X 
Examinarea gratuită a cutiei toracice În ce sate vor ajunge echipele mobile de medici
28 mai. 21:30   1510
Examinarea gratuită a cutiei toracice: În ce sate vor ajunge echipele mobile de mediciEchipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM). Astfel, săptămîna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea
Micii pacienți din raionul Anenii Noi beneficiază de asistență medicală acordată în condiții mai bune
28 mai. 21:00   1297
Micii pacienți din raionul Anenii Noi beneficiază de asistență medicală acordată în condiții mai buneSecția pediatrie a Spitalului raional Anenii Noi a fost reparată capital în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, transmite Noi.md. Bugetul total al proiectului a const
Florești Amenzi severe pentru încălcarea regulilor de pescuit în perioada de prohibiție
28 mai. 20:30   1781
Florești: Amenzi severe pentru încălcarea regulilor de pescuit în perioada de prohibițieInspectorii de mediu din raionul Florești au desfășurat o serie de razii pentru a combate pescuitul ilegal în perioada de prohibiție, acțiuni concentrate pe sectorul Zăluceni-Sănătăuca al fluviului Nistru. În urma acestor razii, inspectorii au întocmit 10 procese-verbale contravenționale, conform prevederi
Ce loc au obținut studenții UTM la un concurs internațional de calculatoare
28 mai. 20:00   1173
Ce loc au obținut studenții UTM la un concurs internațional de calculatoareUn grup de studenți ai Universității Tehnice din Moldova au obținut locul întîi la Concursul Internațional Studențesc de Calculatoare „Hard & Soft”. Competiția s-a desfășurat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. „O competiție acerbă care a reunit 16 echipe de top din universități renumite din Re
Tatiana Răducanu a depus mai multe plîngeri pe șefa Procuraturii Anticorupție
28 mai. 19:13   1927
Tatiana Răducanu a depus mai multe plîngeri pe șefa Procuraturii AnticorupțieFosta judecătoare și ex-membra Comisiilor Pre-Vetting și Vetting Tatiana Răducanu a depus o plîngere pe numele șefei Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, la Procuratura Generală. Plîngerea a venit în contextul scrisorii adresate judecătorilor, procurorilor și societății civile, prin care șefa
Autoritățile dezinfectează subsolurile blocurilor
28 mai. 19:00   1765
Autoritățile dezinfectează subsolurile blocurilorSubsolurile blocurilor de locuințe din Chișinău sînt dezinfectate și deratizate. Săptămîna trecută, echipele specializate au intervenit în peste 300 de subsoluri dintr-un total de 2500 planificate să fie prelucrate pînă în luna noiembrie. Potrivit responsabililor de la Direcția generală locativ-comunală și
Deconectări programate de lumină pentru 29 mai
28 mai. 18:00   2548
Deconectări programate de lumină, pentru 29 mai Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că pe 29 mai, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos. 29.05.2024 Chişinău, sectorul Botani
Sa stins din viață un colonel de poliţie în rezervă
28 mai. 17:45   2591
S-a stins din viață un colonel de poliţie în rezervăColonelul de poliție în rezervă Ghenadie Chirița s-a stins din viață. În acest sens, colectivul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI a transmis un mesaj de condoleanțe. „Fiind profund marcaţi de pierderea ex-colegului și veteranului Ghenadie Chirița, întregul colectiv al instituţiei exprimă condoleanţe famili
Comisia de evaluare a procurorilor a numit ora audierilor publice
28 mai. 16:57   1549
Comisia de evaluare a procurorilor a numit ora audierilor publice Alți cinci candidați pentru colegiile Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au fost invitați la audierile publice programate pe 30 și 31 mai. Acest lucru a fost anunțat de Comisia de evaluare a procurorilor, menționând că cei cinci candidați înscriși pentru audierile publice din 30 și 31 mai și-au co
Aplicația lansată de CEC pentru moldovenii cu drept de vot aflați în străinătate
28 mai. 16:30   2247
Aplicația, lansată de CEC, pentru moldovenii cu drept de vot aflați în străinătateComisia Electorală Centrală (CEC) a lansat, astăzi, aplicația on-line cu privire la înregistrarea prealabilă a cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot care se vor afla în străinătate în ziua alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024. Astfel, pentru
Un pod de importanță strategică în reparație Cum decurg lucrările
28 mai. 16:15   2769
Un pod de importanță strategică, în reparație: Cum decurg lucrărileLucrările de reconstrucție a podului peste rîul Răut, situat pe drumul național R12 R8-Dondușeni-Drochia-Pelinia-M5, km 59,960, înregistrează un progres de circa 40 %, notează Noi.md. Stadiul actual de execuție include următoarele lucrări: construcția drumului de ocolire temporar, inclusiv și a podețului p
În Moldova a fost declarat cod galben de pericol meteo
28 mai. 14:19   4940
În Moldova a fost declarat cod galben de pericol meteoMeteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică pentru astăzi, 28 mai 2024, în intervalul orar 13:50 - 24:00, transmite Noi.md. Se prevăd următoarele fenomene meteorologice: Descărcări electrice Ploi de scurtă durată Izolat, averse puternice (15-25 l/m²) Grindină slabă Intensi
Un serviciu fiscal electronic va fi astăzi temporar restricționat
28 mai. 14:15   2915
Un serviciu fiscal electronic va fi astăzi temporar restricționatServiciul Fiscal de Stat (SFS) aduce la cunoștință contribuabililor că astăzi, în intervalul 17:00-17:30, vor fi efectuate lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”. În acest sens, este posibil ca accesul la unele servicii fiscale electronice să fie restricționat temporar
O altă ședință de judecată privind concesionarea Aeroportului Magistrat Nu am mai văzut așa ceva
28 mai. 14:00   3024
O altă ședință de judecată privind concesionarea Aeroportului - Magistrat: "Nu am mai văzut așa ceva"Cea mai recentă ședință de judecată din dosarul privind concesionarea Aeroportului Internaționat Chișinău (AIC) a fost întreruptă în mai puțin de o oră, apărătorii solicitînd recuzarea magistratei Stela Bleșceaga. Ședința a început cu o solicitare venită din partea avocatului fostului director general al A
Gribincea admis pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție
28 mai. 13:49   2018
Gribincea, admis pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis marți, 28 mai, să declare dosarul avocatului Vladislav Gribincea admisibil pentru concursul la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Decizia vine după ce Gribincea a contestat inadmisibilitatea sa inițială, pronunțată de CSM pe 21 mai 20
Recean La noi sînt încă mulți procurori și judecători care iau mită
28 mai. 13:45   2172
Recean: „La noi sînt încă mulți procurori și judecători care iau mită”Premierul Dorin Recean a criticat din nou judecătorii și procurorii, menționînd că și în prezent există încă multe cazuri în care aceștia iau mită și îi scutesc de pedeapsă pe inculpați, inclusiv pe cei acuzați de comiterea unor infracțiuni grave. Așa a comentat șeful guvernului cazul crimei din pădurea de
Reținut în flagrant și trimis direct în izolator Cine a ajuns pe mîna oamenilor legii
28 mai. 13:43   2933
Reținut în flagrant și trimis direct în izolator: Cine a ajuns pe mîna oamenilor legiiOfițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au reținut în flagrant un bărbat din Chișinău într-un dosar de trafic de influență, notează Noi.md. Acesta a fost prins după primirea sumei de 7000 de euro, transmisă sub controlul CNA. Bărbatul ar fi susținut că are influență asupra unor angajați ai Inspector
Fii onest nu copia Ministerul Educației a organizat instruiri
28 mai. 12:45   2161
„Fii onest, nu copia!”: Ministerul Educației a organizat instruiriCirca 600 de voluntari care vor monitoriza corectitudinea desfășurării examenelor de absolvire a gimnaziului au participat, în zilele de 25 și 26 mai, la instruiri organizate de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Activitățile s-au desfășurat la Chișinău,
Au fost făcute modificări în ceea ce privește programul Prima Casă Plus
28 mai. 12:15   2105
Au fost făcute modificări în ceea ce privește programul Prima Casă PlusÎntr-o conferință de presă, premierul Dorin Recean a venit cu precizări despre unele modificări în ceea ce privește programul ,,Prima Casă Plus”, transmite Noi.md. Premierul a enumerat cele cinci modificări a programului ,,Prima Casă Plus”. extindem lista beneficiarilor creștem suma limită a credit
Reacția fostului procuror general după ce a fost achitat pe toate capetele de acuzare
28 mai. 12:05   2761
Reacția fostului procuror general, după ce a fost achitat pe toate capetele de acuzare Fostul procuror general Valeriu Balaban a venit cu o reacție după ce a fost achitat în dosarul în care a fost învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu, anunță Noi.md Potrivit lui, dosarul ar fi fost fabricat la comandă în perioada statului capturt, însă, "după șapte ani de batjocură, umilință și linș
Patologii auditive Cîți moldoveni se adresează anual la specialiști
28 mai. 10:45   2121
Patologii auditive: Cîți moldoveni se adresează anual la specialiștiLa Spitalul Clinic Republican (SCR) ”Timofei Moșneaga” a avut loc recent conferința națională cu participare internațională cu genericul: ”10 ani de implantare cohleară în Republica Moldova”. Primele 3 intervenții de implantare cohleară au fost efectuate pe 11 aprilie 2014, în Clinica ORL a Spitalului Clin
Valeriu Ostalep Moldova are potențialul ca cetățenii săi să trăiască foarte bine
28 mai. 10:30   3101
Valeriu Ostalep: „Moldova are potențialul ca cetățenii săi să trăiască foarte bine”Moldova are potențialul ca cetățenii săi să trăiască foarte bine, dar pentru aceasta este nevoie de o politică competentă de implicare a tuturor, nu de excludere, așa cum se face acum. O astfel de opinie a exprimat expertul în securitate, fostul viceministru de Externe Valeriu Ostalep, în cadrul emisiunii
Anunțul ASP despre buletinele de identitate
28 mai. 10:20   12447
Anunțul ASP despre buletinele de identitateCetățenii Republicii Moldova sînt obligați să dețină buletine de identitate, începînd cu vîrsta de 16 ani. Primul buletin de identitate al cetățeanului Republicii Moldova se eliberează gratuit, în termen de 20 de zile lucrătoare, la orice centru multifuncțional, indiferent de domiciliul solicitantului. Con
Mesaj important de la ANTA
28 mai. 10:00   3759
Mesaj important de la ANTAAgenția Națională Transport Auto (ANTA) informează, conform demersului Ministerului Comunităților Teritoriilor și Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei, că autoritățile vecine vor interzice trecerea frontierei unităților de transport care nu sînt înregistrate în sistemul electronic „eCherha”. Nerespectarea
Cetățenii străini tot mai des trec pe la vama moldovenească
28 mai. 09:30   2584
Cetățenii străini tot mai des trec pe la vama moldovenească În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 47 457 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 24 716 traversări persoane. Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 29 471, iar traversările cetățenilor moldoveni au const
Locuitorii din Soroca Nistrul este murdar iar mirosul urît este insuportabil
28 mai. 08:30   2607
Locuitorii din Soroca: "Nistrul este murdar, iar mirosul urît este insuportabil"Locuitorii din Soroca spun că şi-ar dori ca Nistrul să fie mai curat, iar oamenilor să le pese mai mult de mediul ambiant. Şi calitatea apei din oraş, dar şi a aerului, lasă de dorit din cauza deşeurilor din sistemul de canalizare care se scurg în rîu. Localnicii speră că problema se va rezolva atunci cînd
Peisaje din Republica Moldova au împînzit galeria unui oraș japonez
28 mai. 08:15   3199
Peisaje din Republica Moldova au împînzit galeria unui oraș japonezÎn perioada 17-20 mai, în orașului japonez Tonomoura, pictorul moldovean Vitalie Zubco a vernisat o expoziție inetidă. În cadrul expoziției au fost expuse picturi cu peisaje atît din Japonia, cît și din Republica Moldova. ”Iată un videoclip scurt oferit cu amabilitate de pictorul moldovean Zubco Vitalie
Nimeni amendat deocamdată pentru purtarea panglicii bicolore pe 9 mai
28 mai. 08:00   1565
Nimeni amendat, deocamdată, pentru purtarea panglicii bicolore pe 9 maiDeși autoritățile au amenințat că vor împărți amenzi în stînga și-n dreapta tuturor celor care vor purta panglica Sfîntul Gheorghe, deocamdată nimeni nu a fost amendat. Explicația ministrului de Interne este că dosarele sînt încă la etapa de examinare. Amintim că Poliția a anunțat după manifestațiile din 9
Marinuță despre Parteneriatul de securitate și apărare cu UE Nu ne oferă o umbrelă de securitate
28 mai. 07:45   2090
Marinuță, despre Parteneriatul de securitate și apărare cu UE: „Nu ne oferă o umbrelă de securitate”Parteneriatul de securitate și apărare cu Uniunea Europeană, semnat în 21 mai, va extinde cooperarea și va obține investiții pentru armată, însă nu reprezintă o umbrelă de securitate în cazul unei amenințări reale. Afirmația a fost făcută de fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuță, în cadrul ediției
28 mai Calendarul celor mai importante evenimente din trecut și prezent
28 mai. 07:30   1811
28 mai - Calendarul celor mai importante evenimente din trecut și prezentVă invităm zilnic să cunoașteți cele mai importante evenimente ale zilei. An de an fiecare zi este unică în felul său. Cele mai importante știri ale zilei: 28 mai — a 147-a zi a anului conform Calendarului Gregorian. Pînă la sfîrşitul anului au rămas 218 de zile. Sărbători religioase sau Ortodoxe:
Tot mai aproape de vacanță Taberele de vară sînt în febra pregătirilor
28 mai. 07:13   1861
Tot mai aproape de vacanță! Taberele de vară sînt în febra pregătirilorAu mai rămas zile numărate pînă începe vacanța mare. Asta înseamnă că angajații taberelor de odihnă muncesc intens pentru a reuși să primească elevii la odihnă. În aceste zile au loc ultimele pregătiri, iar totul este făcut ca la carte, astfel încît elevii să se poată bucura din plin de timpul liber. Tabă
Nistrul seacă în Ucraina Cum va influența acest fenomen Moldova
28 mai. 07:05   5027
Nistrul seacă în Ucraina. Cum va influența acest fenomen MoldovaÎntr-un răspuns la solicitarea redacției Noi.md, Ministerul Mediului a oferit precizări în contextul unor imagini video apărute în rețelele sociale, din care se vede cum rîul Nistru este secat lîngă o localitate ucraineană. "Referitor la imaginile apărute în spațiul public, care arată fluviul Nistru filmat
Prognoza meteo pentru 28 mai
28 mai. 07:00   2670
Prognoza meteo pentru 28 maiMeteorologii prognozează pentru astăzi vreme înnorată și ploi. În nordul țării, termometrele vor arăta +16... +18°C, iar în centru se așteaptă +19... +21°C. În sudul țării, temperaturile vor oscila între +21 și +23°C, pe parcursul zilei. Vîntul va sufla dinspre nord-est, cu o viteză de 27 km/h.
Soarta lui Gribincea la CSJ încă incertă Ce spune Stamate
28 mai. 06:54   2303
Soarta lui Gribincea la CSJ, încă incertă. Ce spune StamateFosta președintă a Comisiei juridice numiri și imunități din Parlament, Olesea Stamate susține că Vladislav Gribincea „nu a picat testul la Curtea Supremă de Justiție”. „Din cîte înțeleg, CSM nu a admis dosarul acestuia, deoarece nu ar fi fost prezentate anumite documente. Dacă decizia va rămîne în vigoare
Stamate Veronica Dragalin prima trebuie să treacă vettingul
28 mai. 06:47   4156
Stamate: Veronica Dragalin prima trebuie să treacă vetting-ulDeputata Olesea Stamate, fosta președintă a Comisiei juridice numiri și imunități din Parlament, susține că șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, prima din instituție trebuie să treacă vetting-ul. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a patra”, notează Noi.md cu referire la
Veaceslav Ioniță Avem în turism un dezechilibru fără precedent
28 mai. 06:30   2577
Veaceslav Ioniță: "Avem în turism un dezechilibru fără precedent"Veaceslav Ioniță, expert în economie, consideră că potențialul turistic al Republicii Moldova și, implicit, beneficiul economic de pe urma acestuia pentru țara nostră nu este valorificat pe deplin. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul podcastului Morari.live. Veaceslav Ioniță consideră că în s
Ministerul Educației dă asigurări că profesorii de la USM nu vor rămîne fără salarii
27 mai. 22:31   2125
Ministerul Educației dă asigurări că profesorii de la USM nu vor rămîne fără salariiMinisterul Educației și Cercetării (MEC) analizează situația financiară a Universității de Stat din Moldova, iar toate obligațiile salariale vor fi onorate la timp. Precizările au fost făcute pentru realitatea de reprezentanții MEC.
Parlicov dă asigurări că fără gaz nu rămînem
27 mai. 22:28   1759
Parlicov dă asigurări că „fără gaz nu rămînem”Deocamdată nu au fost achiziționate gazele naturale pentru luna iunie. Moldovagaz organizează licitații, iar Ministrul Energiei este încrezător că „nu vom rămîne fără gaz”. Asigurările au fost date de ministrul Energiei, Victor Parlicov, la emisiunii „Teritoria Svobodi” de la Rlive TV, scrie rupor.md. P
Se caută mecanisme de finanțare a lucrărilor de reabilitare energetică a blocurilor
27 mai. 22:21   1213
Se caută mecanisme de finanțare a lucrărilor de reabilitare energetică a blocurilorIdentificarea mecanismelor optime de finanțare pentru lucrările de reabilitare energetică a clădirilor, care sînt responsabile de cca jumătate din consumul de energie al țării, a fost obiectivul unui atelier organizat de Ministerul Energiei cu suport extern, prin intermediul Proiectului Securitatea Energetică
Cei mai buni tineri bucătari cofetari și brutari au concurat la Campionatul Național Gastronomic
27 mai. 22:00   963
Cei mai buni tineri bucătari, cofetari și brutari au concurat la Campionatul Național Gastronomic Peste 100 de tineri din 18 instituții de învățămînt profesional tehnic au participat la cea de-a VIII-a ediție a Campionatului Național Gastronomic pentru Juniori. Evenimentul a adunat elevi cu vîrste cuprinse între 16-20 de ani, pasionați de arta gastronomică, care s-au întrecut în tehnici de gătit. Compe
Ministerul Mediului despre problema ecologică de pe Nistru Noi nu am fost sesizați
27 mai. 22:00   2651
Ministerul Mediului, despre problema ecologică de pe Nistru: "Noi nu am fost sesizați"Ministerul Mediului, într-un răspuns la solicitarea Noi.md privind situația ecologică gravă de pe rîul Nistru, a menționat că nu a fost sesizat în privința cazului, asupra căruia a atras atenția în rețelele sociale și Corneliu Popovici, fostul ministru al Educației. "Nu cunoastem despre acest caz, dar vom
Un sat din raionul Edineț sa schimbat la față Ce a apărut în localitate
27 mai. 21:00   5821
Un sat din raionul Edineț "s-a schimbat la față": Ce a apărut în localitateDupă renovarea și extinderea clădirii Casei de Cultură, în satul Gordineștii Noi din raionul Edineț a fost creat un Centru Comunitar Multifuncțional. Acesta va găzdui un centru cultural, unul medical și un oficiu poștal. Proiectul de modernizare a clădirii a prevăzut și construirea de spații noi, cu instal
Continuă cazurile de migrație ilegală în Moldova
27 mai. 18:00   1946
Continuă cazurile de migrație ilegală în MoldovaIncidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orelor 03:00, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița. În urma unei informații operative parvenite, în zona de responsabilitate a SPF Ocnița pe direcția Ocnița-Sokireanî, polițiștii de frontieră au observat un grup de bărbaț
Deconectări programate de lumină pentru 28 mai
27 mai. 18:00   2038
Deconectări programate de lumină, pentru 28 mai Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că pe 28 mai, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos. 28.05.2024 Chişinău, sectorul Botani
Începînd de azi înregistrarea drepturilor în Registrul bunurilor imobile este online
27 mai. 17:30   3265
Începînd de azi înregistrarea drepturilor în Registrul bunurilor imobile este onlineÎncepînd de azi, 27 mai 2024, înregistrarea drepturilor în Registrul bunurilor imobile este online. Menționăm că serviciul este disponibil în regim de pilotare în Chișinău, Orhei și Criuleni, ulterior va fi extins pe întreg teritoriul țării. La etapa inițială, certificatele vor putea fi comandate online
Au fost anunțați cîștigătorii Olimpiadei Republicane la Educația fizică
27 mai. 17:15   2186
Au fost anunțați cîștigătorii Olimpiadei Republicane la Educația fizică41 de elevi au fost premiați duminică, 26 mai, în finala Olimpiadei Republicane la Educația fizică. Competiția s-a desfășurat la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și a întrunit 175 de elevi din întreaga țară. Diana Cojocaru, șefă de Direcție în cadrul Agenției Naționale pentru Cur
Fiscul va trece pe la comercianții cu flori Cînd vor avea loc acțiunile de monitorizare
27 mai. 17:10   1439
Fiscul va trece pe la comercianții cu flori. Cînd vor avea loc acțiunile de monitorizareServiciul Fiscal de Stat (SFS) informează că va desfășura în perioada 29-31 mai 2024 acțiuni de monitorizare a contribuabililor care activează în domeniul comerțului cu flori, notează Noi.md. Potrivit SFS, acțiunile de monitorizare nu presupun efectuarea măsurilor de control la agenții economici, respectiv
În atenția locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului Ce anunță Biroul Politici de Reintegrare
27 mai. 16:45   2105
În atenția locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului: Ce anunță Biroul Politici de ReintegrareViceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a participat la cea de-a 2-a ședință din acest an a Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova, notează Noi.md. Ședința a fost prezidată de către deputatul Roman Roșca, preșe
Toți inculpații din dosarul crimei din Codrii Orheiului scutiți de pedepse
27 mai. 16:42   2012
Toți inculpații din dosarul crimei din Codrii Orheiului, scutiți de pedepseToți inculpații din dosarul morții lui Alexei Veretca din Codrii Orheiului de acum 12 ani sînt în libertate și au fost scutiți de pedepse printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău. Singurul inculpat care fusese anterior condamnat la opt ani de închisoare a fost eliberat de pedeapsă din motivul „intervenir
Specialiști cu diplome false în construcții Sînt anunțate verificări minuțioase
27 mai. 16:30   1865
Specialiști cu diplome false în construcții: Sînt anunțate verificări minuțioaseÎn domeniul construcțiilor din Republica Moldova, sînt identificate tot mai multe diplome false, notează Noi.md. Astfel, Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, a notificat cu privire la acest fenomen Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Cele mai recente informații despre evenimentele și penal, miscarile obstesti, educației și religiei. Totul despre viața societății moldovenești.
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042