 oct. 2019,, 14:10  
Procuratura Chișinău s-a autosesizat în cazul agresării elevilor de la liceul „Socrate”Procuratura municipiului Chișinău anunță că s-a autosesizat, ca urmare a apariției în spațiul public a informației privind agresarea și amenințarea unui elev al Liceului „Socrate” din Chișinău. „Procuratura investighează cazul prin prisma prevederii din Codul penal privind tratamentul inuman și degradant.
Procurorii cer sechestru pe șase milioane de lei iar judecătorii refuză
3 oct. 2019,, 13:30  
Procurorii cer sechestru pe șase milioane de lei, iar judecătorii refuzăJudecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a refuzat aplicarea sechestrului pe șase milioane de lei, bani despre care procurorii spun că au fost dobîndiți din infracțiuni conexe traficului de ființe umane, iar pentru a le oferi caracter licit al veniturilor, persoanele implicate ar fi încercat să spele banii. Proc
Au cerut 10 mii de euro pentru 10 ani de închisoare VIDEO
2 oct. 2019,, 09:30  
Au cerut 10 mii de euro pentru... 10 ani de închisoare (VIDEO)Două persoane sînt documentate, după ce, potrivit procurorilor, ar fi cerut și primit suma de 10.000 euro ca să influențeze oamenii legii într-o cauză penală privind comiterea infracțiunii de viol, comunică Noi.md. În schimbul acestei sume, bănuiții urmau să convingă victima să-și retragă plîngerea. Mai mult
Acțiunile Procuraturii din ultimii patru ani vor fi cercetate penal
2 oct. 2019,, 07:40  
Acțiunile Procuraturii, din ultimii patru ani, vor fi cercetate penalComisia de anchetă privind frauda bancară va propune în Parlament să fie inițiat un dosar penal pe acțiunile Procuraturii din perioada 2015 – 2019. Despre aceasta a declarat președintele Comisiei Alexandru Slusari, motivând prin faptul că: „în cei patru ani din cauza procurorilor au fost pierdute mai mult
Lucrător medical trimis în judecată pentru neglijență în serviciu
30 sep. 2019,, 07:50  
Lucrător medical, trimis în judecată pentru neglijență în serviciuUn felcer din raionul Cantemir este urmărit penal pentru încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, soldată cu trei decesuri și falsificarea actelor medicale oficiale. Cazul a fost trimis în judecată de către Procuratura Generală. Potrivit Procuraturii Generale, l
CSP a stopat concursul pentru funcția de procuror general
27 sep. 2019,, 12:58  
CSP a stopat concursul pentru funcția de procuror generalConsiliul Superior al Procurorilor (CSP) a stopat în cadrul ședinței de astăzi concursul pentru funcția de procuror general, scrie Noi.md. Astfel, CSP a decis să respingă cele șapte dosare depuse la concurs. Decizia vine după ce Parlamentul a modificat recent Legea cu privire la Procuratură, iar procedura de
Ce se va întîmpla dup că ce modificările la Legea Procuraturii vor fi votate în Parlament
13 sep. 2019,, 14:18  
Ce se va întîmpla dup că ce modificările la Legea Procuraturii vor fi votate în ParlamentOdată ce modificările la Legea Procuraturii vor fi votate în Parlament, concursul pentru funcția de procuror general, demarat de către Consiliul Superior al Procurorilor, va fi considerat nul, a declarat Maia Sandu, după ședința Guvernului. Maia Sandu a spus că proiectul de lege urmează a fi votat săptămîna v
Un deputat cere informații de la CNA și PG în privința donațiilor fictive făcute partidelor
10 sep. 2019,, 07:40  
Un deputat cere informații de la CNA și PG în privința donațiilor fictive făcute partidelorDeputatul Blocului ACUM, Dumitru Alaiba, a trimis o solicitare Centrului Național Anticorupție și Procuraturii Generale, care vizează donațiile făcute formațiunilor politice și fundațiilor de binefacere, în special în campania electorală. Parlamentarul a solicitat informații despre „acțiunile întreprinse î
După 9 ani autorul crimei de la Durlești și Ialoveni așa și nu a fost prins
4 sep. 2019,, 10:41  
După 9 ani, autorul crimei de la Durlești și Ialoveni așa și nu a fost prinsAu trecut nouă ani de cînd doi tineri au fost găsiți împușcați, lîngă mașină, pe traseul Leușeni-Ialoveni-Chișinău, iar cadavrele altor doi tineri au fost descoperite într-un automobil, în apropiere de Mănăstirea Sf. Andrei din Durleşti. Deși procurorii spun că lucrează zilnic la acest dosar, autorul asasinat
Ion Ceban a explicat de ce ar trebui schimbată Legea cu privire la procuratură
29 aug. 2019,, 16:30  
Ion Ceban a explicat de ce ar trebui schimbată Legea cu privire la procuraturăÎn Moldova ar trebui schimbată Legea cu privire la procuratură pentru a face acest sistem într-adevăr independent, funcțional transparent și corect pentru cetățenii țării. Opinia aparține vicespicherului Parlamentului, secretarului pentru ideologie al Partidului Socialiștilor Ion Ceban și a fost exprimată
Robu despre tranzacția de cumpărare a Aeroportului Chișinău VIDEO
29 aug. 2019,, 13:40  
Robu, despre tranzacția de cumpărare a Aeroportului Chișinău (VIDEO)În timp ce compania NR Investments Ltd anunță ferm că a încheiat tranzacția de procurare a 95% din acțiunile Avia Invest SRL, autoritățile noastre dau din umeri, deși anterior asigurau că a fost blocat procesul de semnare a contractului. Spre exemplu, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a declarat că
Ce spune Dodon despre venirea lui Robu la Parlament
14 aug. 2019,, 11:46  
Ce spune Dodon despre venirea lui Robu la ParlamentProcurorul general interimar, Dumitru Robu, și-ar putea face mîine apariția în plenul Parlamentului, pentru a cere ridicarea imunității unor deputați. Președintele Igor Dodon, a declarat astăzi, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, că procurorul general a oferit informații despre tentativa de uzurpa
Concursul de admitere pentru viitorii judecători și procurori prelungit
6 aug. 2019,, 15:40  
Concursul de admitere pentru viitorii judecători și procurori, prelungitInstitutul Național al Justiției (INJ) a anunțat că prelungește perioada de depunere a documentelor pentru admiterea la instruirea iniţială, în perioada octombrie 2019 – aprilie 2021, a viitorilor judecători și procurori. Potrivit calendarului de desfășurare a concursului, publicat pe site-ul instituției, doc
Sa aflat cine e procurorul condamnat la 7 ani de închisoare
5 aug. 2019,, 17:40  
S-a aflat cine e procurorul condamnat la 7 ani de închisoare Procurorul Igor Cerchez din cadrul Procuraturii raionului Orhei, reținut acum patru ani pentru corupere pasivă, a fost condamnat pe 31 iulie 2019, la șapte ani de detenție într-un penitenciar de tip închis și sancționat cu 160 de mii de lei de prima instanță.
procuratura
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997