X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Directoarea Spitalului de Psihiatrie din Bălți, concediată.

30 apr. 21:45   Societate
2132 0

Directoarea interimară a Spitalului de Psihiatrie din Bălți a fost concediată, în urma perchezițiilor, anunță ministra Sănătății.

Aceasta ar fi majorat artificial cheltuielile destinate pacienților pentru a-și face mobilă acasă. Ea este cercetată acum pentru delapidarea bugetului spitalului, scrie tv8.md

„Comiterea de către persoanele cu funcții administrative care gestionează mijloace bănești sau valori materiale a unor acțiuni de corupție servesc drept temei legal pentru concediere. Trebuie să fie clar pentru fiecare - Ministerul Sănătății va promova în continuare toleranță zero față de fenomenul corupției în sistemul medical, fie că e vorba de plăți în acordarea asistenței medicale, fie că e despre însușirea bunurilor sau mijloacelor bănești”, a scris Ala Nemerenco, pe Facebook.

Deși am sunat de mai multe ori pe numărul de telefon de pe pagina oficială a instituției, ni s-a spus că directoarea nu este pe loc, iar ceilalți angajați ai instituției medicale au refuzat să răspundă la întrebări.

Pe lîngă directoarea interimară a Spitalului de Psihiatrie, în dosar mai este vizat un consultant juridic al instituției și reprezentantul unei persoane juridice. Potrivit CNA, în 2023 șefa instituției medicale ar fi indicat cheltuieli mai mari decît cele reale, iar din diferența rezultată și-a cumpărat mobilier în casă. Prejudiciul adus spitalului se ridică la circa o sută de mii de lei. Toți cei vizați sînt cercetați în stare de libertate și urmează să fie audiați de procurori.


5
2
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?