Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

SUA: Relațiile cu Georgia vor fi revizuite fundamental

14 mai. 23:15   Externe
1881 1

Statele Unite se așteaptă ca președintele georgian să aplice veto asupra legii „privind agenții străini”, dar dacă aceasta va intra în vigoare, Statele Unite vor fi nevoite să reconsidere fundamental relațiile bilaterale.

Declarația în cauză a fostfăcută de secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

„Ne așteptăm ca președintele să aplice veto”, a spus ea reporterilor, adăugînd că rămîne „neclar dacă parlamentul va trece peste veto”: „Vom vedea ce face parlamentul georgian. Dacă proiectul de lege va fi aprobat, acest lucru ne va impune să ne reconsiderăm în mod fundamental relația cu Georgia.”

Reprezentantul liderului american a refuzat să precizeze care ar fi exact rezultatele unei astfel de reevaluări.

Anterior, secretarul de stat adjunct al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice, James O'Brien, a declarat, la o conferință de presă la Tbilisi, că Statele Unite vor impune sancțiuni personale împotriva conducerii georgiene dacă democrația ar fi subminată în țară.


„Dacă legea [cu privire la agenții străini] avansează fără coordonare cu normele UE și există o subminare a democrației, violență împotriva protestatarilor pașnici, vor urma restricții din partea Statelor Unite. Acestea vor fi restricții financiare și de călătorie pentru persoanele responsabile de aceste acțiuni și familiile lor”, a spus O'Brien.

Viceministrul britanic de externe Nusrat Ghani a spus că legea „cu privire la agenții străini” ar putea „pune capăt” planurilor Georgiei de a adera la UE și NATO.

„Proiectul de lege și încercările organizate de intimidare a protestatarilor care l-au însoțit sînt în contradicție cu valorile democratice ale unei țări care aspiră să adere la NATO și prezintă un risc ca aspirațiile euro-atlantice ale Georgiei să fie îngreunate”, a spus ea.

Ghani a adăugat că pe 14 mai a discutat situația cu ambasadorul Georgiei. Ea a indicat că Londra urmărește evoluțiile cu „profundă îngrijorare”: „Facem apel la guvernul georgian să schimbe cursul și să retragă acest proiect de lege”.

3
5
0
2
14

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?