Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Meta invocă „o problemă tehnică” pentru căderile de ieri, dar nu oferă explicații concrete

6 mar. 08:45   Externe
2206 0

Gigantul rețelelor de socializare Meta a suferit marți o pană masivă pe mai multe dintre platformele sale, afectînd Facebook, Instagram și Messenger, dar care „s-a rezlvat la scurt timp” după ce problemele au început să fie raportate de către utilizatori.

„În cursul zilei de astăzi, o problemă tehnică i-a împiedicat pe utilizatori să acceseze unele dintre serviciile noastre. Am rezolvat această problemă cît mai repede posibil pentru toți cei afectați și ne cerem scuze pentru orice inconvenient cauzat”, a declarat un purtător de cuvînt al grupului, Andy Stone, pe X (fostul Twitter), la mai puțin de o oră după ce a recunoscut întreruperea, scrie AFP, potrivit hotnews.ro.

Problemele par să fi apărut marți în jurul orei 17:00, cînd utilizatorii au raportat că au fost scoși afară subit din conturile lor de Facebook și Facebook Messenger, fără posibilitatea de a se reconecta.

Utilizatorii au relatat că platforma Facebook i-a informat că au introdus parola greșită cînd încercau să reintre în conturi.

Downdetector, care urmărește problemele tehnice de pe platformele digitale, a înregistrat pînă la 580.000 de raportări ale utilizatorilor pentru Facebook la nivel mondial și pînă la 92.000 pentru Instagram în jurul orei 15:30 GMT.


„Suntem conștienți de o problemă care afectează conexiunea cu Facebook. Echipele noastre de ingineri lucrează în mod activ pentru a rezolva problema cît mai repede posibil”, a precizat grupul californian pe site-ul său, referindu-se la posibile probleme operaționale.

Aproape 4 miliarde de persoane utilizează în fiecare lună cel puțin una dintre platformele grupului (Facebook, Instagram, Messenger, WhatsApp).

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?