Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Israelul a ordonat evacuări în cel mai mare oraş din sudul Gaza

21 dec. 2023,, 07:45   Externe
3112 0

Israelul a ordonat evacuarea unei zone largi din oraşul Khan Yunis, cel mai mare din sudul Fîşiei Gaza, unde s-au refugiat numeroşi palestinieni strămutaţi din cauza conflictului, potrivit unui raport al ONU.

Armata israeliană a ordonat „evacuarea imediată” a unei zone „care acoperă aproximativ 20%” din oraşul Khan Yunis, relatează documentul, publicat de Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (Ocha), scrie realitatea.

„Amploarea strămutării care rezultă din ordinul de evacuare este neclară”, a precizat OCHA.

Potrivit organizaţiei, în zonă locuiau peste 111.000 de locuitori înainte de începerea ofensivei israeliene, în urmă cu două luni, iar în prezent aproximativ 141.000 de palestinieni s-au refugiat în 32 de tabere pentru a fugi de lupte.

Luni, armata israeliană indicase că îşi intensifică operaţiunile în Khan Yunis. De la începutul conflictului declanşat de un atac mortal fără precedent al Hamas asupra teritoriului israelian la 7 octombrie, armata israeliană a emis ordine de evacuare a civililor înainte de a efectua atacuri în Gaza.


Acesta a fost publicat împreună cu o hartă pe reţelele de socializare, potrivit Ocha. Dar teritoriul palestinian este supus unei pene de curent de cînd Israelul a întrerupt furnizarea de electricitate şi combustibil, ceea ce face dificilă utilizarea dispozitivelor electronice.

Aproximativ 20.000 de persoane – majoritatea femei şi copii – au murit în Gaza de la începutul ofensivei armatei israeliene, potrivit Hamas. Această ofensivă a fost lansată ca represalii la atacul fără precedent comis la 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană, soldat cu aproximativ 1.140 de morţi pe teritoriul israelian. De asemenea, aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice, dintre care 129 sînt încă reţinute în Gaza, potrivit Israelului.

În faţa presiunilor internaţionale tot mai mari pentru un armistiţiu, secretarul de stat american Antony Blinken, a cărui ţară este principalul aliat al Israelului, a declarat miercuri că lumea trebuie să îşi sporească presiunea şi asupra Hamas, nu doar asupra Israelului.

0
0
0
2
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?