The Economist: Economia Europei este așteptată de un șoc triplu

Europa este amenințată de criza energetică, importurile chineze și "taxele lui Trump", - scrie competenta publicație britanică The Economist. UE trebuie să elaboreze propria politică economică, cea mai potrivită momentului actual, - cred autorii articolului.

Europa, de fapt, nu este vestită pentru dinamism, azi însă arată stagnant conform oricăror rigori. Sleită de șocul energetic apărut în 2022, după ce Rusia și-a început operațiunea specială în Ucraina, economia europeană a crescut în acest deceniu cu doar 4%, comparativ cu cele 8% ale Americii. De parcă ar fi puțin, Europa a fost înecată de valul importului ieftin din China, care poate este util consumatorilor, dar dăunează producătorilor și agravează tensiunile sociale și industriale. Da peste un an Donald Trump ar putea reveni la Casa Albă, și impune taxe uriașe pentru importurile europene.

Pentru Europa, e un timp extrem de nefericit. Continentul are nevoie de o creștere puternică, pentru a finanța cheltuielile de apărare sporite (în special, reieșind din faptul că sprijinul american pentru Ucraina a secat), dar și pentru a atinge scopurile propuse în domeniul energiei “verzi”. Alegătorii europeni tot mai mult se dezamăgesc și înclină spre partidele de extremă dreaptă, cum ar fi “Alternativa pentru Germania”. Nu au dispărut nici obstacolele mai vechi din calea creșterii economice — populația care îmbătrînește fulgerător, puterea extremă a organismelor de control și supraveghere și integrarea insuficientă a pieței.

În capitalele europene fierbe o activitate intensă: guvernele încearcă să reacționeze cumva. Nu e de mirare. Deși șocurile care amenință Europa au apărut peste hotare, greșelile politicienilor europeni ar putea agrava semnificativ daunele.

Vestea bună este că șocul energetic slăbește în intensitate: prețul gazelor a căzut mult sub valorile culminante. Însă celelalte neplăceri abia încep. Pe fundalul încetinirii economiei și deflației, guvernul Chinei trebuie să stimuleze consumul intern mizer al gospodăriilor casnice, care ar putea înlocui investițiile în imobile ca sursă principală a cererii. Dar în loc de aceasta, președintele Xi Jinping a utilizat subvențiile pentru a stimula producerea, deși Chinei și așa îi revine cam o treime din producerea mondială de mărfuri. El contează pe faptul, că consumatorii străini vor sprijini creșterea economică.

China acordă cea mai mare atenție mărfurilor ecologic pure, în special electromobilelor, către a. 2030 cota ei pe piața mondială s-ar putea dubla și atinge valoarea de o treime. Aceasta va pune capac dominației unor așa companii naționale din Europa, ca Volkswagen și Stellantis (al căror acționar majoritar Exor deține parțial și compania-mamă, căreia îi aparține revista The Economist). Și producătorii europeni – de la turbine eoliene la echipamente feroviare – privesc nervoși spre est. Iar după noiembrie ei ar putea privi și spre vest. În precedentul său mandat la Casa Albă, Trump a introdus taxe pe importurile de oțel și aluminiu (inclusiv din Europa), silind UE să răspundă prin măsuri care vizau motocicletele și whisky, pentru ca în a. 2021 președintele John Biden să încheie un armistițiu deloc simplu. Azi Trump amenință să introducă un impozit de 10% pentru toate importurile, iar consilierii săi vorbesc despre necesitatea de a merge și mai departe.

Următoarea rundă a războiului comercial amenință exportatorii europeni, cifra de afaceri a cărora în a.2023 se ridica în America la 500 miliarde de euro (540 miliarde de dolari). Obsesia de durată a lui Trump este balanța comercială bilaterală, ceea ce înseamnă că obiectivele firești vor fi 20 (din 27) membri UE cu excedent comercial. Plus la asta, echipa lui este revoltată de taxele digitale ale Europei, taxa pe carbon și taxele pe valoarea adăugată. Cum va răspunde Europa? Calea este plină de capcane. O posibilă greșeală este să adopte, într-un moment de vulnerabilitate, o politică economică prea strictă. Banca centrală Europeană a comis deja această greșeală. În anii din urmă ea a luptat cu inflația, sporind ratele. Dar spre deosebire de America, care cheltuie în toate părțile, guvernele Europei monitorizează mai bine echilibrul bugetar — asta ar trebui să răcească economia, în timp ce bunurile chinezești ieftine vor reduce inflația în mod direct. Asta ar da băncilor centrale din Europa șansa de a reduce ratele în sprijinul creșterii economice. Dacă băncile centrale nu vor admite economiilor să intre într-o recesiune care ar împiedica lucrătorii disponibilizați să găsească noi locuri de muncă, va fi mai ușoară depășirea șocurilor externe.

O altă capcană ar fi copierea oarbă a protecționismul american și chinez și oferirea unor subvenții generoase industriilor vizate. În războiul subvențiilor nu există învingători, dat fiind că resursele scunde se irosesc în zadar. În Europa, țările se și întrec la cedări. Recentele probleme economice ale Chinei demonstrează dezavantajele, nu avantajele planificării de stat excesive. Politica industrială a Americii nu i-a impresionat pe alegători, așa cum a sperat președintele Biden, iar tarifele au distrus mai multe locuri de muncă, comparativ cu cele create. Iar comerțul, din contra, îmbogățește economia, chiar dacă partenerii au o abordare protecționistă. Boom-ul producerii în America oferă producătorilor europeni șansa de a organiza furnizarea de consumabile. Importurile ieftine din China vor înlesni trecerea la energia “verde” și vor fi o ușurare pentru consumatorii care au suferit în timpul crizei energetice. Răspunsul electoral și proporțional la protecționism ar putea fi îndreptățit, pentru a descuraja America și China să perturbe în continuare fluxurile comerciale globale.

Dar chiar și asta va costa scump economia europeană, ca să nu mai vorbim de pagubele aduse obiectivelor propuse.

În schimb, Europa trebuie să elaboreze propria politică economică, cea mai conformă momentului. America inundă industria cu bani bugetari, da Europa trebuie să-i cheltuie pe infrastructură, educație, cercetări și elaborări. În loc să imite intervenționismul chinez, Europa trebuie să ia în considerare avantajele culese de aceleași companii chineze pe vasta piață internă. Integrarea pieței europene de servicii, unde comerțul se confruntă în continuare cu greutăți, va asigura creșterea companiilor, va recompensa inovațiile și va recupera parțial locurile de muncă pierdute în industrie. UE ar trebui să ușureze reglementările împovărătoare și fragmentate, care împiedică dezvoltarea sectorului serviciilor. Același efect îl va avea și unificarea piețelor de capital – inclusiv la Londra. Cu orice ocazie, diplomații europeni trebuie să semneze acorduri comerciale, nu să se lase duși de nas de fermieri și să le tărăgăneze, cum au făcut în timpul recentelor negocieri. Interconectarea rețelelor electrice va face economia mai rezistentă la șocurile energetice și va atenua tranziția “verde” .

În epoca protecționismului, un program așa de deschis poate părea o naivitate. Dar anume piețele deschise și profunde oferă Europei un potențial de creștere în lumea schimbătoare. Pe fundalul șocurilor politicienii nu au voie să se rupă de realitate în favoarea unor proiecte deșarte.