Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Manfred Weber: PPE susţine în totalitate extinderea Spaţiului Schengen

7 mar. 08:15   Externe
2240 0

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a declarat miercuri la București, că PPE susţine în totalitate extinderea Spaţiului Schengen prin aderarea României şi Bulgariei și le-a transmis socialiştilor din Austria să se răzgîndească în privința primirii României în Schengen.

„Vreau să fie clar că PPE susţine în totalitate extinderea Spaţiului Schengen, astfel încît România şi Bulgaria ar trebui să adere imediat. Cele două state îndeplinesc toate condiţiile. De asemenea, vreau să spun că felicit România că a intrat parţial, cu frontierele aeriene şi maritime şi vrem să vedem România şi Bulgaria intrînd, pe cît de repede posibil, în Spaţiul Schengen”, a afirmat Manfred Weber, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu Nicolae Ciucă, înaintea Congresului PPE de la Bucureşti.

Liderul PPE a adăugat că îi roagă pe „prietenii socialişti” din Austria să se răzgîndească asupra aderării României şi Bulgariei la Schengen, punctînd că este o provocare importantă să îi convingă pe austrieci că cele două state îndeplinesc condiţiile şi merită să fie în Spaţiul Schengen. scrie realitatea.

„Partidul Popular European este foarte clar în această privinţă şi vreau îi rog pe socialiştii din Austria să se răzgîndească, deoarece şi socialiştii din Austria se opun să admită cu drepturi depline România şi Bulgaria. Deci avem o provocare austriacă în faţa noastră şi anume să îi convingem toate partidele de acolo. Prin urmare, acum este cel mai important lucru, să încercăm să îi convingem pe prietenii noştri austriaci”, a conchis Weber.

Congresul Partidului Popular European a început miercuri la Romexpo, în prezenţa a peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, iar evenimentul se va desfăşura timp de două zile. Cei mai mulţi dintre participanţi au ajuns deja în România. Popularii europeni decid strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, stabilesc manifestul Partidului Popular European şi desemnează principalul candidat pentru şefia Comisiei Europene. În Adunarea Politică a Partidului Popular European, de marţi, de la Bucureşti, a fost acceptată înscrierea Ursulei von der Leyen în competiţie.

0
0
1
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?