X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4023

OMS a anunțat cînd ar putea veni al doilea val de coronavirus

8 iun. 2020,, 11:00   Externe
6659 0

Indicatorul privind noile contaminări cu COVID-19 înregistrează din nou creşteri, în ultima lună, în Singapore şi Iran, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează asupra riscului unui al doilea val în Europa, în iarnă.

La începutul pandemiei toată lumea a lăudat capacitatea remarcabilă a Singapore, care s-a descurcat atît de bine pentru a reduce riscul, potrivit atlantico.fr, transmite Mediafax.ro.

De fapt, ei au acţionat atît de eficient încît nu a existat un prim val. Într-o epidemie, primul val rezultă din reacţia populaţiei la o contaminare. În Singapore, primul val a fost oprit, iar locuitorii au salutat acest lucru şi au crezut că sînt în siguranţă. Dar, spun experţii, acest prim val trebuia să se întîmple, în caz contrar, aceştia trebuia să se izoleze complet de restul lumii. Prin urmare, ceea ce se numeşte al doilea val din Singapore este doar primul care a fost schimbat în timp.

În Iran, a avut loc un fenomen opus celui din Singapore. Iranul este o ţară mare, sufocată economic de sancţiunile americane şi social, de regimul totalitar. Ţara nu era deloc pregătită să gestioneze riscul de epidemie. A fost înregistrat un prim val foarte puternic, mortal, iar apoi liderii au luat în grabă măsuri de izolare, care au fost prost organizate şi au contribuit la amplificarea asfixierii economice a ţării. A trebuit apoi operată o ieşire din izolare, de asemenea urgent, din cauza dezastrului economic. Această ieşire din carantină a fost decisă prematur, chiar înainte ca izolarea să fi avut timp să fie cu adevărat eficientă la nivel epidemic. Experţii spun că, ceea ce se numeşte al doilea val în Iran este de fapt doar extinderea primului, care nu a fost cu adevărat stopat.

În Europa, primul val se încheie şi se pune întrebarea legitimă a unui al doilea val.


Printre factorii care pot explica diferenţele dintre ţări în reacţia lor la pericolul epidemic se numără cei climatici - cu cît este mai rece şi mai uscat aerul, cu atît este mai uşoară transmiterea virusurilor, cu cît este mai cald şi mai umed, cu atît această transmitere este împiedicată.

De asemenea, intervine distribuţia demografică: cei cu vîrsta sub 30 de ani tind să sufere de forme de COVID-19 fără nicio gravitate, cei între 30 şi 65 de ani fac forme destul de grave, dar rareori grave, cu excepţia factorilor de risc precum obezitatea, insuficienţei respiratorii cronice, diabetului etc. Cei cu vîrsta peste 65 de ani tind să aibă forme severe. Acesta este motivul pentru care ţările cu o populaţie foarte tînără, Africa subSahariană, de exemplu, nu au fost afectate în general în mod sever, în timp ce cele cu o populaţie îmbătrînită, ca Italia, au fost mai grav afectate.

Al treilea factor care trebuie luat în considerare, dar care nu poate fi măsurat, este existenţa imunităţii încrucişate legate de epidemiile anterioare frecvente ale infecţiilor uşoare cu coronavirus, precum răceli, nazofaringite şi gastroenterite.

Legat de identificarea clară a stadiului de răspîndire a virusului, specialiştii spun că trebuie să fie luate în considerare starea de morbiditate şi mortalitate a populaţiei în raport cu COVID-19 şi măsurile preventive şi de tratament care au fost luate pentru combaterea bolii. În Franţa, de exemplu, primul val a lovit puternic, s-au impus măsuri preventive, izolarea a dat roade şi primul val este pe cale să se încheie.

În prezent, se ştie că boala CoVid-19 duce la imunizarea pacienţilor. În plus, unii oameni de ştiinţă au avansat ideea că cei mici şi adolescenţii au un fel de rezistenţă împotriva SARS-CoV-2, care ar putea rezulta din infecţii recurente ale căilor respiratorii superioare, ideea fiind paralelă cu cea a imunităţii încrucişate.

Specialiştii citaţi de atlantico.fr spun că există mai multe argumente împotriva ideii unui al doilea val semnificativ, decît în favoarea unui al doilea val ipotetic.

Desigur, nu sîntem imuni la un al doilea val şi trebuie să acţionăm pentru a-l anticipa şi a-l evita, mai spun aceştia. Al doilea val este încă posibil şi poate fi surprinzător, dar specialiştii deja au foarte multe informaţii despre boală. Teoretic, al doilea val ar putea fi o consecinţă a unei mutaţii grave a virusului, dar noul coronavirus are un genom stabil şi este protejat de erorile de multiplicare. Prin urmare, mai spun aceştia, ar fi bine să nu mai punem întrebarea celui de-al doilea val, dar să ne asiguram că nu se va întîmpla şi asta este posibil.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?