X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Modi inaugurează noul templu hindu din Ayodhya, care 'anunţă o nouă eră'

22 ian. 19:30   Externe
2026 0

Prim-ministrul indian Narendra Modi a inaugurat luni la Ayodhya, în nordul ţării, un templu ce simbolizează triumful politicii sale naţionaliste hinduiste, pe un amplasament ocupat în trecut de o moschee, a cărei distrugere a declanşat revolte religioase violente acum trei decenii, relatează AFP.

'22 ianuarie 2024 nu este o simplă dată în calendar, ci anunţă venirea unei noi ere', a declarat şeful guvernului, inaugurînd noul templu hindu din oraşul Ayodhya, în statul Uttar Pradesh, notează Noi.md cu referire la agerpres.

Îmbrăcat cu un veşmînt tradiţional de culoare aurie, Modi a dezvelit o statuie neagră dedicată zeului Rama în centrul noului templu înalt de 50 metri.

Acesta a fost construit pe un teren unde timp de secole s-a aflat o moschee, demolată în 1992 de fanatici hinduşi. Distrugerea, încurajată de membri ai partidului la putere, a declanşat atunci cele mai grave revolte religioase de la declararea independenţei ţării, ce s-au soldat cu aproximativ 2.000 de morţi, în majoritate musulmani, şi au zguduit politica oficial laică a Indiei.

Luni, zeci de mii de credincioşi, care cîntau şi dansau, fluturau drapele sau claxonau, au invadat străzile oraşului sub o ploaie de petale de flori aruncate din elicoptere militare.

Pentru partidul naţionalist hindu la putere, Bharatiya Janata Party (BJP), inaugurarea templului Ram Mandir vine să încoroneze mai multe decenii de eforturi pentru a recentra politica ţării pe religia majoritară, dar este şi o modalitate de a lansa neoficial campania de realegere a lui Modi.

Mulţi dintre pelerini au mers pe jos multe zile pentru a ajunge la templu, a cărui construcţie a costat circa 240 milioane de dolari, finanţaţi din donaţii publice, potrivit autorităţilor.

Alţii au sosit pe aeroportul internaţional recent construit şi vor sta în hoteluri prevăzute să găzduiască milioanele de pelerini aşteptaţi în fiecare an.

La ceremonie erau aşteptate şi cîteva celebrităţi, printre care fostul căpitan al echipei naţionale de crichet, Virat Kohli, şi vedeta de la Bollywood Amitabh Bachchan.

Narendra Modi şi BJP au căutat să promoveze hinduismul şi să-l pună în prim-plan de la accederea la putere în urmă cu 10 ani.

Hinduşii cred că Rama, unul dintre zeii cei mai veneraţi, s-a născut la Ayodhya acum mai bine de 7.000 de ani şi că moscheea Babri a fost construită pe locul său de naştere de un împărat musulman din secolul al XVI-lea.

BJP, care nu era încă la putere în 1992, a jucat un rol determinant în campania care a dus la distrugerea moscheii, organizînd procesiuni în ţară care au declanşat multiple revolte religioase.

Inaugurarea templului de către Narendra Modi alături de preoţi hinduşi ar urma să-i întărească postura de apărător al credinţei, înaintea alegerilor legislative din aprilie, la care BJP este favorit clar la o treia victorie consecutivă, în parte datorită politicii pro-hinduse a şefului guvernului.

Partidele din opoziţie boicotează ceremonia, afirmînd că este vorba despre un eveniment cu tentă electorală, iar în ce-i priveşte pe cei 200 milioane de musulmani indieni, deja îngrijoraţi de o creştere a tensiunilor interreligioase, mulţi observă evenimentul cu nelinişte, adaugă AFP.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?