Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

În China a fost construit cel mai răsucit zgîrie-nori din lume

10 sep. 2022,, 16:30   Externe
2630 0

Un zgîrie-nori finalizat recent în China este mai răsucită clădire din lume, avînd cel mai mare unghi de răsucire pe etaj.

Turnul "The Dance of Light" din orașul chinez Chongqing, proiectat de compania Aedas și finalizat anul acesta, are 180 de metri înălțime și o fațadă răsucită care simulează forma pe care o are aurora boreală, fenomenul optic vizibil noaptea în regiunile din proximitatea zonelor polare, informează CNN. Un zgîrie-nori finalizat recent în China este mai răsucită clădire din lume.

Fațadele clădirii sunt curbate, dînd impresia că întreaga structură efectuează o răsucire completă. Arhitecții clădirii spun că s-au inspirat după aurola boreală, fenomenul luminos care se produce noaptea în zonele polare, clădirea împrumutînd forma răsucită a luminilor nordice. Turnul pare diferit în funcție de unghiul din care este văzut, pentru că lumina se reflectă în fațadele curbate de sticlă.

Designul răsucit al clădirilor a devenit tot mai popular în ultimii 10 ani datorită progreselor făcute în domeniul construcțiilor, ingineriei și programelor computerizate de arhitectură. Turnul "The Turning Torso", realizat de arhitectul spaniol Santiago Calatrava și construit în 2005 în Malmo, Suedia, este primul zgîrie-nori care a folosit acest stil îndrăzneț de arhitectură.

Alte clădiri faimoase includ Absolute World Towers din Canada, finalizate în 2012, și Cayan Tower din Dubai, înalt de 306 metri și finalizat în 2013. Potrivit firmei de arhitectură, turnul din China are un unghi de răsucire de 8,8 grade pe etaj, de 1,5 ori mai mare decît orice alt zgîrie-nori.


În prezent, cel mai răsucit turn din lume este considerat F&F Tower din Panama, care are un unghi de răsucire de 5,94 grade pe etaj.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?