Ucraina

Radu Cazacu Ucraina nu va construi deocamdată noi centrale pe Nistru
16 iun. 18:30  
Radu Cazacu: "Ucraina nu va construi, deocamdată, noi centrale pe Nistru"Ucraina nu va construi noi centrale hidroelectrice pe Nistru, așa cum plănuia anterior, menționînd că aceste planuri nu reprezintă o prioritate în acest moment și că nu le va pune în practică. Declarația a fost făcută de directorul adjunct al Agenției "Apele Moldovei", Radu Cazacu, în cadrul emisiunii "Făr
Peste 10 țări au refuzat să semneze declarația finală a Summitului privind Ucraina
16 iun. 17:40  
Peste 10 țări au refuzat să semneze declarația finală a Summitului privind UcrainaDocumentul final al conferinței din Elveția privind Ucraina, care a avut loc în perioada 15-16 iunie, a fost susținut de 80 de țări din 92. Lista țărilor a fost publicată de ziarul 20min pe 16 iunie. Se remarcă faptul că printre cei care au susținut declarația s-au numărat Statele Unite, Canada, Marea Brit
Radu Cazacu Tratatul de la Nistru a ajutat foarte mult Moldova și Ucraina
16 iun. 14:20  
Radu Cazacu: „Tratatul de la Nistru a ajutat foarte mult Moldova și Ucraina”Tratatul Nistrean a fost de mare ajutor pentru Moldova și Ucraina în cooperarea lor. Această opinie a fost exprimată de vice-directorul Agenției Apele Moldovei, Radu Cazacu, în cadrul emisiunii "Fără cravată cu Alexandru Stahurski" de pe canalul N4, relatează Noi.md. Potrivit lui, de la semnarea acestui
Sandu despre decizia instituțiilor europene de a începe negocierile de aderare a Moldovei la UE
15 iun. 15:20  
Sandu despre decizia instituțiilor europene de a începe negocierile de aderare a Moldovei la UEPreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, salută decizia instituțiilor europene de a începe oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova și Ucraina. „Este un pas semnificativ”, apreciază șeful statului.
Ce spune NATO despre condițiile propuse de Putin pentru pacea din Ucraina
14 iun. 17:00  
Ce spune NATO despre condițiile propuse de Putin pentru pacea din Ucraina Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, este de părere că condiția pusă de președintele rus Vladimir Putin pentru retragerea FАU din noile regiuni rusești pentru încetarea focului va fi "realizarea obiectivelor militare ale Rusiei". Această opinie a fost exprimată de Stoltenberg la conferința de pr
Putin anunță condițiile Rusiei pentru negocierile de pace în Ucraina
14 iun. 16:35  
Putin anunță condițiile Rusiei pentru negocierile de pace în UcrainaPreşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că va ordona o încetare imediată a focului de îndată ce Ucraina îşi va retrage trupele din cele patru regiuni anexate de Moscova în estul şi sudul ţării şi va renunţa la planurile de aderare la NATO, potrivit EFE şi Reuters. "De îndată ce Kievul va anunţa c
Zelenski Ucraina pregătește acorduri bilaterale de securitate cu încă 10 țări
14 iun. 15:21  
Zelenski: Ucraina pregătește acorduri bilaterale de securitate cu încă 10 țăriUcraina negociază acorduri bilaterale de securitate cu încă 10 țări. Afirmația aparține președintelui ucrainean Volodimir Zelenki, transmite European Pravda. Zelenski a menționat că este foarte mulțumit de acordurile cu Statele Unite și Japonia, care au fost semnate joi în marja summitului Grupului celor Ș
Un camion cu 40 de oameni în remorcă a fost reținut la frontiera dintre Ucraina și Moldova
14 iun. 14:45  
Un camion cu 40 de oameni în remorcă a fost reținut la frontiera dintre Ucraina și Moldova Un camionst reținut în apropierea graniței cu Republica Moldova, în regiunea ucraineană Odesa. În locul cerealelor, în remorcă se aflau 40 de bărbați. Despre aceasta relatează RBC-Ucraina cu referire la reprezentantul Serviciului de stat al frontierei de stat al Ucrainei, Andrei Demcenko. În seara zi
Houthis au atacat o navă ucraineanopoloneză se raportează un rănit
14 iun. 13:15  
Houthis au atacat o navă ucraineano-poloneză, se raportează un rănitO navă ucraineano-poloneză a fost avariată de un atac al militanților Houthi susținuți de Iran în Golful Aden, lăsînd o persoană rănită. Comandamentul Central al SUA, ale cărui nave participă la o misiune navală de protejare a navelor comerciale, a relatat despre incident într-un raport emis, scrie Adevăru
Ucraina și Statele Unite au semnat un acord privind garanțiile de securitate
14 iun. 11:15  
Ucraina și Statele Unite au semnat un acord privind garanțiile de securitateStatele Unite ale Americii și Ucraina au semnat un acord bilateral privind garanțiile de securitate pe 10 ani. Liderii americani și ucraineni Joe Biden și Vladimir Zelenski au semnat actul în margja summitului Grupului celor 7 (G7). Potrivit Reuters, președintele american Joe Biden și președintele ucrai
Erdogan a vorbit despre cum să se pună capăt războiului din Ucraina
13 iun. 22:30  
Erdogan a vorbit despre cum să se pună capăt războiului din UcrainaNegocierile sînt singura cale de a pune capăt războiului din Ucraina. Acest lucru a fost declarat de președintele turc Recep Tayyip Erdogan la Madrid, după discuțiile cu premierul spaniol Pedro Sanchez. "Războiul dintre Rusia și Ucraina a fost, de asemenea, pe agenda noastră. Am subliniat din nou că o p
Detalii despre vizita Maiei Sandu în Elveția la summitul de pace în Ucraina
13 iun. 16:58  
Detalii despre vizita Maiei Sandu în Elveția la summitul de pace în UcrainaPreședinta Maia Sandu va pleca vineri, 14 iunie, în Confederația Elvețiană unde va participa la Summitul pentru pace în Ucraina, care va avea loc în perioada 15-16 iunie. Despre aceasta a comunicat serviciul de presă al șefei statului moldovenesc, menționînd că la eveniment și-au anunțat prezența liderii a
Cine va reprezenta Moldova la summitul de pace pentru Ucraina în Elveția
13 iun. 12:45  
Cine va reprezenta Moldova la summitul de pace pentru Ucraina în Elveția Organizatorii summitului de pace pentru Ucraina care va avea loc la Burgenstock, în Elveția, pe 15-16 iunie, au început să finalizeze lista participanților. R. Moldova va fi reprezentantă de președinta Maia Sandu, care și-a confirmat participarea printre primii lideri mondiali, pe 9 mai. Organizatorii a
Germania va aduce cea mai mare contribuție la Fondul de sprijin energetic pentru Ucraina
12 iun. 19:45  
Germania va aduce cea mai mare contribuție la Fondul de sprijin energetic pentru UcrainaGermania va aduce o nouă contribuție la Fondul de Sprijin Energetic al Ucrainei în valoare de 50 de milioane de euro, ceea ce va aduce contribuția totală a țării la fond la peste 275 de milioane de euro. Informația vine din partea RBC-Ucraina cu referire la serviciul de presă al Ministerului Energiei. „
Președintele Rusiei nu va avea un reprezentant special pentru Ucraina
12 iun. 17:00  
Președintele Rusiei nu va avea un „reprezentant special pentru Ucraina”Funcția de reprezentant special al președintelui Rusiei pentru Ucraina a fost exclusă din cadrul administrației șefului statului rus. Astfel de schimbări sînt cuprinse în decretul semnat de Vladimir Putin privind structura departamentelor administrației sale. "Cuvintele ”reprezentant special al președi
Surse Numărul participanților la Summitul pentru Pace a scăzut
12 iun. 11:00  
Surse: Numărul participanților la Summitul pentru Pace a scăzutNumărul țărilor și organizațiilor care și-au confirmat participarea la Summitul pentru pace din Elveția a scăzut de la 93 la 78. Despre acest lucru au anunțat pentru Radio Svoboda, sub rezerva anonimatului, mai mulți diplomați ai UE. Interlocutorii nu au menționat numele țărilor sau organizațiilor care s-a
Cum a jucat naționala Moldovei cu Ucraina întrun meci amical
11 iun. 20:58  
Cum a jucat naționala Moldovei cu Ucraina într-un meci amicalNaționala Moldovei a fost învinsă în meciul amical jucat în compania reprezentativei Ucrainei. Partida, jucată la stadionul Zimbru din capitală, s-a încheiat cu scorul 4:0 în favoarea adversarului. Vă reamintim că săptămîna trecută, naționala noastră a obținut o victorie de moral în amicalul cu Cipru, s
Ce a promis Scholz Ucrainei
11 iun. 18:45  
Ce a promis Scholz UcraineiGermania va transfera în următoarele luni Ucrainei sisteme de apărare aeriană, rachete și muniție pentru a proteja infrastructura critică. Acest lucru a fost declarat de cancelarul german Olaf Scholz în timpul unei conferințe la Berlin privind restaurarea Ucrainei, relatează RBC-Ucraina. „Vom furniza Uc
Zelenski promite să restabilească instalațiile energetice distruse ale Ucrainei
11 iun. 18:15  
Zelenski promite să restabilească instalațiile energetice distruse ale Ucrainei Pînă în iarna anului 2024-2025, Ucraina intenționează să readucă în funcțiune toate instalațiile energetice distruse de Rusia, acolo unde lucrările de restaurare sînt posibile. Acest lucru a fost declarat de președintele ucrainean Vladimir Zelenski la ceremonia de deschidere a Conferinței de restabilire a
Moldova va găzdui prima conferință economică internațională privind reconstrucția Ucrainei
11 iun. 16:23  
Moldova va găzdui prima conferință economică internațională privind reconstrucția UcraineiLa Chişinău va avea loc prima Conferinţă internaţională economică cu tema „Reconstrucţia Ucrainei. Rolul Republicii Moldova”. Pe data de 21 iunie, la Chişinău va avea loc Conferinţa internaţională economică „Reconstrucţia Ucrainei. Rolul Republicii Moldova”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Mold
Recean la Berlin Moldova este pregătită să devină un centru strategic esențial pentru reconstrucția Ucrainei
11 iun. 15:33  
Recean, la Berlin: "Moldova este pregătită să devină un centru strategic esențial pentru reconstrucția Ucrainei"Prim-ministrul Dorin Recean, se află la Berlin, Germania, unde a participat la Conferința de Reconstrucție a Ucrainei, notează Noi.md. "Ne-am întîlnit, la Berlin, șefi de state și guverne, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai mediului de afaceri pentru a reconfirma sprijinul nostru deplin p
Serghei Rebrov De ce Moldova nu este un adversar foarte serios dacă a bătut Polonia
11 iun. 15:14  
Serghei Rebrov: „De ce Moldova nu este un adversar foarte serios dacă a bătut Polonia?”Antrenorul principal al echipei naționale a Ucrainei, Serghei Rebrov, și-a împărtășit așteptările de la meciul amical de astăzi cu Moldova, care va începe la ora 19:00 pe stadionul Zimbru. Mai jos mediasport a prezentat principalele citate ale specialistului ucrainean în vîrstă de 50 de ani: „Este fo
Beijingul invită și alte țări să sprijine consensul Chinei și Braziliei cu privire la soluționarea crizei ucrainene
11 iun. 13:00  
Beijingul invită și alte țări să sprijine consensul Chinei și Braziliei cu privire la soluționarea crizei ucraineneConsensul Chinei și Braziliei este consensul de cea mai mare sferă al comunității internaționale asupra unei soluționări pe cale politică a crizei din Ucraina, a declarat, Geng Shuang, reprezentantul adjunct al Chinei la ONU, precizînd că Bejingul salută aderarea și a altor țări la această soluție. Oficial
Președinta CE despre Ucraina Au fost îndepliniți toți pașii pentru a începe negocierile de aderare
11 iun. 12:55  
Președinta CE, despre Ucraina: "Au fost îndepliniți toți pașii pentru a începe negocierile de aderare"Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat că Ucraina a îndeplinit toți pașii necesari pentru a începe negocierile de aderare la UE pînă la sfîrșitul acestei luni. Ea a declarat acest lucru la Conferința privind redresarea Ucrainei de la Berlin. Von der Leyen a reamintit recenta aprobare
Demisie în Ucraina cu o zi înainte de conferinţa din Berlin privind reconstrucţia țării
11 iun. 11:00  
Demisie în Ucraina cu o zi înainte de conferinţa din Berlin privind reconstrucţia țăriiŞeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de conferinţa internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a Ucrainei, care a început astăzi 11 iunie. El a reclamat că a fost împiedicat să participe la eveniment după ce a fost sistematic subminat de guvernul
Recean va reprezenta Republica Moldova la Conferința de Reconstrucție a Ucrainei de la Berlin
11 iun. 09:29  
Recean va reprezenta Republica Moldova la Conferința de Reconstrucție a Ucrainei de la BerlinPrim-ministrul Dorin Recean va participa, marți, 11 iunie, la Conferința de Reconstrucție a Ucrainei, care se va desfășura la Berlin, Germania. În cadrul evenimentului, premierul va participa la ședința de lucru cu șefii de state și de guverne, prezidată de către cancelarul federal, Olaf Scholz, și președi
Serghei Kleșcenko Dacă voi începe să dau acum nume o să amețesc
10 iun. 16:30  
Serghei Kleșcenko: „Dacă voi începe să dau acum nume, o să amețesc”Antrenorul principal al echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova, Serghei Kleșcenko, a împărtășit așteptările sale de la viitorul meci amical cu Ucraina, dar a și răspuns la întrebări despre unii jucători ai „tricolorilor”, scrie Media Sport. Iată mai jos principalele citate ale specialistului în v
Biden a confundat Ucraina cu Irakul
10 iun. 09:45  
Biden a confundat Ucraina cu Irakul Președintele SUA, Joe Biden, s-a exprimat greșit în timpul unei vizite în Franța, cînd a spus că Irakul a așteptat foarte mult timp ajutorul din partea SUA, dar a avut în vedere că Ucraina a așteptat acest ajutor. "Ideea despre care vorbesc unii că noi am devenit acum semi-izolaționiști. Mă refer la ideea
Zurab Todua Rusia și Ucraina ar putea semna un acord de pace la Chișinău
9 iun. 21:00  
Zurab Todua: „Rusia și Ucraina ar putea semna un acord de pace la Chișinău”Rusia și Ucraina ar putea semna un acord de pace la Chișinău, întrucît Moldova este un stat neutru și ar putea deveni o bună platformă pentru negocieri și semnarea unui acord de pace, care mai tîrziu ar putea fi numit „Pacea de la Chișinău”. Această opinie a fost exprimată de istoricul, politologul, jurnal
Zurab Todua Statutul de neutralitate al Moldovei este singura oportunitate de a menține pacea
8 iun. 21:00  
Zurab Todua: „Statutul de neutralitate al Moldovei este singura oportunitate de a menține pacea”Este greu de scăpat de sentimentul că se încearcă atragerea Moldovei în confruntarea dintre Rusia și Ucraina în toate modurile posibile, și statutul de neutralitate al Moldovei în aceste condiții este singura oportunitate de a menține pacea la noi în țară și nu există alte opțiuni. Această opinie a fost ex
Biden ia cerut scuze lui Zelenski
7 iun. 19:15  
Biden i-a cerut scuze lui ZelenskiPreşedintele american Joe Biden i-a cerut scuze omologului său ucrainean Volodimir Zelenski pentru întîrzierea de la începutul acestui an în adoptarea unui nou pachet de ajutor militar pentru Kiev, în valoare de 60 de miliarde de dolari, care a fost blocat din cauza opoziţiei republicane din Congres, scrie CN
O dronă de tip Shahed ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova
7 iun. 19:11  
O dronă de tip Shahed ar fi survolat spațiul aerian al Republicii MoldovaO dronă rusească Shahed ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova noaptea trecută. O asemenea informație a circulat astăzi în rețelele sociale. Ministerul Apărării a venit un comentariu la acest subiect. Republica Moldova a fost informată de Ucraina că noaptea o dronă Shahed ar fi încălcat spa
Biden anunță un nou pachet de arme pentru Ucraina în valoare de sute de milioane de dolari
7 iun. 18:15  
Biden anunță un nou pachet de arme pentru Ucraina în valoare de sute de milioane de dolariLiderul american Joe Biden, în timpul unei întîlniri cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski în Franța, a anunțat alocarea unui nou pachet de asistență militară Ucrainei. Este vorba despre arme în valoare de 225 de milioane de dolari. Informația vine din partea RBC-Ucraina cu referire la un corespon
Elisabeth SchneiderSchneiter Adevărata pace este posibilă doar cu Rusia
7 iun. 15:30  
Elisabeth Schneider-Schneiter: „Adevărata pace este posibilă doar cu Rusia”Pacea reală este posibilă doar cu Rusia, așa că înalții oficiali ai Federației Ruse ar fi trebuit să fie invitați la conferința de pace privind Ucraina din Elveția. Această opinie a fost exprimată de Elisabeth Schneider-Schneiter, deputată a parlamentului elvețian din Partidul de Centru (Mitte). „Desigu
Iurie Roșca Moldova este importantă pentru marile superputeri
7 iun. 11:03  
Iurie Roșca: „Moldova este importantă pentru marile superputeri” Moldova este importantă pentru marile puteri, deoarece se află la răscrucea contradicțiilor lor, dar, din păcate, niciuna dintre ele nu vrea să recunoască statutul de neutralitate al republicii. O astfel de opinie a exprimat analistul și publicistul, fostul vicepreședinte al Parlamentului, Iurie Roșca, în
Stoltenberg NATO va sprijini Ucraina cît timp va fi nevoie dar nu va trimite trupe pe front
7 iun. 09:30  
Stoltenberg: NATO va sprijini Ucraina cît timp va fi nevoie, dar nu va trimite trupe pe frontSecretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat joi Kievul că va beneficia pe termen lung de ajutor militar şi financiar din partea Alianţei Nord-Atlantice în războiul cu Rusia, ajutor ce va fi concretizat la summitul NATO din iulie, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres și digi24.ro. Stoltenberg
Biden Nu permitem lovituri îndreptate împotriva Kremlinului
6 iun. 19:45  
Biden: „Nu permitem lovituri îndreptate împotriva Kremlinului...”SUA nu autorizează utilizarea armelor americane pentru lovituri asupra Moscovei și Kremlinului. Acest lucru a fost declarat de președintele SUA, Joe Biden, într-un interviu acordat postului de televiziune american ABC News. „Este permisă utilizarea în apropierea graniței atunci cînd acestea (armele rus
Ce a spus președintele indonezian despre summitul pentru pace din Elveția
6 iun. 18:15  
Ce a spus președintele indonezian despre „summit-ul pentru pace” din ElvețiaPreședintele ales al Indoneziei, Prabowo Subianto, a declarat că nu a acceptat încă invitația lui Vladimir Zelenski la „summit-ul pentru pace” din Elveția, adăugând că consideră importantă participarea Federației Ruse la astfel de conferințe. Potrivit agenției indoneziene ANTARA, Subianto a raportat joi ac
Ajutor substanțial pentru Ucraina din partea Franței
6 iun. 14:39  
Ajutor substanțial pentru Ucraina din partea FranțeiPreședinții Franței Emmanuel Macron și Ucrainei Vladimir Zelenski vor semna, pe 7 iunie, două acorduri privind alocarea a 650 de milioane de euro în împrumuturi și donații Ucrainei pentru a sprijini autoritățile locale și infrastructura critică, în special cea a energiei. Potrivit Le Monde, în special, Age
Péter Szijjártó Negocierile de pace cu privire la Ucraina ar trebui să înceapă cît mai curînd posibil
6 iun. 13:30  
Péter Szijjártó: „Negocierile de pace cu privire la Ucraina ar trebui să înceapă cît mai curînd posibil” Negocierile de pace privind Ucraina ar trebui să înceapă acum, în cazul în care conflictul continuă, acesta este sortit escaladării. Acest lucru a fost declarat de ministrul ungar de Externe, Péter Szijjartó, în marja Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, relatează presa străină. „Poz
China este pregătită să coopereze cu Ucraina
6 iun. 12:30  
China este pregătită să coopereze cu Ucraina China este pregătită pentru schimburi și cooperare cu Ucraina în toate domeniile. Declarația aparține viceministrului chinez de Externe, Sun Weidong, și a fost exprimată de acesta în urma consultărilor cu prim-viceministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, la Beijing, relatează mass-media străine.
Care este situația pe rîul Nistru
6 iun. 08:15  
Care este situația pe rîul NistruDe la publicarea imaginilor cu starea Nistrului în apropiere de Hotin, în Ucraina, care arătau albia secată a rîului, situația de acolo nu s-a îmbunătățit și nici nu s-a înrăutățit. Despre acest lucru a fost scris pe pagina sa de socializare cunoscutul ecologist, directorul executiv al Asociației Internați
Mihail Galuzin Occidentul pregătește activ Moldova pentru rolul de a doua Ucraină
5 iun. 15:46  
Mihail Galuzin: Occidentul pregătește activ Moldova pentru rolul de ”a doua Ucraină”Rusia consideră că Uniunea Europeană și SUA pregătesc în mod activ Republica Moldova pentru rolul unei „a doua Ucraine” ca „un alt instrument al agresiunii lor”. Despre acest lucru a declarat viceministrul rus de externe, Mihail Galuzin, într-un interviu acordat agenției TASS. „Astăzi este evident pentr
Vladimir Zelenski Începutul verii va fi decisiv
5 iun. 10:14  
Vladimir Zelenski: „Începutul verii va fi decisiv” Începutul lunii iunie va determina cum va trece vara și chiar întregul an 2024 pentru Ucraina. Este vorba despre summitul pentru pace și nu numai. Acest lucru este relatat de presa ucraineană cu referire la discursul președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski. El a subliniat că Ucraina vede amenințări și
Traseu turistic nou între Moldova și Ucraina
5 iun. 09:15  
Traseu turistic nou între Moldova și UcrainaRepublica Moldova şi Nordul Bucovinei din Ucraina vor fi legate printr-un traseu turistic transfrontalier comun. Cu o arhitectură impresionantă, oraşul Cernăuţi este unul dintre cele mai mari din Bucovina şi o carte de vizită a regiunii. În traseul turistic comun cu Republica Moldova, ar putea fi incluse ş
Poziția Chinei în problema Ucrainei
4 iun. 19:45  
Poziția Chinei în problema Ucrainei China invită mai multe țări să adere la acordul în șase puncte pentru realizarea cît mai grabnică a păcii. Poziția Chinei în problema Ucrainei este fermă și consecventă, și anume, promovarea negocierilor de pace, a declarat membru în Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, mini
Engleza va deveni una dintre limbile de comunicare internațională din Ucraina
4 iun. 17:26  
Engleza va deveni una dintre limbile de comunicare internațională din UcrainaRada Supremă a Ucrainei a adoptat în a doua lectură un proiect de lege privind utilizarea limbii engleze în Ucraina, care a fost înaintat de președintele Vladimir Zelenski în 2023. Despre aceasta au relatat deputații poporului Alexey Goncharenko și Yaroslav Zheleznyak. Potrivit acestora, 236 de deputaț
Media NATO pregătește un plan de transfer de trupe din SUA în Europa
4 iun. 16:00  
Media: NATO pregătește un plan de transfer de trupe din SUA în Europa Alianța Nord-Atlantică pregătește un plan de transfer de trupe din Statele Unite în Europa în cazul unui război cu Rusia. Despre aceasta scrie ziarul britanic The Telegraph, citînd surse. „NATO lucrează la numeroase «coridoare terestre» pentru a muta rapid soldații americani și vehiculele blindate pe li
Polonezii au blocat din nou traficul de camioane la granița cu Ucraina
4 iun. 15:30  
Polonezii au blocat din nou traficul de camioane la granița cu Ucraina Protestatarii polonezi au blocat din nou circulația camioanelor la punctul de control Rawa-Russkaya-Grebennoye de la granița cu Ucraina. Despre aceasta relatează RBC-Ucraina cu referire la mesajul Serviciului Frontierei de Stat în Telegram. Potrivit polițiștilor de frontieră ucraineni, protestatari
Ajutor pentru Ucraina Ce a hotărît Senatul Elveției
4 iun. 12:30  
Ajutor pentru Ucraina: Ce a hotărît Senatul ElvețieiConsiliul Cantoanelor din Elveția - camera superioară a parlamentului - a respins, în cadrul ședinței din 3 iunie, propunerea care viza acordarea unui ajutor de 5 miliarde de franci elvețieni (5,5 miliarde de dolari) Ucrainei. Ajutorul pentru Ucraina era cuprins într-un pachet mai mare, de 15 miliarde de f
Ucraina
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061