Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Fostul democrat Radu Rebeja a ajuns la poarta instanței supreme în meciul cu ANI

8 mai. 09:45   Politică
1715 0

Procesul fostului deputat democrat, fotbalistul Radu Rebeja, împotriva Autorității Naționale de Integritate (ANI) a ajuns pe ultima sută de metri.

Rebeja a depus recurs la decizia Curții de Apel Chișinău care i-a respins cererea de anulare a actului prin care s-a constatat o situație de incompatibilitate în privința sa . În timp ce inspectorii de integritate insistă că acesta nu avea dreptul să conducă și Academia de Fotbal din poziția de deputat, Rebeja declară că nu a primit niciun leu pentru activitatea suplimentară, transmite anticoruptie.

În investigația Lux și opulență vs sărăcie: ce avere declară cei mai bogați și cei mai săraci candidați din lista PDM pentru circumscripția națională, portalul Anticoruptie.md a relatat că, în 2019, mai mulți candidați din lista democraților se puteau lăuda cu adevărate „colecții” de imobile, fie că e vorba de case de locuit sau apartamente.

Radu Rebeja, pe atunci secretar de stat la Ministerul Educației, deținea opt apartamente, două case de locuit, dar și patru automobile de lux.


Magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) urmează să revină la examinarea recursului în data de 15 mai.

În noiembrie 2021, ANI a constatat că fostul deputat a deținut concomitent două funcții incompatibile.

Conform inspectorilor de integritate, deși a avut termen de pînă la 30 de zile de la validarea mandatului să își soluționeze starea de incompatibilitate, Rebeja nu a depus la Biroul Permanent al Parlamentului nicio declarație în acest sens.

De altă parte, Rebeja a calificat constatarea Autorității Naționale de Integritate (ANI) drept „greșită, ilegală și chiar calomnioasă”. El susține că nu a fost remunerat în cadrul academiei de fotbal pe care o conduce, „lucru ce poate fi ușor verificat la organele fiscale”.

„sînt mirat de constatarea ANI în raport cu mine, mediatizată intens. Aceasta este cel puțin stranie. Eu am respectat tot timpul legislația R. Moldova. Toți știu că sînt fondator al Academiei de Fotbal Radu Rebeja, iar din 2017 sînt și președinte la Asociației Obștești Academia de Fotbal Radu Rebeja-LIMPS.

Invocînd Legea despre statutul deputatului, el susține că mandatul de parlamentar este incompatibil cu: d) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a celei acordate de un stat străin sau organizație internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice desfăşurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului.

0
0
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?