X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Rezidenții străini din Italia, obligați să achite o taxă pentru a beneficia de serviciile medicale

17 oct. 2023,, 15:32   Externe
2489 0

Străinii care locuiesc în Italia vor putea utiliza serviciul național de sănătate după ce vor plăti o taxă anuală de 2.000 de euro, a anunțat luni guvernul, relatează Reuters.

Taxa, care face parte din bugetul pentru 2024 adoptat de cabinet, se va aplica doar cetățenilor din afara Uniunii Europene, a precizat Ministerul Economiei într-un comunicat.

Ministerul a precizat că va exista o reducere - nespecificată - pentru cei care au documente de rezidență legală, precum și pentru studenții străini, scrie News.ro. Nu a fost imediat clar în ce măsură reforma va modifica sistemul actual, care prevede deja plăți pentru anumite categorii de străini. Giordana Pallone, de la sindicatul Cgil, a declarat pentru agenția de presă Adnkronos că reforma riscă să încalce Constituția italiană, care garantează asistență medicală gratuită pentru cei săraci.

"Acum va trebui să așteptăm să vedem cum va fi scrisă legea, pentru că, așa cum este prezentată astăzi, nu are nicio valoare sau bază în comparație cu sistemul și reglementările pe care le avem", a spus ea.

Muncitorii străini, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, solicitanții de azil și minorii neînsoțiți au în prezent acces la asistență medicală gratuită, la fel ca și cetățenii italieni. Alți străini cu rezidență legală, cum ar fi diplomații și studenții, se pot înscrie voluntar la serviciul de sănătate italian, în schimbul unei taxe variabile.

Pentru studenți, de exemplu, taxa este plafonată la aproximativ 150 de euro pe an, în timp ce pentru ceilalți depinde de venitul lor anual și poate ajunge pînă la aproape 2.800 de euro.


Luna trecută, guvernul de dreapta al Italiei a stîrnit controverse prin decretul conform căruia migranții vor trebui să plătească aproape 5.000 de euro pentru a evita detenția pe durata procesării cererii lor de protecție.

1
1
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?