După 16 ani trăiți în SUA, a revenit ca să înverzească Moldova: Povestea lui Vitalie Sorbală

Vitalie Sorbală a călătorit prin lume ani la rînd, dar știa în adîncul sufletului că va reveni într-o bună zi acasă și să facă ceea ce-i place.

Încă de mic copil îi plăceau florile. O ajuta pe mama în grădină, iar acum se poate lăuda cu o plantație uriașă de copaci și plante decorative, aflată în satul Tălăiești, raionul Hîncești, cu ajutorul căreia își propune să înverzească toate satele Moldovei.

Vedeți mai jos varianta scrisă a interviului:

- Salutare, prieteni și bine v-am găsit la o nouă ediție a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” marca Noi.md. Astăzi, am ajuns în satul Tălăiești, raionul Hîncești, aici unde vomdescoperi povestea lui Vitalie Sorbală, cel care, după 16 ani petrecuți în SUA, a revenit acasă pentru a-și realiza un vis. Te salut și îți mulțumesc că ne-ai primit în ospeție.

- Vă mulțumesc mult. Mă bucur să vă cunosc și să împărtășim cîteva lucruri, pe care le-am îndrăgit și să vadă oamenii ce lucruri frumoase poți face în viață.

- Flori, plante, copaci, verde, natură - astea sînt cuvintele pe care mi le-am spus cînd am intrat în această grădină uriașă.

- Absolut, da! O casă care nu are copaci, verdeață, o floare este o casă pustie.

- E o pasiune descoperită în timp?

- E un hobby. L-am îndrăgit, probabil, de copil. Mama creștea lalele, crizanteme, cale și bujori. O ajutam foarte mult să le crească, să le înmulțească, să le planteze și chiar să le vîndă. Pasiunea aceasta cred că a fost „închisă” timp de 20 de ani. În luna septembrie, anul 2006, am emigrat în SUA și acolo am început să lucrez ca șofer de camion și majoritatea încărcăturilor, pe care le duceam, erau copaci decorativi.

- Erau semne, da?

- Erau semne. Le luam direct de pe plantație. Partea de nord-vest a SUA, în special Oregon și Washington, sînt statele cu cele mai multe plantații de arbuști decorativi, de copaci decorativi, conifere și tot felul de frumuseți. Acolo am început să îndrăgesc plantele. În timp ce camionul era încărcat, mergeam la toate plantele, mă uitam la denumire, căutam în Google și de fiecare dată cînd veneam în Moldova, aduceam cîte ceva nou. Din 2017, am început să pornesc plantația de la zero. Veneam în fiecare an acasă, în luna martie. E luna cînd se înmulțesc plantele, se pun semințele la încolțit, la germinare. STăteam o lună aici, apoi plecam înapoi în SUA și mă întorceam înapoi în luna iunie. Stăteam pînă în luna septembrie și plecam iarăși. În anul 2021, am hotărît să revin. Toți mă întreabă dacă definitiv. Nu știu, dar îmi place țara mea, cea care în care m-am născut, chiar dacă mă leagă foarte multe de SUA. Sînt oameni harnici aici și sînt oameni care muncesc foarte mult aici și de ce să nu facem ceva frumos la noi acasă?! Dintr-o pasiune, încerc să realizez ceva frumos.

- Era o zi exactă cînd ți-ai spus că vrei să revii acasă sau atunci cînd făceai navetele acestea ți-ai spus că anume în R. Moldova vrei să-ți deschizi afacerea?

- Fiecare emigrant în SUA își procură o casă acolo și de fiecare dată cînd și eu voiam să-mi cumpăr una, nu mă împăcam cu ideea de a lua credit pentru 30 de ani. Am început să-mi fac o casă în R. Moldova și în fiecare an tot puneam piatră cu piatră și am finisat-o. Am dorit împreună cu soția să locuim în casa noastră, pe care am făcut-o cu puterile noastre și să nu avem credite.

- Cum ai găsit R. Moldova la revenire, că, totuși, 16 ani e practic o viață de om?

- Eram obișnuit cu ea, pentru că veneam aici în fiecare vară. Aveam nevoie de două săptămâni ca să mă acomodez, dar îmi place așa cum e. Eu am trăit 16 ani în SUA, dar patru ani din viața mea i-am trăit în Australia. Un an am trăit în suburbiile orașului Sydney și trei ani și jumătate am trăit în orașul Melbourne. În 2004, m-am întors în R. Moldova și apoi am plecat în SUA. Chiar de cînd am plecat în Australia, cînd aveam 20 de ani, nu aveam liniște. Voiam să mă întorc înapoi acasă.

- Toate drumurile duc acasă.

- Sigur! Cînd eram în SUA, în fiecare an îmi luam bilet spre R. Moldova. Voiam să vin acasă, să-mi vizitez părinții, rudele. Soția mi-am găsit-o de aici, din R. Moldova, ca să mă lege și mai mult, să nu uit de țara mea. Alături de ea, am locuit nouă ani în SUA, apoi ne-am întors.

- Cînd anume ai deschis această afacere și ai înțeles că vrei să le arăți oamenilor cît e de frumos să creezi ceva?

- E mai mult un hobby. E o colecție de plante. În fiecare țară pe care o vizitez, în special România, Ucraina sau Germania, dacă o văd o plantă nouă, nu contează cît costă, o cumpăr și o duc acasă și studiez metoda de înmulțire.

- E un suvenir, pe care îl aduci dintr-o țară pe care o vizitezi.

- Da. Spre exemplu, fratele meu colectează farfurii cu țările sau orașele din lume și le pune pe peretele terasei. Eu colectez plante.

- Și ții minte ce plante ai și de unde e adusă fiecare?

- Da. Fiecare plantă are istoria ei.

- Vrei să ne faci o mică excursie?

- Absolut!

- Să începem excursia prin grădina magică și o să te rog să ne povestești cîte ceva despre cele mai îndrăgite flori, dacă sînt.

- Toate sînt îndrăgite! Nu există vreuna, pe care să nu o îndrăgesc. Aici avem copaci de Albizia. Ei noaptea dorm, frunza se strînge, iar cînd răsare soarele se desface frunza și acum înfloresc. Fac un fel de pufuleț roz. Istoria de unde i-am adus este interesantă. Eram în statul Virginia, SUA, la o parcare de tiruri. Trebuia să aștept două zile pînă la livrarea mărfii și acolo erau copaci bătrîni de Albizia. Eu îi cunoșteam de mai demult și văzusem că erau plini de păstăi. Am strîns semințele respective, le-am adus în RM, le-am pus la germinare. Trebuie să stea la germinare trei luni sau 90 de zile, după care încep să încolțească. Îi puneam în casete și apoi în ghiveci mic, apoi în unul mai mare și acum sînt în al treilea an și spre mirarea mea au început să facă floare.

- Nu știați că înfloresc...

- Știam, dar nu știam căa tît de repede. Forma la copacul respectiv este frumoasă. Face o tulpină de un metru și jumătate, apoi cinci-șase ramuri și se face ca o farfurie plată și deaspura fac florile roz.

- Impresionant!

- Aici avem Salvia Perovskaia sau îi mai spunem Russian Sage. Este din familia lavandițelor sau a salviei. Are un miros foarte frumos, mai profund și mai frumos decît al lavandiței. Lavandița tot e frumoasă, dar floarea ei ține doar două săptămîni. Salvia Perovskaia înflorește în a adoua jumătate a lunii iulie și ține floarea pînă dă bruma. Practic trei luni, ea are floarea albastră și are un miros foarte frumos. Ea este foarte tolerantă la secetă. În SUA, în statele unde este căldură mare sau secetă, primăriile orașelor decorează străzile și cercurile la intersecții anume cu Salvia Perovskaia, pentru că ea este tolerantă la secetă, la soare, la călduri foarte mari. Are un miros foarte frumos. Am adus-o în RM, pentru că e ceva nou și chiar am făcut în oraș un decor cu ele și oamenii sînt foarte impresionați de frumusețea lor. Acum o să vă arăt cum arată ea la maturitate.

- Aici e un pui tînăr?

- Da, aici e un pui tînăr de doi ani. La patru ani, adică peste doi ani, o să-i vedem maturitatea, cît de mare crește ea. Ea se face cît o minge mare, cam un metru și jumătate e circumferința ei și înflorește violet și trei luni te bucuri de frumusețea florii.

- Super!

- Iată aici este Salvia Perovskaia sau Russian Sage la maturitate. Oamenii să aibă închipuire cuma rată ea matură. Are un miros foarte frumos și floarea care va sta trei luni înflorită.

- Și mi-ați spus că mai aveți aici niște copăcei, pe care i-ați crescut de la zero.

- Da. Aceștia sînt pini. Mulți, aici în RM, le spun Bonsai, dar sînt pini care se numesc Nivaki. Este o grădină în Rusia, unde oamenii cresc astfel de copaci. Au fost chiar la școală în Japonia ca să afle secretele modelării lor și unul dintre secretele lor, la care mulți fac greșeli, este ca să facă tulpina dreaptă, fără răni și fără cioturi. Dacă nu are răni și cioturi înseamnă că el este crescut profesional. Noi ne-am străduit ca toți copacii să nu aibă tăieturi, cioplituri.

- Dar de unde ați adus primul pui?

- I-am crescut noi. De mici i-am plantat și acum sînt în al șaptelea an și secretul lor este următorul: cu cît sînt mai bătrîini, cu atît mai frumoși se fac. Ei deja mai mari nu vor crește, doar tulpina se va îngroșa. Și dacă tulpina este groasă, apare coajă frumoasă și au un aspect mult mai frumos. Ei acum sînt în al șaptelea an. Îi modelăm. Procesul este mai lent, dar are o frumusețe specială și aici avem mai mari și mai mici, în funcție de forma pe care au avut-o cînd erau mici. Trebuie îngrijiți, să știm cum să-i frezăm. Unii pot avea nevoie de frînghii, așă sau sîrmă ca să fie întinși, să capete o formă frumoasă.

- Deci, fiecare plantă sau copăcel are neveoie de o atenție deosebită.

- Da, sigur! Aici avem o colecție de Eunymus sau cum le spun moldovenii Beresklet. Aici avem Eunymus Japonicus Kathy, Eunymus Japonicus Gold (auriu). Aici avem verde. Aici este Eunymus în formă de globulețe. Cresc foarte lent. Au deja cinci ani și doar atît au crescut. Avem diferite culori - gold, silver și aici avem un fel de Eunymus care se întinde pe jos, dar noi îl facem în formă de glob ca să aibă un aspect mult mai frumos, astfel încît oamenii care doresc să-i planteze, să poată admira frumusețea prin forma unui glob.

- Sînt și oameni care vin și nu știu ce-și doresc și pe care îi ghidați aici, la fața locului?

- Sigur! Majoritatea oamenilor vin după o plantă, dar se duc acasă cu o altă plantă sau cu mai multe, fiindcă aici li se deschid ochii sau orizontul la mai multe plante și apar idei, dorințe, gusturi.

- De ce mai au nevoie plantele, pe lîngă apă și îngrășăminte? De iubire?

- Iubire, atenție, să comunici cu ele. Eu cînd merg, le pipăi, vorbesc cu ele.

- Le îmbrățișați...

- Da!

- Ok, ne întoarcem la discuții. De ce anume la Tălăiești ai ajuns?

- Am avut două motive: Primul motiv este că pămînturile sînt foarte ieftine aici, în comparație cu suburbiile Chișinăului. Al doilea motiv este că socrii mei sînt aici și atunci cînd eu sînt plecat de aici, am camere de luat vederi adevărate. Cred că acestea sînt motivele. M-am gîndit și la suburbiile Chișinăului, ca să fie mai aproape de casă. Noi locuim în Chișinău și de patru ori pe săptămînă vin aici, la Tălăiești. E prea scump pămîntul acolo, ca să cumpăr un teren de 60 de ari sau un hectar. Ar fi mai bine, oamenii m-ar cunoaște mai bine, ar fi în vizorul oamenilor care cresc plante, cărora le plac florile, dar e prea scump.

- Asta voiam să întreb - cum află lumea despre această grădină? De unde știu că ai și în vînzare plante?

- Nu prea au știut de mine, dar am amenajat cîteva curți. După ce am creat o pagină pe Facebook, oamenii au început să mă sune. Acum are loc procesul de legalizare, să legalizăm plantația noastră, pentru că dintr-un hobby se transformă deja într-o afacere și vrem să fim cu actele-n regulă.

- Ce cumpără oamenii, de obicei? Ce le place?

- Moldovenilor le place cel mai mult tuia. Cred că 80% din oamenii care mă sună vor tuia.

- Despre asta vorbeam și înainte de interviu, că la ei mi-am ațintit și eu privirea. Cîte ore pe zi ești aici? Am înțeles că de patru ori pe săptămînă vii aici.

- Zece ore pe zi. Uneori chiar și 13 ore, pînă se întunecă. Acum, vara, la ora 10 vin și pînă la ora 9 seara stau aici.

- Deci, întunericul te alungă.

- Absolut! Ajung la ora 11 seara acasă și mai stau o zi acasă, îmi revin, mă relaxez și vin iar aici.

- În afară de socri, care sînt practic mîna ta dreaptă, cine te mai ajută, că e mult de lucru aici?

- Doar eu și socrii, dar mai am un prieten aici, în sat, care gîndește ca mine. Ca să angajez un muncitor pentru a munci la o grădină cu plante decorative, el trebuia să gîndească exact ca omul care a creat-o. Dacă nu-i plac plantele, nu le simte, tu pleci de aici, dar el nu știe ce să facă. Am un prieten care înțelege, cunoaște. L-am format, l-am educat în domeniu și dacă plec de aici el mă ajută foarte mult.

- Contează mult să ai oameni de încredere.

- Da.

- După realizarea acestui vis, poți spune că ești un om împlinit?

- E un hobby pe care îl învăț în fiecare zi și cu cît mai multe noutăți descopăr la capitolul plante, cu atît mai mult îmi place. Cred că împlinirea nu are sfîrșit. În fiecare zi tot descoperi ceva nou, care îți place și tot te extinzi și cred că împlinirea hobby-ului nu are sfîrșit.

- Plantele, oamenii dragi și încă ce motive te-au adus înapoi acasă?

- Plantele, țara, părinții, socrii și al doilea lucru pe care îl fac în R. Moldova este cel de slujitor al unei biserici evanghelice în nordul republicii. Îmi plac oamenii, îmi place să comunic cu ei.

- Ceea ce ești aia atragi! Peste ani, te mai vezi în R. Moldova?

- Desigur! Am trecut de 40 de ani și nu cred că mai am motive care să mă facă să emigrez în altă țară, să încep totul de la zero. Îmi plac oamenii de aici, îmi place țara și vreau să contribui și eu cu cîte ceva, măcar puțin, dar să ajut țara, astfel încît oamenii, procurînd plante, să amenajeze frumos în drum, în curte, în parc.

- Cînd spui cuvîntul „acasă”, ce alte cuvinte sau gînduri îți vin în cap?

- Acasă este locul în care am trăit primii șapte ani din viața mea și asta nu se șterge niciodată și chiar dacă practic 20 de ani am trăit în afara țării, limba pe care am învățat-o în cei șapte ani nu am uitat-o și n-am s-o uit niciodată. Mai degrabă aș uita engleza decît limba țării în care m-am născut și am crescut.

- Și ești demn de laudă, pentru că, după o experiență de 16 ani în SUA și alți ani prin alte state, să vorbești atît de frumos limba maternă e de lăudat

- Sigur.

- Eu îmi întreb invitații, la finalul discuției, de ce pentru ei nicăieri nu-i ca acasă, aceasta fiind și denumirea proiectului nostru. Te-aș ruga și pe tine să lași cîteva gînduri.

- Sînt oameni care mă cunosc și sînt mai satisfăcut, fiindcă fac ceva acasă pentru oamenii care mă cunosc.

- Eu îți mulțumesc pentru discuție! Îți urez spor în toate și multă putere, pentru că ai nevoie pe această plantație și să înverzească toate satele Moldovei!

- Mulțumesc mult! Apreciez! Vă doresc o zi frumoasă și urmăritorilor voștri le urez să facă în viață ceea ce le place. Să nu încerce niciodată să facă ceea ce nu le place, pentru că n-o să iasă. Spre exemplu, meseria de șofer mie nu-mi place. Le spuneam mai multor prieteni că, atunci cînd plecam în cursă, două zile aveam regrete. Îmi părea că toate mașinile se bagă în fața mea. După două zile deja începeam să mă calmez. Știam că am de făcut o cursă de zece zile, asta e viața, așa e jobul și trebuie să vin acasă. Să faci ceva ce-ți place, chiar dacă e greu, chiar dacă lucrezi pînă seara tîrziu... Văd o plantă care crește, pe care am format-o, am plantat-o de la zero și o văd acum mare, chiar dacă e greu, pentru mine această muncă este ușoară.

- Pentru că-ți aduce satisfacție.

- Sigur!

- Îți mulțumesc încă o dată!

- Mulțumesc și eu. Vă doresc o zi bună!

- Prieteni, aceasta a fost ediția de astăzi a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” marca Noi.md. Vă reamintesc, în cazul în care doriți să deveniți și voi eroii rubricii noastre, așteptăm să ne scrieți pe adresa de email acasa@noi.md sau pe rețelele de socializare. Pînă la noi întîlniri!

Alte ediţii ale proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” le puteţi vedea aici.