Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4059

Reacția Olesei Stamate după ce Procuratura Anticorupție a cerut retragerea amendamentului PAS

28 iul. 2023,, 08:15   Societate
5378 0

Deputata PAS, Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, a venit cu o reacție după ce Procuratura Anticorupție a cerut Parlamentului retragerea amendamentului care prevede că instituția va fi responsabilă doar de corupția mare.

Olesea Stamate a scris în rețelele sociale că a discutat în ultimele două săptămîni cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, Procuraturii Generale, ai Procuraturii Anticorupție (PA), ai Centrului Național Anticorupție (CNA), precum și cu mai mulți experți despre competențele care urmează să revină CNA și PA pentru a face aceste două instituții cît mai eficiente.

Potrivit deputatei, amendamentul PAS este rezultatul acestor discuții, agreate, în mare parte, de toți participanții, și prevede următoarele:

„1. PA nu va mai avea în responsabilitatea sa să conducă urmărirea penală pe dosarele de corupție mică/medie instrumentate de CNA. Acestea vor fi conduse de procurorii din procuraturile teritoriale.

Astfel obținem -(1) focusarea PA pe dosarele proprii - de corupție mare, și (2) totodată evităm situația în care CNA și PA dau vina unul pe celălalt pentru lipsa de performanță.


2. Delimitarea clară a competențelor între PA și CNA. Astfel PA va investiga corupția mare. Va avea un șir de subiecți speciali, cum sînt deputații, miniștrii, judecătorii, procurorii, ofițerii CNA, angajații SIS, care vor fi investigați de PA indiferent de valoarea mitei și a prejudiciului.

În afara de acești subiecți, PA va investiga orice infracțiune de corupție, dacă valoare mitei depășește 6000 unități convenționale (cca 15.000 euro) sau valoarea prejudiciului de 60000 uc (respectiv cca 150.000 euro). Asta înseamnă suficiente cazuri de investigat, dorință de ar fi.

Toate celelalte cazuri se duc la CNA, or nu reprezintă corupția mare, transmite Noi.md cu referire la tv8.

3. Totodată, amendamentul prevede că Guvernul, în termen de 3 luni, va elabora modificările necesare la cadrul legislativ și normativ, pentru ca PA să poată avea la dispoziție toate resursele de care are nevoie pentru a investiga eficient corupția mare (buget propriu, sediu separat, experți, specialiști, etc)”, a precizat Stamate.

Deputata a mai spus că de acum încolo, nu vor mai exista scuze pentru performanțe modeste.

„Pseudo-experților le recomand să-și cunoască, în primul rînd, capacitățile proprii, înainte de a se da cu părerea pe tot spectrul de teme”, a subliniat Olesea Stamate.

Amintim că PA cere Parlamentului retragerea amendamentului care prevede că instituția va fi responsabilă doar de corupția mare.

3
3
1
4
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?